Veniturile colectate de către ANAF în primele șase luni au crescut cu circa 9% – Cronica dimineții

1. Datoria publică a României a accelerat puternic peste pragul de 60% din Produsul Intern Brut (PIB) în luna mai, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF). Ca sumă nominală, datoria guvernamentală a crescut cu 22,5 miliarde de lei în mai, la 1.194 miliarde de lei, un nivel record de 61,4% din PIB, de la nivelul de 1.171,55 miliarde lei în aprilie, 60,2% din PIB. O datorie sub 60% din PIB este condiție pentru aderarea la zona euro, pragul fiind trecut în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. (Cdg)

2. Veniturile colectate de către ANAF în primele șase luni au crescut cu circa 9%, de la 245,2 miliarde lei în ianuarie-iunie anul trecut, la 267,6 miliarde lei anul acesta, cu rezultate bune la TVA, unde avansul a fost de 26%, în timp ce în domenii precum accizele, sumele aduse la buget au avut o evoluție mai slabă, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. (Profit.ro)

3. O nouă rundă de negocieri pe legea salarizării urmează să aibă loc, joi, la Palatul Cotroceni, au precizat surse oficiale. Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că proiectul de lege nu a ajuns în Parlament, în condiţiile în care termenul pentru adoptarea acestuia este sfârşitul lunii august, fiind jalon în PNRR. (News.ro)

4. Ministerul Mediului a publicat, în consultare publică, proiectul ghidului pentru programul pentru finanţarea bateriilor pentru sisteme fotovoltaice. Noul program, derulat prin intermediul Administraţia Fondului pentru Mediu, va avea un buget de 400 de milioane de lei şi se adresează persoanelor fizice care au calitatea de prosumator. (Digi24)

5. Președinta Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu, a anunțat că are o opinie separată în ceea ce priveşte verdictul judecătorilor CCR în cazul „amendamentului FritZ”, precizând că va explica, în opinia pe care o va redacta, de ce crede că o astfel de prevedere este neconstituţională. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: FC Barcelona a anunțat transferul lui Rodri, de la Manchester City. Jucătorul spaniol în vârstă de 30 de ani a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din 2026, câştigată alături de „La Roja”. Rodri, pe numele său complet Rodrigo Hernández Cascante, a evoluat în ultimele 7 sezoane la City, alături de care a câștigat Balonul de Aur în 2024.

6. Prețul motorinei din SUA a urcat la 5,47 dolari/galon, apropiindu-se de recordul istoric de 5,82 dolari, pe fondul războaielor din Orientul Mijlociu și Europa, care afectează producția și oferta globală. Motorina s-a scumpit cu 8% într-o lună, majorând costurile pentru industrie, agricultură și consumatori. În același timp, marja dintre prețul motorinei și cel al petrolului a atins un nivel record, semnalând o criză tot mai severă de aprovizionare. (FT)

7. Deficitul comercial al Germaniei cu China a ajuns la un nivel record de circa 102 miliarde de euro pe ultimele 12 luni, pe fondul scăderii exporturilor germane și al creșterii importurilor chineze. China exportă deja peste un milion de mașini pe lună, în timp ce cererea internă slabă împinge tot mai mult producția industrială spre piețele externe. Tendința marchează o inversare a relației tradiționale: Germania, care vindea Chinei automobile și utilaje, se confruntă acum cu o China devenită concurent major chiar în industriile care au susținut economia germană. (Link)

8. Fostul ministru al apărării din Ucraina, Mihailo Fedorov, demis recent şi devenit o figură foarte populară, a cerut marţi seara organizarea de alegeri în timpul războiului. Apelul lui Fedorov este prima cerere de acest fel formulată de o personalitate politică ucraineană de la invadarea Ucrainei de către Rusia. Fedorov a spus că ţara se confruntă cu o criză de guvernare. Este cea mai importantă contestare internă a preşedintelui Volodimir Zelenski din 2022. (Cotidianul)

9. Trupele ruse au capturat încă două localități în provincia ucraineană Donețk, ajungând astfel la trei și, respectiv, șase kilometri de redutele ucrainene Dobropilia și Sloviansk, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Sloviansk și Kramatorsk sunt cele două fortărețe ucrainene majore în Donețk și principalele obiective ale ofensivei ruse în acest moment, întrucât ocuparea lor le-ar înlesni obținerea controlului total asupra regiunii Donețk din estul Ucrainei. (Hotnews)

10. Parcurgând cu peste 660 km/h o pistă amenajată în deşertul Utah, o maşină-rachetă alimentată cu hidrogen a stabilit un nou record de viteză terestră pentru acest tip de motorizare. Este cea mai rapidă viteză parcursă de o maşină cu motor cu ardere internă cu hidrogen. (Digi24)

Fotografia dimineții – O călugăriță a fost fotografiată lângă o minge de tenis la Cincinnati Open. Scott Stuart/Zuma Press Wire/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Firmele au acumulat taxe neplătite de 14,4 miliarde lei – Cronica dimineții
Marile bănci străine văd cursul peste 5 lei/euro în a doua jumătate a acestui an – Cronica dimineții