România primește 16,68 miliarde de euro de la UE pentru programul SAFE – Cronica serii
1. Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE). Aceasta este a doua cea mai mare sumă distribuită unui stat membru, după Polonia, în cadrul acestui program strategic, anunță Ministerul Finanțelor. (Digi24)
2. Raport OECD prezentat azi arată că 16% dintre copii între 6 şi 14 ani din România nu sunt înscrişi în sistemul de învăţământ, faţă de 2% cât e media în ţările OECD. Același raport arată ca peste 32% dintre tinerii între 15 şi 19 ani nu sunt înscrişi în sistemul de învăţământ, dublu faţă de media OECD. (News.ro)
3. În primele șapte luni al anului, exporturile României au crescut cu 3,7%, la 56,587 miliarde euro, față de aceeași perioadă de anul trecut, iar importurile au crescut cu 4,5%, la 75,899 miliarde euro, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). (Profit.ro)
4. Guvernul României a venit marți dimineață cu precizări oficiale după ce premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, la TVR, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile. „Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare”, a transmis marți dimineață purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, pe grupul cu presă (Hotnews). Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că „nu a existat nicio discuție cu privire la creșterea vârstei de pensionare la pensionarii obișnuiți”. (G4Media)
5. Posibilitatea deducerii TVA pentru unele achiziții, cum sunt cele de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, cosmetice, bunuri de uz casnic, servicii turistice, cazare, masă, transport și agrement, articole de lux, va fi eliminată, cu excepția cazurilor în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau sunt utilizate în cadrul activității economice, prevede un proiect de lege pregătit de PSD pentru a fi depus în Parlament. (Profit.ro)
Din Cronica de Tehnologie: În această seară va avea loc cel mai important eveniment anual Apple, unde compania va prezenta seria iPhone 17. Aceasta ar putea avea un membru nou, numit iPhone 17 Air, care va măsura în jur de 5,5 mm grosime și va lua locul modelului Plus. Versiunile Pro vor primi mai multe upgrade-uri, inclusiv pe partea foto și în ceea ce privește bateria, iar varianta de bază ar putea avea, în sfârșit, un ecran ProMotion. Alături de iPhone 17, Apple ar putea prezenta noi ceasuri Apple Watch și căștile AirPods Pro 3. (Profit.ro)
6. Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări de neconstituţionalitate împotriva pachetelor de legi impuse prin angajarea răspunderii Guvernului Bolojan, acuzând lipsa dezbaterii parlamentare, fără consultarea românilor şi fără un vot democratic. (News.ro)
7. Republica Moldova trebuie să adere la Uniunea Europeană pentru a supravieţui agresiunii Rusiei, a avertizat marţi preşedinta Maia Sandu într-un discurs ţinut în Parlamentul European înaintea alegerilor legislative de la sfârşitul lunii în care miza este menţinerea cursului proeuropean al ţării sau întoarcerea în sfera de influenţă rusă. (News.ro)
8. Raportul revizuit al locurilor de muncă din SUA arată un număr de 911.000 de locuri de muncă mai puține în anul încheiat în martie comparativ cu ceea ce s-a anunțat oficial. Cifrele revizuite ale locurilor de muncă arată o imagine a pieței forței de muncă semnificativ mai slabă decât indicau rapoartele anterioare. (WSJ)
9. Israelul a încercat marţi să atace oficialii Hamas care se aflau la Doha pentru negocieri în vederea unei încetări a focului în Gaza. În capitala Qatarului s-au auzit mai multe explozii, conform postului de radio al armatei israeliene şi postului de televiziune Al Jazeera. „Acţiunea de astăzi împotriva principalilor şefi terorişti ai Hamas a fost o operaţiune israeliană complet independentă. Israelul a iniţiat-o, Israelul a condus-o, iar Israelul îşi asumă întreaga responsabilitate”, a scris pe X premierul israelian Benjamin Netanyahu. Televiziunea Canal 12 din Israel, citând un oficial israelian, susţine că preşedintele american Donald Trump a dat undă verde pentru un atac asupra conducerii Hamas în Qatar, potrivit Reuters, care precizează că nu a putut confirma încă această informaţie. (News.ro)
10. Cadrele didactice din învăţământul primar din România câştigă în medie cu 14% mai mult decât angajaţii cu studii superioare, în timp ce în ţările OCDE, cadrele didactice din învăţământul primar câştigă, de obicei, cu 19% mai puţin, se arată în raportul Education at a Glance (EaG 2025), editat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dat publicităţii marţi. (News.ro)