Vladimir Putin l-a felicitat pe președintele ales al SUA Joe Biden pentru recenta sa confirmare a victoriei – Cronica Externa

Europa

1. Premierul britanic Boris Johnson va vizita India în ianuarie, într-un efort de a întări legăturile comerciale. Johnson l-a invitat pe premierul indian Narendra Modi să participe la reuniunea britanică a Grupului celor Șapte (G7) de anul viitor. (Link)

2. Armenia și Azerbaidjan au început schimbul de prizonieri, ca parte a acordului de încetare a focului negociat de Rusia, care a pus capăt luptelor din regiunea Nagorno-Karabakh. Ofițerii de menținere a păcii ruși au facilitat schimbul a aproape cincizeci de prizonieri. (Link)

America de Nord

3. Hackerii, despre care se crede că sunt afiliați Rusiei, au infiltrat cele mai înalte niveluri ale guvernului SUA, inclusiv Departamentul Securității Interne, Departamentul de Stat și părți din Pentagon, conform unor oficiali americani. (NYTimes)

Bonus: Vladimir Putin l-a felicitat pe președintele ales al SUA Joe Biden marți, pentru recenta sa confirmare a victoriei. Într-o telegramă publicată pe website-ul Kremlinului, Putin i-a urat lui Biden ”tot succesul” și și-a exprimat încrederea că Moscova și Washington pot contribui la rezolvarea problemelor și provocărilor cu care se confruntă lumea, în pofida diferențelor lor, întrucât ambele țări ”au responsabilitate specială pentru stabilitatea și securitatea globală”. (Link)

4. Rezidenții din casele de îngrijire și lucrătorii din prima linie au primit primele doze ale vaccinului împotriva COVID-19 create de Pfizer și BioNTech în Canada. Majoritatea canadienilor nu se așteaptă să primească vaccinul in urmatoarele luni. (NPR)

Orientul Mijlociu

5. Cel puțin doi oameni au fost uciși în ciocnirile izbucnite duminică între grupuri rivale kurde, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și Peshmerga, în nordul Irakului. Situația securității în regiune s-a deteriorat când forțele Peshmerga au construit noi baze. (AlJazeera)

Asia

6. Un procuror al Curții Penale Internaționale a spus într-un nou raport că există ”baze rezonabile” de a crede că s-au comis crime împotriva umanității sub președintele filipinez Rodrigo Duterte și războiul acestuia împotriva drogurilor. Curtea va decide în următoarele luni daca va deschide o investigație completă. (Link)

7. SUA au anunțat sancțiuni împotriva aliatului său NATO, Turcia, din cauza achiziționării de către Ankara a patru sute de rachete de apărare S-400 rusești. Sancțiunile, pe care oficialii turci le-au criticat, țintesc o agenție guvernamentală care supervizează industria de apărare a țării. (Link). Parlamentul turc a respins astăzi sancțiunile.

Africa

8. Liderul grupului militant islamist Boko Haram a declarat că militanții grupării sunt responsabili pentru răpirea a peste trei sute de școlari nigerieni dintr-o școală din statul Katsina. Oficialii din Katsina au anunțat că au primit deja cereri de răscumpărare de la un grup de bandiți despre care se crede că sunt responsabili. (TheGuardian)

9. SUA au eliminat formal Sudan din lista sa de state care sponsorizează terorismul ieri, la aproape trei decenii după ce țara a fost adăugată pe listă. Primul ministru sudanez Abdalla Hamdok a sărbătorit decizia ca începutul unei ”noi ere”. (NYTimes)

America Latină

10. Ministrul de externe al Argentinei, Felipe Sola, a declarat că blocul comercial Mercosur ar trebui să răspundă preocupărilor de mediu ridicate de Uniunea Europeană, care au împiedicat ratificarea unui acord de comerț liber dintre cele două blocuri. Argentina se pregătește să preia președinția rotativă a Mercosur. (AP)

Ți-ar mai putea plăcea
Critici dure ale Turciei la adresa președintelui francez Emmanuel Macron – Cronica Externă
Președintele Donald Trump l-a concediat pe Mark T. Esper, Secretarul Apărării – Cronica Externă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău