Nicușor Dan: cei care votează AUR nu sunt nici extremiști, nici pro-ruși, însă și-au pierdut încrederea în celelalte partide – Cronica dimineții
1. Primarul ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat luni că aşteptările sale pentru primul an vor fi mai degrabă temperate şi probabil cea mai mare provocare va fi întocmirea bugetului. El a menţionat că speră să aducă câteva îmbunătăţiri vizibile, cel puţin în zona centrală, dar proiectele semnificative vor dura. (News.ro)
2. Președintele României, Nicușor Dan, a declarat, într-un interviu acordat ziarului francez Le Monde, că cei care votează AUR nu sunt nici extremiști, nici pro-ruși, însă și-au pierdut încrederea în celelalte partide. „Vor o schimbare, oricare ar fi ea. Acum, cum putem să le recâștigăm încrederea? Este necesar, și acest lucru va dura, ca autoritățile să lucreze pentru oameni. Cetățenii trebuie să vadă că există o luptă reală împotriva corupției. Ei sunt preocupați de condițiile de viață de aici, din România, și mai puțin de problemele geopolitice”. (Digi24)
3. Începutul anului 2026 va aduce o scădere a dobânzilor creditelor ipotecare din România, atât pe segmentul celor fixe, care reprezintă peste 98% din totalul creditelor ipotecare noi din acest moment, cât și pe segmentul dobânzilor variabile. Indicatorul de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) va scădea la 5,67% în trimestrul I din 2026. (Profit.ro)
4. Statul își propune să atragă 60 de miliarde de lei de la populație în 2026, prin emisiunile de titluri de stat Tezaur și Fidelis, bazându-se în continuare pe dobânzile atractive pe care le au aceste instrumente în comparație cu principalul ”competitor” reprezentat de depozitele bancare, conform documentelor Ministerului de Finanțe. În 2024, circa 13% din suma totală împrumutată de România (local și internațional) a provenit de la populație. În tot anul 2024, statul a împrumutat de la populație aproximativ 32,7 miliarde de lei. În cele 11 luni scurse complet din acest an, Guvernul a împrumutat de la populație în 2025 aproximativ 44,6 miliarde de lei – aproximativ 16-17% din totalul creditelor luate de Guvern pentru acoperirea necesarului de finanțare din acest an. (Cursdeguvernare)
Din Cronica de Tehnologie: Părinții elevilor americani se plâng că forțarea folosirii iPad-urilor și Chromebook-urilor la școală creează probleme de comportament pentru cei mici. Părinții nu înțeleg de ce mai este blocată folosirea smartphone-urilor, când copiii folosesc dispozitivele impuse de școli în același fel. (NBC News)
5. Pensionarii cu pensii de peste 3.000 de lei şi petsoanele care s-au asigurat opţional la sănătate au plătit aproape 950 de milioane de lei la Fondul Sănătăţii în trei luni, efect direct al eliminării multor excepţii de la plata CASS prin Legea 141. (Economica)
6. Autoritățile din judeţul Prahova a anunţat că luni a fost reluată furnizarea apei în toate cele 13 oraşe şi comune care, timp de peste o săptămână, nu au avut această utilitate, din cauza problemelor de la barajul Paltinu. Populaţia din localităţile afectate este atenţionată să nu folosească apa decât pentru igienizarea toaletelor. (News.ro)
7. Președintele Nicușor Dan a avut o primă reacție după alegerile pentru șefia PMB. Fostul primar al Capitalei l-a felicitat pe Ciprian Ciucu și a amintit că este important ca referendumul de anul trecut de la Capitală să fie pus în practică. „Bucureștenii au ales un primar, trebuie să-i dăm acum mijloacele de a guverna orașul.” (Cotidianul)
8. SENS, partidul care a susținut-o pe Ana Ciceală în alegerile pentru primăria Capitalei, i-a cerut premierului Ilie Bolojan și Guvernului asumarea răspunderii pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi. SENS spune că măsură ar putea duce la terminarea „tiraniei votului util” și „dictat de sondaje”. (Hotnews)
Din Cronica Sportivă: Partidele programate marți, în etapa cu numărul VI din faza principală a Ligii Campionilor:
- Kairat Almaty – Olympiakos
- Bayern Munchen – Sporting Lisabona
- Inter Milano – Liverpool
- Barcelona – Frankfurt
- Atalanta – Chelsea
- Tottenham – Slavia Praga
- AS Monaco – Galatasaray
- Royale Union – Marseille
- PSV Eindhoven – Atletico Madrid
9. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris discuţiile pe care le-a purtat luni, la Downing Street, cu premierul britanic Keir Starmer, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Friedrich Merz ca fiind „productive” şi a afirmat că acestea au reprezentat „un mic progres către pace”. El a declarat că planurile Ucrainei şi Europei pentru un acord de pace ar urma să fie gata până marţi seară, pentru a fi comunicate Statelor Unite. (News.ro)
10. „One Battle After Another”, o privire extrem de amuzantă asupra unei societăţi represive sfâşiate de violenţa politică, a dominat luni nominalizările la premiile Globul de Aur 2026, obţinând nouă selecţii. A fost urmat îndeaproape de „Sentimental Value”, o dramă despre familia disfuncţională a unui regizor, şi „Sinners”, un film cu vampiri care se petrece în sudul segregat, care au obţinut opt propuneri şi, respectiv, şapte nominalizări. (News.ro)
Fotografia dimineții este din Betleem, Cisiordania, unde oamenii s-au adunat în Piața Nașterii Domnului pentru ceremonia iluminării bradului de Crăciun. Hazem Bader/AFP/Getty Images:

