Unicredit: România va continua să aibă cel mai mare deficit bugetar din regiune, iar în 2026 sunt așteptate noi majorări de TVA – Cronica serii
1. Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, Guvernul anunțând cu acest prilej că își reafirmă angajamentul ferm față de echilibrarea finanțelor publice și implementarea unor politici economice responsabile (Profit.ro). Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit miercuri la Palatul Victoria cu însărcinatul cu afaceri al ambasadei americane la București, Michael Dickerson. Cei doi au discutat despre cooperarea militară între cele două țări, precum și despre „întărirea relațiilor economice”. (Digi24)
2. România va continua să aibă cel mai mare deficit bugetar din regiune, dobânda cheie ar putea scădea abia în 2026 și tot atunci sunt așteptate noi majorări de TVA, spune Anca Negrescu, economist șef UniCredit Bank, în cadrul raportului macroeconomic pentru UE realizat de Institutul de Investiții al Grupului UniCredit. Așteptările de creștere economică pentru România au fost reduse. (Economica)
3. Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, despre declaraţia semnată în urma Summitului NATO de la Haga, că s-a agreat această ţintă de 5% din PIB, până la 2035 iar legat de capabilităţile militare, România a exprimat din nou faptul că în cadrul acestor mecanisme de finanţare ale Uniunii Europene ne dorim ca şi membrii aliaţii NATO, care nu sunt membri, să poată să participe. Şeful statului a mai spus că a reafirmat angajamentul nostru de a investi în facilităţi, pentru a găzdui soldaţi aliaţi în România (News.ro). Liderii ţărilor membre ale NATO, reuniţi la Haga, s-au angajat să investească 5% din produsul intern brut (PIB) al statelor lor pentru apărare şi securitate în 2035, indică declaraţia finală a summitului Alianţei Nord-Atlantice. (G4Media)
4. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat miercuri, în cadrul conferinței de presă susținute de președintele Nicușor Dan la finalul summitului NATO de la Haga, că un număr de 18 aeronave de luptă F-16 vor fi achiziționate de țara noastră până la finalul acestui an, în schimbul sumei „modice” de „1 euro”. (Hotnews)
5. Grupul german Schwarz, care deține Lidl și Kaufland, a anunțat că intenționează să preia majoritatea acțiunilor (70%) lanțului românesc de supermarketuri La Cocoș. La Cocoș, care a fost prezentat în repetate rânduri drept singurul lanț românesc care încearcă încă să se lupte cu marii jucători străini din retail, a primit în septembrie anul trecut o investiție de la BERD și două fonduri de investiții. (Profit.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Din ce în ce mai multe modele de inteligență artificială se bazează pe tehnica numită „firul gândirii”, ca parte a ceea ce specialiștii numesc raționamentul AI-ului. Aceasta, însă, se dovedește inconsistentă, existând situații în care răspunsul chatbot-ului îi contrazice propriul proces logic. (FT)
6. Plafonarea tarifelor RCA, instituită în urmă cu doi ani după falimentul Euroins, nu va mai fi prelungită după data de 30 iunie 2025. Măsura va duce atât la creșteri cât și la scăderi de prețuri, susține Sorin Mititelu, vicepreședintele ASF pe asigurări. (Hotnews)
7. Piața auto din Europa a revenit pe creștere în luna mai, după contracția din aprilie, însă România este țara unde înmatriculările de autoturisme au înregistrat cea mai puternică scădere în ritm anual din Europa, de 32,7%, arată datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile. (Profit.ro)
8. Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la încheierea summitului NATO de la Haga, că pleacă cu o viziune „puţin diferită” asupra alianţei după ce a mărturisit că a venit aici „pentru că era ceva ce trebuia să facă”. El a spus însă că a fost mişcat de implicarea aliaţilor pe care i-a întâlnit. (News.ro)
9. Iranul, prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghaei, spune că loviturile americane din weekend au provocat daune semnificative instalațiilor sale nucleare, transmite Al Jazeera. (Hotnews)
10. Vânzările Tesla în Europa scad pentru a cincea lună consecutiv. Vânzările Tesla au înregistrat o scădere pentru a cincea lună consecutivă în Europa, în pofida repoziționării CEO-ului Elon Musk, care a decis recent să se retragă din activitatea politică din SUA. Potrivit Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), Tesla a vândut în mai 13.863 de vehicule electrice în Europa și Marea Britanie, în scădere cu 28% față de aceeași lună din 2023. Scăderile vin pe fondul unei game de produse învechite și a controverselor generate de implicarea politică a lui Musk, care a afectat percepția asupra brandului. (FT)