Astronomii au descoperit o sferă perfectă la peste 7.000 de ani-lumină distanță de Pământ – Cronica Spațială

1. Cercetătorii de la Western Sydney University au descoperit un obiect cosmic de forma unei sfere perfecte, care reprezintă cel mai probabil rămășițele unei supernove. În plus, cercetătorii nu au reușit să determine cu precizie distanța la care se află această sferă de Pământ, însă afirmă că aceasta se află la o distanță minimă de 7.175 de ani lumină de Pământ și la o distanță maximă de 25.114 ani lumină de Pământ. (Popular Mechanics)

2. Astronauții de pe Stația Spațială Chineză au prelevat probe de pe echipamentele expuse în partea exterioară a acesteia și au descoperit o specie de microbi care nu există pe Pământ. Noua specie a primit numele Niallia tiangongensis, iar studiile preliminare arată că ar putea fi înrudită cu specia Niallia circulans. Printre abilitățile acestei specii se numără utilizarea gelatinei ca sursă de azot și carbon. Cercetătorii vor continua studiile pentru a înțelege dacă specia de microbi a ajuns de fapt de pe Pământ și s-a adaptat la spațiul cosmic, dar și dacă noua specie reprezintă o amenințare la adresa oamenilor. (Science Alert)

3. Astronomul român Adrian Șonka a lansat cartea „Farfurism planetar, scenarii lunatice și alte obsesii astronomice”. În carte, autorul demontează mituri din imaginația populară precum astrologia, Pământul plat, farfuriile zburătoare și ploile de meteoriți. (Editura Nemira)

4. Doi astronomi au realizat un studiu potrivit căruia planeta Jupiter era de de peste două ori mai mare decât în prezent la 3,8 miliarde de ani după Big Bang. În plus, studiul arată că, la vremea respectivă, câmpul magnetic al planetei era de peste 50 de ori mai mare decât în prezent. (Universe Today)

5. Un studiu realizat de cercetătorii de la Pioneer Research Labs susține că teraformarea planetei Marte este un proces semnificativ mai ușor de implementat decât se credea anterior, ca urmare a avansului tehnologic. Astfel, autorii susțin că teraformarea este posibilă datorită îmbunătățirilor tehnicilor de inginerie climatică, noilor descoperiri în materie de biologie sintetică și rachete precum Starship, care ar putea reduce costurile pentru transportul de echipamente tehnice. (Universe Today)

6. NASA a confirmat că analizează reducerea numărului de astronauți de pe Stația Spațială Internațională (ISS) și reducerea experimentelor de cercetare ca urmare a scăderii bugetului alocat pentru programul ISS cu 500 de milioane de dolari anual. Vor fi realizate în continuare doar experimente care oferă informații vitale pentru misiunile pe Lună și Marte. (Space News)

7. Roverul Perseverance de pe planeta Marte a ajuns pe un platou al craterului Jezero care a primit numele Krokodillen. Cercetătorii estimează că platoul cu o suprafață de 30 de hectare adăpostește unele dintre cele mai vechi roci de pe planeta Marte, care s-au format înaintea craterului Jezero în sine. Cercetările anterioare indică o regiune bogată în minerale argiloase. (Space)

8. SpaceX a primit autorizație din partea Federal Aviation Administration (FAA) pentru al nouălea zbor al rachetei Starship, după ce autoritățile americane au verificat problemele tehnice raportate la cel de-al optulea zbor. SpaceX nu a confirmat încă data la care va efectua al nouălea zbor, însă calendarul FAA sugerează că evenimentul ar putea avea loc în 27 mai. (Space)

9. Astronomii au detectat pentru prima oară nori care se mișcă în emisfera nordică a satelitului Titan al planetei Saturn, după ce anterior au făcut o descoperire similară și în emisfera sudică. În plus, datele colectate cu telescopul spațial James Webb au arătat existența unei molecule numită radical de metil (CH3), care se formează în momentul în care lumina Soarelui descompune metanul (CH4). (Nature Astronomy)

10. Cercetătorii au identificat în centrul galaxiei Calea Lactee numeroase nuclee de stele în formare care ar putea conține mini-planete. Datele au fost colectate cu observatorul Atacama Large Millimeter Array (ALMA) din Chile și confirmă că centrul galaxiei ar putea conține planete, în ciuda faptului că în regiunea repsectivă se află o gaură neagră supermasivă. (Sky and Telescope)

Ți-ar mai putea plăcea
Astronomii au descoperit cei mai mici asteroizi din centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter – Cronica Spațială
Astronomii bănuiesc că au descoperit prima planetă care orbitează 3 stele – Cronica Spațială