11 cărți recomandate de Barack Obama pentru vara anului 2021 – Cronica de carte

1. Barack Obama și-a împărtășit lista celor 11 cărți pe care le recomandă pentru vara anului 2021. Printre acestea, se află și trei cărți deja traduse în limba română, respectiv „Klara și soarele”, de Kazuo Ishiguro (Editura Polirom), „Lasă lumea în urmă”, de Rumaan Alam (Editura Litera) și „Proiectul Hail Mary”, de Andy Weir (Editura Nemira). (Book Riot)

2. Până la finalul lunii august, cititorii pot vota cele mai bune cărți românești ale anului 2020, pentru topul realizat de Agenția de carte, aflat în al 11-lea an de existență. Vor fi premiate cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt, pentru categoriile poezie, proză, critică literară/istorie literară/teorie literară și eseu/publicistică/memorialistică. (Agenția de carte)

3. „Înainte să moară Brejnev”, romanul scris de Iulian Ciocan, scriitor din Republica Moldova, tradus în engleză de Alistair Ian Blyth, se află pe locul 17 într-un clasament al celor mai bune cărţi de ficţiune istorică realizat de scriitoarea Alisha Moore, absolventă a Universităţii din Sydney. În limba română, romanul a apărut la Editura Polirom. (Link)

4. Cea mai vândută carte a primelor șase luni din 2021, din SUA, este una pentru copii, respectiv „Mothering Heights”, de Dav Pilkey (din seria Dog Man), cu peste 867.000 de exemplare (volum lansat pe 23 martie). Cel mai bine vândut titlu din categoria cărți pentru adulți este „Cele patru vânturi”, de Kristin Hannah (tradus în limba română la Editura Litera), cu 558.000 de exemplare. (Publishers Weekly)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Editura Nemira împlinește în aceste zile 30 de ani de la prima carte publicată (Link);

-Un arhitect a construit pentru copiii săraci din Ghana o bibliotecă din 45.000 de sticle de plastic reciclate (Digi24);

-Vânzările cărților de benzi desenate și a romanelor grafice au crescut în timpul pandemiei, în anul 2020, în SUA și Canada, cu 6% față de 2019 (ActuaLitte);

-Un sfert dintre copiii britanici ascultă acum cărți în format audio, un număr aflat în creștere după anul de pandemie (BookSeller); 

-Un băiat de 10 ani din Fort Worth a strâns 40.000 de cărți care vor fi donate copiilor sărmani. Orion Jean a donat acestora, de asemenea, 100.000 de porții de mâncare și 600 de jucării (Texas Monthly);

-Editura Pan Macmillan va oferi 20.000 de exemplare gratuite ale cărții lui Marcus Rashford, „You Are A Champion”, în urma unui val de campanii de crowdfunding care au apărut după finala Euro 2020 (BookSeller);

-O carte a fost returnată Bibliotecii Catedralei din Sheffield cu o întârziere de 300 de ani. Volumul „The Faith and Practice of a Church of England-man”, de William Stanley, a fost returnat prin poștă cu o bilet de la o femeie din Țara Galilor, care a spus că nașa ei, decedată recent, a cerut ca cartea să fie returnată în numele ei (Newsweek);

-Vânzările cărților din Italia au crescut cu nu mai puțin de 44% în prima jumătate a anului 2021, respectiv cu 15 milioane de exemplare vândute în plus față de aceeași perioadă a anului 2020. Valoarea totală a cărților vândute a fost de 698 de milioane de euro (BookSeller);

-Biblioteca publică din New York va dărui seturi de cărți pentru cel puțin 60.000 de copii și adolescenți, pentru a-i ajuta să citească în continuare în timpul vacanței de vară (SiLive); 

-În prima jumătate a anului, vânzările de cărți în format clasic (de hârtie) din SUA au crescut cu aproape 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (Publishers Weekly).

6. „Un gentleman în Moscova”, de Amor Towles (la noi, la Editura Nemira), „Dragonul roșu”, de Thomas Harris (Editura Rao), „Apeirogon”, de Colum McCann (Editura Litera) și „Dumnezeul lucrurilor mărunte”, de Arundhati Roy (Editura Humanitas Fiction), sunt printre cărțile ultimilor ani pe care cititorii nu le pot lăsa din mână. (The Guardian)

7. Dacă, pentru unii, plecarea într-o vacanță este exclusă în această vară, putem călători în anumite zone mai exotice prin intermediul cărților. Printre cele nouă cărți care ne pot transporta în jurul lumii, se află volume precum „Shantaram”, de Gregory David Roberts (la noi, la Editura All), „Swing Time”, de Zadie Smith (Editura Litera) și „Viața lui Pi”, de Yann Martel (Editura Polirom). (Mental Floss)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, „The Paper Palace”, de Miranda Cowley Heller; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află tot o noutate, volumul „How I Saved the World”, de Jesse Watters, cartea de memorii aparținând unui cunoscut realizator de la Fox News. Alte două noutăți interesante la categoria non-ficțiune: „This is Your Mind on Plants”, de Michael Pollan și autobiografia „Trejo”, de Danny Trejo (cu Donal Logue). (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Astăzi, aici, acum, de Mirela Retegan, Curtea Veche Publishing

-Dumnezeu e la un bloc distanță, de Ciprian Măceșaru, Editura Casa de Pariuri Literare

-Provocarea stoică, de William B. Irvine, Editura Seneca

-Într-o clipă, de Suzanne Redfearn, Editura Trei

-Modele de scalare. De la mic la mare, de la mare la inimaginabil și de la inimaginabil la posibil, de Jamer Hunt, Editura Publica

-Portretul din oglindă. De Profundis. Oscar Wilde și eu însumi, de Oscar Wilde, Editura Herald

-Despre toate, chiar că pe scurt, de Bill Bryson, Editura Polirom Junior

-Sfârșiturile lumii, de Peter Brannen, Editura Corint

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Barack Obama va adapta volumul său, „Dreams from My Father”, pentru tinerii cititori. Cartea va apărea pe 5 octombrie (Associated News); 

-Un editor de cărți pentru copii din Ungaria, care a primit amenințări cu moartea din cauza muncii sale, a declarat luni că va părăsi țara după apariția legii care interzice conținutul LGBTQ+ în școli (Reuters);

-Autobiografia fostului jucător de fotbal Patrice Evra va fi publicată de Simon & Schuster, pe 28 octombrie, cu titlul „I Love This Game” (BookSeller);

-Robby Krieger, chitaristul The Doors, își va publica memoriile într-un volum intitulat „Set the Night on Fire: Living, Dying, and Playing Guitar With the Doors”, în octombrie 2021 (ActuaLitte); 

-Manuscrisul original al cărții marchizului de Sade, „Les 120 journèes de Sodome”, a fost achiziționat de statul francez cu suma de 4,55 milioane de euro (The Guardian);

-Scrisul de mână este mai eficient decât tastarea sau vizionarea de videoclipuri pentru cei care vor să învețe să citească (ScienceDaily); 

-Un articol cu sfaturi despre cum puteți beneficia mai mult de pe urma cărților citite, pe Psyche.

Fotografia ediției: Una dintre cele mai frumoase biblioteci moderne din lume, Marrickville din Sydney, Australia. Sursă: The Guardian.

Ți-ar mai putea plăcea
Au fost anunțați câștigătorii Premiilor Hugo 2019 – Cronica de Carte
Recomandări de cărți pentru vara 2019 – Cronica de Carte