Peste 200 de kilometri de drumuri de mare viteză, un record, vor fi deschiși circulației în acest an, în România – Cronica dimineții
1. Oprirea celui de-al doilea reactor al Centralei Nucleare de la Cernavodă nu duce România în risc de pană de curent la nivel naţional, afirmă secretarul de stat din Ministerul Energiei Cristian Buşoi. El transmite că ”oamenii trebuie să stea liniştiţi” cu privire la asigurarea consumului pentru populaţie şi ”serviciile-suport”. (News.ro)
2. Peste 200 de kilometri de drumuri de mare viteză vor fi deschiși circulației în acest an, în România, reprezentând un record, a anunțat șeful CNAIR, Cristian Pistol. În acest an se va da în circulație cel mai mare număr de kilometri de pe Autostrada Transilvaniei, respectiv până la 100 de kilometri. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că în acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau Deva. (Profit.ro)
3. Românii au ajuns la o avere financiară de circa 1.370 mld. lei în 2025, datoriile financiare au urcat la 337 mld. lei, iar avuţia nefinanciară se îndreaptă spre 1.000 mld. lei. În pofida crizelor de tot felul şi a încetinirii economiei din ultimii ani, românii au tot agonisit, atât în plan financiar, cât şi imobiliar, avuţia netă a populaţiei triplându-se în ultimele două decenii, până la peste 2.000 mld. lei, ajungând să fie echivalentă cu produsul intern brut al României, după cum indică datele BNR. Nivelul avuţiei nete a populaţiei este evaluat de banca centrală prin adunarea avuţiei financiare şi a avuției nefinanciare, netă de datorii. (ZF)
4. Președintele Nicuşor Dan s-a întâlnit, marţi, la Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru discuţii privind proiectul legii salarizării, un jalon PNRR de 770 de milioane de euro, amânat deja de patru guverne succesive. Discuțiile s-au încheiat fără niciun rezultat. (Hotnews)
5. Datele bugetare publicate de Guvernul României pentru anul 2025 respectă cerințele minime de transparențã fiscalã, potrivit celei mai recente evaluări realizate de către Departamentul de Stat al SUA vizând 140 de de guverne și alte entități. Evaluarea Departamentului de Stat al SUA este una pozitivă în ce privește consolidarea încrederii piețelor financiare. (Profit.ro)
Din Cronica Sportivă: David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie, reuşind în semifinale un record al competiţiei. Finala are loc astăzi de la ora 19:52 și va fi transmisă de TVR 1.
6. Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a declarat că Partidul Social Democrat ar susține un premier tehnocrat dacă acesta „va veni cu un plan de guvernare în care să se regăsească prioritățile partidului și pe care le are România”. Întrebat dacă Alexandru Nazare este o variantă bună de premier, deputatul PSD a răspuns că da, argumentând că „e un om corect, care nu face politică, ci multă administrație”. (Digi24)
7. Două sisteme aeriene fără pilot, aflate în derivă în Marea Neagră, au fost distruse controlat, marţi, 11 august, de scafandrii EOD ai Forţelor Navale Române. Sistemele au fost semnalate în jurul orei 08.00, în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 90 de mile marine travers de Constanţa, în proximitatea perimetrului Neptun Deep, de personalul unei nave civile care efectua lucrări în zonă”, a precizat MApN, într-un comunicat de presă. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că MApN a luat legătura cu partenerii ucraineni, care au confirmat că sistemele nu le aparţin. (News.ro)
8. Guvernatoarea democrată a statului Massachusetts, Maura Healey, a semnat o lege care modifică regulile pentru avorturile după 24 de săptămâni. Până acum, după 24 de săptămâni, legea permitea avortul numai în situații enumerate explicit: protejarea vieții pacientei, protejarea sănătății fizice sau mintale ori anumite diagnostice fetale grave/letale. Noua lege elimină această listă de condiții, permițând decizia și foarte târziu în sarcină, inclusiv aproape de termen, dacă medicul o consideră justificată. Autoritatea finală privind avorturile târzii trece practic la medic. (FoxNews)
9. O eclipsă totală de Soare va fi vizibilă miercuri din Europa de Vest continentală, pentru prima dată din 1999, umbra Lunii traversând nordul Siberiei, Oceanul Arctic şi estul Groenlandei, înainte de a trece peste vestul Islandei şi de a ajunge în nordul Spaniei, atingând pentru scurt timp şi nord-estul Portugaliei, înainte de a se încheia la apusul soarelui deasupra coastei mediteraneene a Spaniei şi a Insulelor Baleare. Momentul de maxim al eclipsei totale va avea loc deasupra Atlanticului de Nord, la vest de Islanda. (News.ro)
10. Ministrul israelian al Diasporei, Amichai Chikli, a avertizat că Europa ar putea ajunge la războaie civile, anticipând schimbări politice și sociale profunde în Marea Britanie și Franța și posibile contrareacții. Chikli a invocat ascensiunea dreptei britanice și relația sa cu activistul Tommy Robinson, pe care l-a invitat în Israel în 2025, afirmând că o parte importantă a societății britanice împărtășește pozițiile Israelului. (Link)
Fotografia dimineții – Oamenii traversează un baraj de piatră din mijlocul Rinului, în Bingen, Germania, care în mod normal este acoperit de apă. Michael Probst/AP:

