Astronomii au descoperit prima planetă telurică topită – Cronica Spațială
1. NASA a transportat racheta spațială Space Launch System din hangarul Vehicle Assembly Building spre rampa de la lansare Launch Pad 39B de la Centrul Spațial Kennedy din Florida. Traseul de aproximativ 6,4 kilometri a fost parcurs în aproximativ 12 ore cu o viteză medie de 1,6 km/h, în contextul în care vehiculul are o masă de aproximativ 5.500 de tone. Între timp, cei patru astronauți care vor face parte din misiunea Artemis II au intrat în carantină pentru a evita apariția unor probleme de sănătate. Lansarea misiunii Artemis II este programată pentru 1 aprilie, iar astronauții vor da un ocol Lunii la bordul capsulei spațiale Orion. (NASA)
2. Sonda spațială Parker Solar Probe a efectuat cea de-a 27-a apropiere de Soare în 11 martie, când s-a apropiat la numai 6,2 milioane de kilometri de suprafața solară, astfel că a egalat recordul stabilit anterior. În perioada 6-16 martie, cele patru instrumente științifice de la bordul sondei au obținut date despre atmosfera solară, iar acestea au început să fie transmise spre Pământ în 18 martie. Noile date îi vor ajuta pe cercetători să înțeleagă mai bine schimbările din atmosfera Soarelui pe parcursul unui ciclu solar. (NASA)
3. Astronomii au descoperit că exoplaneta L 98-59 d situată la 35 de ani-lumină distanță de Pământ este prima dintr-o nouă categorie de planete telurice topite. Datele obținute cu ajutorul telescopului spațial James Webb arată că mantaua planetei este cel mai probabil formată din silicat topit, asemănător cu lava vulcanilor de la Pământ. Sub manta se află, cel mai probabil, un ocean de magmă cu o grosime de câteva mii de kilometri. Planeta are un diametru de 1,6 ori mai mare decât Pământul, iar atmosfera este bogată în sulfură de hidrogen. (EarthSky)
4. Telescopul spațial Hubble a surprins momentul în care cometa C/2025 K1, cunoscută și sub numele de cometa ATLAS, s-a dezintegrat în cel puțin patru părți după ce s-a apropiat la aproximativ 21 de milioane de kilometri de Soare în prima parte a lunii noiembrie 2025. Astronomii estimează că, înainte de dezintegrare, cometa avea o lungime de 8 kilometri, iar în prezent se află la aproximativ 400 de milioane de kilometri de Pământ. (Hubble)
5. Roverul Perseverance a analizat solul marțian din craterul Jezero la o adâncime de 35 de metri, iar datele colectate arată că în regiunea respectivă a curs apă în urmă cu 4,2 miliarde de ani. Anterior, datele au arătat că, la suprafața craterului Jezero, apa a curs cu aproximativ 3,7 miliarde de ani în urmă. Noile date confirmă practic că pe Marte a curs apă și mai aproape de formarea planetei, eveniment care s-a petrecut cu 4,6 miliarde de ani în urmă. (Scientific American)
6. Astronomii au identificat o stea de generație a doua în galaxia pitică Pictor II situată la aproximativ 150.000 de ani-lumină distanță de Pământ în constelația Pictor. Datele arată că steaua are de 40.000 de ori mai puțin fier comparativ cu Soarele, care este o stea mai recentă la scara Universului, de generația a treia. Cu această ocazie, aceasta a devenit steaua cu cea mai mică compoziție de fier descoperită până acum, ceea ce va permite cercetătorilor să înțeleagă mai bine cum a evoluat Universul timpuriu. (Space)
7. SpaceX a realizat cu succes în 16 martie primul test static cu a treia versiune a rachetei Starship, care ar urma să transporte oameni spre Lună și Marte. Motoarele treptei primare au fost aprinse și au funcționat corespunzător în timpul testului care a avut loc pe noua rampă de lansare Pad 2 de la sediul Starbase din Texas. SpaceX speră să efectueze al doilea zbor de test cu racheta Starship și primul cu noua versiune V3 în prima jumătate a lunii aprilie. (Space)
8. Astronauții Jessica Meir și Chris Williams au instalat un circuit electric cu un amperaj de 2A în cadrul unei activități extravehiculare pe Stația Spațială Internațională (ISS). Activitatea a fost necesară pentru a pregăti instalarea unor panouri fotovoltaice suplimentare care să asigure o cantitate mai mare de energie electrică pentru ISS. În plus, acest circuit este important inclusiv pentru viitoarea misiune de deorbitare a stației la finalul ciclului de viață. (NASA)
9. Serviciul de internet Starlink are în prezent peste 10.000 de sateliți pe orbita Pământului, după ce SpaceX a lansat în 17 martie încă 25 de sateliți. În total, compania privată deținută de Elon Musk a lansat pe orbită 11.529 de sateliți începând din 2019, însă o parte dintre ei au fost deja scoși din uz. (Scientific American)
10. China a identificat un nou obiect cosmic țintă pentru misiunea pe care o va lansa în decembrie 2027 cu scopul de a încerca modificarea traiectoriei unui asteroid. Asteroidul ales este 2016 WP8, care în cea mai mare parte a timpului are o orbită mai aproape de Soare decât Pământul. O sondă spațială chineză va ajunge la asteroid în 2029 și va trimite un impactor cinetic care să altereze traiectoria, pentru ca apoi să analizeze impactul acțiunii asupra orbitei asteroidului. (SpaceNews)
