Microsoft a prezentat o soluție AI care poate crea o filmare cu o persoană care vorbește, pornind de la un portret și un fișier audio – Cronica de Tehnologie

1. Apple negociază cumpărarea drepturilor de difuzare globală pentru ediția de anul viitor a Campionatului Mondial al Cluburilor. Compania americană ar fi dispusă să plătească peste $1 miliard pentru competiția fotbalistică ce va trece la un format cu 32 de echipe și se va desfășura în Statele Unite. (Profit.ro) 2. Microsoft a prezentat o soluție […]

Mai mult

Surse: Cîrstoiu retras, vor candida Firea și Burduja la Primăria Capitalei – Cronica dimineții

1. Coaliția PSD-PNL a decis, imediat după miezul nopții, să renunțe la candidatura doctorului Cîrstoiu și să meargă cu candidaturi separate, respectiv Gabriela Firea – PSD și Sebastian Burduja – PNl, pentru a maximiza electoratele celor două partide, au declarat surse din Coaliție. (G4Media) 2. Cu investiții anunțate de un miliard de dolari, România reintră […]

Mai mult

Inter Milano a câștigat titlul în Serie A – Cronica Sportivă

1. Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea UTA Arad, în ultimul meci al etapei a cincea din play-out-ul Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici. 2. Inter Milano a învins în deplasare, cu 2-0, pe AC Milan, în Derby della Madonnina. Astfel, ”nerazzurii” au cucerit pentru […]

Mai mult

Iohannis a fost inclus de Euronews Italia pe lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen – Cronica serii

1. Comisia Europeană a anunțat astăzi pentru România un deficit bugetar de 6,6% din PIB aferent anului 2023, mai mare cu 0,7% decât cel comunicat de autoritățile de la București. (Profit.ro) 2. Doar 30,8% dintre români cred că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună, procentul fiind în creştere faţă de acum 10 ani, […]

Mai mult

Un chirurg brazilian a folosit casca Vision Pro pentru a optimiza o operație – Cronica de Tehnologie

1. Camera Reprezentanților a adoptat, din nou, un proiect de lege care ar putea interzice TikTok din Statele Unite. Acesta face parte dintr-un pachet mai larg de legi, inclusiv privind ajutoare pentru Ucraina, pentru a grăbi votul Senatului (The Verge). TikTok și-a anunțat angajații că va lupta în instanță dacă va fi blocată în Statele […]

Mai mult

Michelin mută o parte din producția din Polonia în România – Cronica dimineții

1. La nivelul NATO ar trebui să se ia decizia de a doborî rachetele din spaţiul aerian ucrainean care se îndreaptă spre Polonia sau România, susţine generalul polonez Waldemar Skrzypczak. „NATO ar trebui să spună astfel: îl avertizăm pe Putin că orice rachetă care zboară în direcţia noastră va fi doborâtă. Spunem că ne apărăm […]

Mai mult

Real Madrid a câștigat ”El Clasico” în fața celor de la FC Barcelona – Cronica Sportivă

1. Universitatea Craiova a câştigat în deplasare, scor 3-1, contra celor de la Sepsi OSK, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici. 2. Oţelul Galaţi a învins pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Universitatea Cluj, în etapa a cincea din play-out-ul Superligii. Cele mai importante […]

Mai mult

O carte pentru copii cu texte inedite scrise de Nichita Stănescu a apărut la patru decenii de la moartea poetului – Cronica de Carte

1. O carte pentru copii cu texte inedite scrise de Nichita Stănescu a apărut sub îngrijirea soției sale, Dora Stănescu. Cartea „De dor de sufletul lui Andersen”, publicată de Editura Rentrop & Straton, prezintă pentru prima dată câteva zeci de texte ale poetului care a murit în urmă cu mai bine de 40 de ani. […]

Mai mult

Dragonfly, prima dronă care va cerceta satelitul Titan al planetei Saturn, va fi lansată în 2028 – Cronica Spațială

1. Cercetătorii NASA au utilizat datele colectate de sonda spațială Juno în decembrie și februarie la survolarea satelitului Io al planetei Jupiter de la o altitudine de numai 1.500 de kilometri pentru a realiza animații cu două puncte de atracție: un munte cunoscut drept Steeple Mountain și un lac cu lavă răcită cu o lungime […]

Mai mult

Codruța Kovesi: Nu voi candida – Cronica dimineții

1. Numărul medicilor din sistemul public este aproape dublu față de cel din sistemul privat, dar aceștia sunt concentrați în marile orașe. În ultimii 25 de ani, numărul medicilor angajați în sistemul privat a crescut de aproape 25 de ori, iar în Argeș și Ilfov, numărul medicilor din sistemul privat l-a depășit pe cel al […]

Mai mult
1 2 3 866