INS: Populația României ar urma să ajungă la 15.633.200 persoane în anul 2080 – Cronica dimineții
1. Populația României ar urma să ajungă la 15.633.200 persoane în anul 2080, în scădere cu 3,41 milioane persoane (-17,9%) fată de nivelul înregistrat la 1 ianuarie 2025, potrivit estimărilor INS. În timp ce se așteaptă o scădere a ponderii populației tinere și adulte, procentul se mărește în cazul populației vârstnice (65 ani și peste) care va reprezenta mai mult de un sfert din total, ceea ce dovedește accelerarea procesului de îmbătrânire demografică. (News.ro)
2. Scăderea deficitului la jumătate față de anul trecut, potrivit execuției bugetare, a crescut încrederea că ținta pentru acest an va fi atinsă, ceea ce a ținut în frâu costurile de finanțare, chiar dacă impasul politic privind formarea unui nou guvern nu are încă un o rezolvare, arată un raport al Erste Bank. Agențiile internaționale vor menține cel mai probabil ratingul României în acest an, în așteptarea bugetului pe 2027. (Profit.ro)
3. Președintele Nicușor Dan și-ar dori ca până la finalul săptămânii viitoare criza politică să fie încheiată cu desemnarea unui nou premier și va pune presiune pe partide pentru a ajunge la un compromis, au declarat surse politice la curent cu discuțiile. (Hotnews)
Din Cronica de Tehnologie: Netflix ia în calcul adăugarea unor canale live de conținut, prin care să difuzeze, în stilul posturilor TV, filme și seriale care corespund anumitor genuri. Platforma încearcă să combată, astfel, scăderea engagement-ului, care pare să indice faptul că abonații nu sunt foarte mulțumiți și ar putea lua în considerare să se dezaboneze. (News.ro)
4. PSD a solicitat tuturor partidelor politice să înceteze blocajul în formarea unui nou guvern, arătând că în acest moment, România este în imposibilitatea de a-şi aproba cadrul legal necesar pentru accesarea banilor europeni din SAFE şi singura cale pentru a permite accesul la fondurile SAFE este învestirea de urgenţă a unui guvern cu puteri depline, care să iniţieze actul normativ. În replică, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a acuzat PSD că induce în eroare opinia publică, atunci când susţine că România nu poate avansa în privinţa SAFE, din cauza lipsei unui guvern cu puteri depline, el cerându-le social-democraţilor să înceteze campania de dezinformare şi să îşi asume responsabilitatea pentru blocajele pe care le-au creat. (News.ro)
5. Kelemen Hunor, șeful UDMR, a lansat un mesaj prin care face un apel de împăcare către partidele din defuncta Coaliție. Liderul UDMR susține că le-a transmis liderilor PSD, PNL și USR că supărările ar trebui lăsate deoparte și ar trebui găsită o soluție pentru guvernarea României. „Acum nu trebuie să tot calculăm cine cât a greșit. Acum trebuie să găsim acel punct în care ne putem întâlni”, a scris Kelemen Hunor într-o postare în limba maghiară de pe pagina sa de Facebook. Liderul UDMR susține că le-a cerut conducerilor PSD, PNL și USR să încerce să treacă peste supărări și să găsească o cale pentru reconciliere. (Cotidianul)
6. Deficitul balanţei comerciale s-a redus cu peste 6%, în primele cinci luni din 2026, faţă de perioada similară a anului trecut. Exporturile FOB, în perioada ianuarie mai, au atins 40. 337,4 milioane euro, cu 2,4% peste valoarea din perioada similară din 2025, iar importurile CIF au însumat 53.843,0 milioane euro, cu 0,1% mai mult faţă de 2025, fiind raportat un deficit al balanţei comerciale de 13.505,6 milioane euro, în scădere cu 889,8 milioane euro (-6,2%) faţă de cel înregistrat în primele cinci luni din 2025, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS). (News.ro)
Din Cronica de Divertisment: Filmul de aventuri „Moana” („Vaiana”) cu Dwayne Johnson are astăzi premiera la cinema. Moana este fiica de 16 ani a căpeteniei Tui și decide să ignore toate avertismentele tatălui ei. O întunecime misterioasă otrăvește insulele Polineziei, astfel că Moana decide că ea este cea care trebuie să o oprească, însă singura ei speranță este să facă echipă cu semizeul Maui interpretat de Dwayne Johnson.
7. La închiderea programului de subscriere, în sistemul Bursei de Valori București au fost înregistrate aproximativ 8.500 de ordine care exprimă opțiuni pentru achiziția de titluri de stat dematerializate pentru populație în valoare agregată de 126,31 milioane euro. Este cea mai slabă participare în programul Fidelis din ultimii ani, fiind chiar cu 8,20% mai mică decât cea de la ediția-dezastru din luna mai, când valoarea agregată a plasamentelor a fost de 137,60 milioane euro. Declinul este de 29,76% raportat la participarea în echivalent 179,82 milioane euro din exercițiul precedent, desfășurat în luna iunie. (Profit.ro)
8. Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) din Republica Moldova, care deţine majoritatea absolută în parlamentul de la Chişinău, a decis vineri să-l propună pe omul de afaceri Vasile Tofan la funcţia de prim-ministru când va merge, sâmbătă, la consultările convocate de şefa statului, Maia Sandu. În vârstă de 44 de ani, Vasile Tofan are studii la Erasmus University Rotterdam şi Harvard Business School şi vorbeşte fluent engleza, franceza, olandeza, ucraineana şi rusa. Vasile Tofan este antreprenor şi cofondatorul Mişcării civice „Europa 2028”. Conform informaţiilor publicate pe platforma Mişcării, Vasile Tofan este investitor prin Horizon Capital, fond cu circa 1,6 miliarde de dolari în administrare, axat pe Ucraina şi Republica Moldova. A condus investiţii în companiile Purcari, Glass Container Company şi Maib (News.ro). Republica Moldova urmează să primească 100 de milioane de euro (114 milioane de dolari) de la UE pentru a-și consolida apărarea aeriană, acesta fiind cel mai mare pachet european de apărare aprobat pentru această țară, au declarat doi oficiali. (Digi24)
9. Lipsa capacităților defensive la bordul noului avion de lux al președintelui Trump, cel donat de Qatar, l-a determinat pe acesta să zboare acasă din Turcia, de la summitul NATO, la bordul unui avion Air Force One mai vechi, după ce oficialii americani au primit informații israeliene despre un posibil complot de asasinare, potrivit unor surse americane. (WSJ)
Din Cronica Sportivă: Spania a învins Belgia, cu 2-1, şi s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial. Prima semifinală a acestei Cupe Mondiale este Franța – Spania.
10. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova va continua războiul împotriva Ucrainei până la îndeplinirea obiectivelor stabilite de Vladimir Putin în iunie 2024, În 2024, Putin a cerut retragerea trupelor ucrainene din regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, pe care Rusia nu reușise să le cucerească, și recunoașterea acestora și a Crimeii ca teritorii rusești. Președintele rus mai voia ca Ucraina să nu adere la NATO, precum și „demilitarizarea” și „denazificarea” țării. Putin a spus că, odată îndeplinite aceste condiții, va ordona „imediat” un armistițiu. (Digi24)
Fotografia dimineții – Un taur sare în mare în timpul cursei tradiționale Bous a la Mar („Tauri în mare”) din portul Denia, lângă Alicante, Spania. Jose Jordan / AFP / Getty:

