Cronica diminetii – Cutremur cu magnitudinea 5,8 in Vrancea

1. Un cutremur cu magnitudine 5,8 s-a produs în aceasta noapte în zona Vrancea, fiind resimţit şi în Bucureşti. Este cel mai puternic cutremur din ultimii 4 ani. (News.ro)

2. Marius Copil, locul 93 ATP, s-a calificat pentru prima dată în finala unui turneu de 500 de puncte, cel de la Basel, competiţie cu premii de 1,98 milioane de euro. El îl va întâlni in finala pe Roger Federer, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 1. (News.ro)

3. Astăzi brazilienii își aleg președintele, în al doilea tur. Candidatul de extremă dreaptă, Jair Bolsonaro, este favorit în sondaje, cu 54-55%, în timp ce candidatul stângii, Fernando Haddad, este creditat cu 45-46%. (Reuters)

4. Salome Zurabishvili, născută în Franța, fost ambasador al Franței la Tbilisi și fost ministru de externe al Georgiei, ar putea deveni prima femeie președinte din fosta republica sovietică și din toate fostele republici sovietice, cu excepția țărilor baltice, dacă va câștiga alegerile de astăzi. (Reuters)

5. Incidentele antisemite au crescut anul trecut în Statele Unite cu 57%. (Link)

6. Apple și Samsung au primit fiecare câte 5 milioane de euro amendă, de la autoritățile din Italia, deoarece au încurajat utilizatorii să instaleze update-uri de soft care au dus la încetinirea funcționarii telefoanelor. Apple a primit amendă pentru iPhone6. în timp ce Samsung pentru Galaxy Note 4. (Link)

7. Firma elvețiană de robotică ABB își propune să construiască la Shanghai, în China, o fabrică în care roboții vor fi fabricați de roboți. Elvețienii vor investi $150 milioane și declară că fabrica va fi cea mai avansată fabrică de roboți din lume. (Engadget)

8. Expedia a cumpărat două start-up-uri, Pillow și ApartmentJet, pentru a putea concura cu AirBnb. (WSJ)

9. Producătorii serialului Simpsons au confirmat că îl vor elimina pe Apu, un personaj din serial, proprietar de magazin, original din India. Renunțarea vine după ce serialul a fost acuzat că Apu reprezintă stereotipurile rasiste ale celor de origine indiană/asiatică. Apu a apărut în serial pentru prima dată în 1990 și vocea era interpretată de actorul Hank Azaria. (Link)

10. Întreaga rețea de computere a Agenției Federale pentru Studii Geologice din SUA a fost compromisă după ce laptopul unui fost angajat a fost infectat cu un virus luat de pe unul dintre cele 9000 de siteuri porno pe care acesta le accesa. (Link)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Aproape 100.000 de copii din SUA au fost testați pozitiv la noul coronavirus în ultimele două săptămâni din iulie – Cronica dimineții
România, 4-1 cu Croația în primul meci la Europenele de tineret – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău