Carnavalul de la Rio a fost suspendat pe termen nedefinit – Cronica Externă

Europa

1. Cardinalul Giovanni Angelor Becciu a demisionat și a renunțat la drepturile sale de cardinal, a anunțat Vaticanul. Acesta este acuzat că a fraudat fonduri ale Bisericii Catolice. Papa Francisc i-a cerut acestuia să demisioneze. (BBC)

2. Directorul memorialului Auschwitz din Polonia s-a oferit să execute o parte a sentinței de 10 ani închisoare data unui băiat nigerian de 13 ani de o instanță locală islamică, pentru blasfemie. Dr. Piotr Cywinski a declarant că el și încă alți 119 voluntari din toată lumea pot face închisoare timp de o lună, în locul băiatului și a cerut personal președintelui Nigerian Muhammadu Buhari să îl ierte pe băiat. Instanța, care judecă după codul Sharia, l-a condamnat pentru remarci jignitoare la adresa lui Dumnezeu, în timpul unei discuții cu un prieten din statul Kano, Nigeria. (BBC)

Rusia

3. Un purtător de cuvânt al dizidentului rus Alexei Navalnîi a declarat că autoritățile ruse i-au înghețat conturile bancare și i-au blocat posibilitatea de a vinde sau închiria apartamentul său din Moscova. Navlanîi se află încă în Berlin, unde a fost recent externat din spital. (NYTimes)

SUA

4. Judecătoarea Curții Supreme a SUA, Ruth Bader Ginsburg, care a murit săptămâna trecută, a fost depusă la Capitol vineri, devenind prima femeie care a fost astfel onorată. Purtătoarea de cuvânt a Camerei, Nancy Pelosi, a anunțat tributul post-mortem, pe care până acum l-au mai primit doar treizeci și trei de oameni. (NYTimes)

Orientul Mijlociu

5. Facțiunile palestiniene rivale Fatah și Hamas au ajuns la un acord, în timpul discuțiilor de reconciliere din această săptămână, pentru a organiza primele alegeri din teritorii în aproape cincisprezece ani. (AlJazeera)

6. SUA au anunțat sancțiuni împotriva a trei închisori iraniene, doi judecători și o instanță pentru violări ale drepturilor omului, inclusiv în cazul luptătorului Navid Afkari, executat în cursul acestei luni, după ce a fost condamnat la moarte pentru că a lovit un ofițer de ordine în timpul protestelor din 2018. (Link)

Asia

7. Organizația de Aviație Civilă Internațională a Pakistanului se pare că a recomandat ca țara să înceteze emiterea de noi licențe de pilot și să își reformeze sistemul de licențiere. Industria aviației din Pakistan este implicată într-un scandal cu privire la piloții care obțin acreditări false. (Link)

8. Liderul nord coreean Kim Jong-un a transmis scuze, personal, un gest foarte rar, pentru uciderea unui oficial sud coreean. Kim i-ar fi transmis liderului sud coreean Moon Jae-in că acest ”incident dezgustător” nu ar fi trebuit să se întâmple. Oficialul sud coreean a fost găsit plutind pe apele Coreii de Nord, apoi a fost împușcat, iar corpul său incendiat. Nu se știe ce căuta bărbatul de 47 de ani acolo. (BBC)

Africa

9. Curtea Supremă a Kenyei a întrerupt disoluția Parlamentului, o decizie recomandată de judecătorul David Maraga președintelui kenyian Uhuru Kenyatta, din cauza eșecului Parlamentului de a implementa reguli de creștere a participării femeilor în organele alese. (Bloomberg)

America Latină

10. Organizatorii carnavalului de la Rio de Janeiro, cea mai renumită paradă a lumii, au anunțat o amânare pe termen nedefinit a evenimentului din februarie, din cauza pandemiei de coronavirus. Ultima dată carnavalul a fost suspendat în 1912. (NBCNews)

Ți-ar mai putea plăcea
Lider Taliban: Un acord de pace cu SUA va fi semnat până la finalul acestei luni – Cronica Externă
Prima întâlnire la nivel înalt dintre SUA și China, după preluarea puterii de către Joe Biden, va avea loc pe 18 martie, în Alaska – Cronica Externă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău