Luna iulie 2025 a fost a treia cea mai caldă lună iulie măsurată vreodată pe Pământ – Cronica dimineții

1. Luna iulie 2025 a fost a treia cea mai caldă lună iulie măsurată vreodată pe Pământ, marcată de schimbările climatice, a anunţat joi observatorul european Copernicus. (News.ro)

2. Depozitele de gaze autohtone sunt în prezent în proporție de numai 71% pline, un volum cu 15% puncte procentuale mai redus decât cel de la aceeași dată a anului trecut, când gradul de umplere era de 86%, în condițiile în care operatorul de sistem Transgaz estimează o creștere a consumului cu 14% în această iarnă. (Profit.ro)

3. Deși aproape toate estimările analiștilor erau că dobânzile vor scădea în acest an, realitatea s-a dovedit mai complicată. Nu numai că nu au scăzut, dar dobânzile au crescut în contextul crizei politico-electorale. Media ROBOR la 3 luni a început să crească din toamna anului trecut, în pragul seriei de alegeri și de la 5,55% pe an a urcat la 5,9% în decembrie. În mai, media ROBOR a urcat la 7% și apoi la 7,1% în iunie. Dobânda medie la creditele în sold a crescut cu 16 puncte de bază, la 8,58% pe an, cel mai mare nivel de după august 2024. Creșterea a venit pe fondul scumpirii împrumuturilor firmelor cu 40 de puncte de bază, la 9,12%, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Creditele noi s-au scumpit în iunie. Dobânda medie a urcat cu 5 puncte de bază la 7,97% pe an, și se află la cel mai ridicat nivel de după octombrie. (Profit.ro)

4. Economiștii se așteaptă ca BNR să își revizuiască în creștere prognoza de inflație pentru acest an, ca urmare a impactului asupra prețurilor a creșterilor de taxe și a eliminării plafonului la energie. Cu toate acestea, analiștii anticipează că Banca Națională va ignora acest șoc inflaționist și va rămâne în expectativă în privința dobânzilor până în primul trimestru din 2026. (Cursdeguvernare)

5. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, au semnat un ordin comun care elimină obligativitatea biletului de trimitere pentru pacienţii cu afecţiuni cronice din anumite programe naţionale. Aceştia se vor putea prezenta direct la medicul specialist înrolat în programele respective. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Programul meciurile echipelor românești din cupele europene:

  • 19:30 – Europa League – CFR Cluj – Braga (Portugalia)
  • 21:30 – Europa League – FCSB – Drita (Kosovo)
  • 21:30 – Conference League – Universitatea Craiova – Spartak Trnava (Slovacia)

6. Prețul mediu al apartamentelor vechi cu trei camere din Bucureşti a urcat în iulie spre 130.000 de euro, în creştere cu 1% faţă de iunie şi cu 16,5% faţă de anul trecut. Colentina, Dristor şi Militari au înregistrat cele mai mari scumpiri, în timp ce Titan şi Unirii–Victoriei au raportat scăderi. Majorarea TVA pentru locuinţele noi a reorientat cumpărătorii către piaţa apartamentelor vechi, iar experţii estimează că ritmul anual de creştere a preţurilor ar putea atinge 20% până la finalul anului. (ZF)

7. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR), a semnat contractelor de mandat pentru noii membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Unul dintre aceștia este Corneliu Mugurel Cozmanciuc (PNL), trimis în judecată în 2021 de DNA pentru trafic de influență și acuzat că ar fi cerut mită 500.000 de lei pentru numirea unui director la Apele Române. El a fost achitat definitiv în 2023, motivul invocat de judecători fiind acela că „fapta nu există”. (G4Media)

8. Fostul preşedinte Ion Iliescu urmează a fi înmormântat, joi, slujba având loc, cu începere de la ora 10.30, la biserica Palatului Cotroceni. Ulterior, cortegiul se va deplasa la Cimitirul Ghencea 3, iar înhumarea va avea loc doar în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiaţi. Ziua de joi a fost declarată zi de doliu naţional. (News.ro)

9. Președintele american, Donald Trump, se pregătește să se întâlnească personal, săptămâna viitoare, cu președintele rus, Vladimir Putin. Trump vrea ca la scurt timp după aceea să aibă o întâlnire între el, Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform The New York Times. Trump și-a dezvăluit planurile într-o convorbire telefonică avută miercuri cu liderii europeni, au spus sursele. La întâlnirea planificată de Trump vor participa doar cei trei, fără niciun omolog european (News.ro). Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a declarat miercuri că „încă mai avem multe lucruri de făcut” înainte de o posibilă întâlnire la nivel înalt între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina. (News.ro)

10. Foști şefi ai statului, mai multe tabere din PSD, dar şi persoane care au călătorit toată noaptea cu trenul au venit la Palatul Cotroceni pentru a-şi lua rămas-bun de la primul președinte ales al României, Ion Iliescu. Au lipsit însă politicenii care au lucrat îndeaproape cu Iliescu: foştii premieri Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu şi Adrian Năstase, dar și fostul președinte Klaus Iohannis. Totuşi, au ieşit la lumină câteva din feţele uitate ale tranziţiei: Virgil Măgureanu (fost director al SRI), Viorel Hrebenciuc (fost parlamentar PSD) sau Dumitru Iliescu (fost şef al SPP). (News.ro)

Fotografia dimineții – Roboți umanoizi se luptă pentru minge în timpul unui meci de fotbal demonstrativ înainte de Jocurile Mondiale cu Roboți Umanoizi. Pedro Pardo/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – PSD vrea mai multă acțiune de la miniștrii Meleșcanu și Birchall
Mesajul Papei Francisc de Craciun: Să tacă armele – Cronica dimineții