În ultimii 4 ani, numărul microîntreprinderilor a scăzut cu 650.000 – Cronica dimineţii

1. Numărul microîntreprinderilor și-a continuat și anul acesta declinul început încă din 2023, în urma restricțiilor tot mai ample puse pe acest regim favorabil de impozitare. La presiunea reformelor fiscale prevăzute în PNRR s-a ajuns la o scădere cu aproape 650.000 a numărului de microîntreprinderi, respectiv de la nivelul record de aproape 913.000 înregistrat în 2022, la doar 263.787 la finalul primului trimestru din acest an. (Profit.ro)

2. Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri, la finalul Summitului de la Kiev, că Ucraina a solicitat, prin intermediul NATO, inclusiv României, interceptoare pentru sistemele Patriot, în vederea consolidării apărării antiaeriene. Șeful statului a precizat că solicitarea este în analiză, iar o decizie va fi luată în următoarele săptămâni. (A3)

3. Criza politică, cu actualul Guvern interimar și lipsa perspectivelor pentru formarea rapidă a unui nou Executiv, înseamnă că vara aceasta ar putea fi prima vară liniștită din ultimii șase ani în ce privește taxele, a declarat președintele Camerei Consultanților Fiscali (CCF), Dan Manolescu. (Profit.ro)

4. Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, consideră că alegerile anticipate ar putea fi o soluție la criza politică din România. Ciucu susține însă că subiectul anticipatelor nu a fost discutat și agreat în cadrul PNL. (Cotidianul)

5. În luna mai, o lună considerată în mod normal în extrasezon, românii au cheltuit circa 1 miliarde de euro pe vacanţele în afara ţării, similar cu o lună de vară când mulţi români îşi fac vacanţele, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, suma este cu circa 28% mai mare, o creştere importantă. (ZF)

Din Cronica Sportivă: Argentina a trecut de Anglia, cu 2-1, și s-a calificat în finala Campionatului Mondial, unde va întâlni Spania.
Universitatea Craiova a acces în turul II preliminar al Ligii Campionilor, după ce a triumfat acasă, 1-0, cu belarușii de la ML Vitebsk. Oltenii au câștigat categoric în tur, cu 4-1.

6. Președintele Volodimir Zelenski l-a demis pe Mihailo Fedorov din funcţia de ministru al Apărării. Fedorov a confirmat demiterea sa într-o postare pe reţelele sociale. (News.ro)

7. Donald Trump susține că Vladimir Putin este pregătit să încheie un acord de pace cu Ucraina și i-a transmis un mesaj direct liderului de la Kremlin, prin care i-a spus că a „a venit momentul să se oprească”. Președintele SUA este de părere că a sosit timpul ca Putin să pună capăt invaziei în Ucraina. (Libertatea)

8. Premierul britanic în exerciţiu Keir Starmer a promis miercuri să îi ofere ”toată susţinerea” sa succesorului său Andy Burnham, în ultima sesiune de interpelări în Parlament, marcată de emoţie, umor şi aluzii fotbalistice. „Îi voi acorda toată susţinerea mea succesorului meu. Vreau ca acest Guvern laburist să fie încununat de succes”, a declarat Keir Starmer, care a demisionat la 22 iunie, după luni de presiuni din partea taberei sale laburiste. (News.ro)

9. Din cauza incendiilor de pădure, Toronto a fost miercuri cea mai poluată metropolă din lume, devansând Kinshasa şi New Delhi. Autorităţile canadiene le-au cerut miercuri locuitorilor din Toronto să rămână înăuntru, cel mai populat oraş canadian înregistrând cea mai rea calitate a aerului din lume, potrivit datelor IQAir, din cauza incendiilor de pădure. (News.ro)

10. Într-o premieră mondială, doi roboţi umanoizi au efectuat o intervenţie chirurgicală pe un pacient viu. Roboţii au realizat o colecistectomie laparoscopică (îndepărtarea vezicii biliare), efectuând toate etapele esenţiale ale operaţiei: retragerea ţesuturilor, disecţia, aplicarea clipsurilor şi extragerea vezicii biliare. Pacient a fost un porc, iar roboţii au fost controlaţi permanent, de la distanţă, de chirurgi umani experimentaţi. De asemenea, roboţii au fost fixaţi cu sisteme de susţinere pentru a preveni o eventuală cădere care ar fi putut răni animalul. (News.ro)

Fotografia dimineții prezintă o stradă din Berazateque, la periferia orașului Buenos Aires, în timpul meciului dintre Argentina și Anglia, și după fluierul final, plină de fani care sărbătoresc. Gustavo Garello/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Nicușor Dan: Am 33% in sondaje, cu 2,5% peste Gabriela Firea – Cronica dimineții
România s-a clasat anul trecut pe locul 11 în Europa și a atras 109 proiecte de investiții străine directe, în creștere cu 16% – Cronica dimineţii