Alphabet/Google a realizat cea mai mare achiziție a sa de până acum, compania de securitate cibernetică Wiz – Cronica de Tehnologie
1. Alphabet a realizat cea mai mare achiziție a sa de până acum, cumpărând compania de securitate cibernetică Wiz pentru $32 de miliarde. Cele două părți au negociat o tranzacție și în vara anului trecut, când prețul putea fi cu $9 miliarde mai mic. (Profit.ro)
2. AI-ul Llama a trecut de un miliard de download-uri, spune Mark Zuckerberg. Cifra este rezultatul unei creșteri rapide în ultimele trei luni de la cele 650 de milioane de descărcări din decembrie. (Profit.ro)
3. Primul complex de centre de date Stargate va fi construit în Abilene, Texas și va fi finalizat la jumătatea anului viitor. Acesta va folosi 400.000 de plăci video Nvidia și va avea o capacitate energetică de 1,2 gigawați. (Bloomberg)
4. Apple a pierdut un apel în Germania prin care se opunea unor controale mai stricte. La fel ca Alphabet și Meta, producătorul iPhone-ului va fi supus unor măsuri mai stricte privind concurența. (Reuters)
5. Google Search va adăuga o nouă funcție de sănătate bazată pe inteligența artificială. La căutările relevante, aceasta va rezuma ceea ce scriu online alți oameni (nu experți) despre diverse afecțiuni de sănătate. (Profit.ro)
6. Un unboxing la Pixel 9a a fost postat pe YouTube, arătând construcția dispozitivului, unde se remarcă umflătura mai mică a modulului foto de pe spate. Google este așteptat să prezinte astăzi noul smartphone. (Android Police)
7. Google a lansat un update pentru chatbot-ul Gemini, care introduce noile Canvas și Audio Overview. Canvas este un spațiu în care pot fi create și gestionate proiecte de scriere sau programare, iar Audio Overview realizează rezumate audio ale documentelor adăugate. (TechCrunch)
8. Nvidia a prezentat noi cipuri pentru AI din seria Blackwell Ultra, care va fi lansată mai târziu anul acesta. Șeful companiei a introdus și următoarea generație de cipuri Nvidia, care va folosi brandul Vera Rubin și va intra pe piață anul viitor. (CNBC)
9. Secretarul american pentru comerț, Howard Lutnick, a îndemnat funcționarii publici să adopte serviciile Starlink în cadrul programului public de extindere a accesului la internet în zonele rurale Broadband Equity, Access, and Deployment în valoare de $42 de miliarde. Asta după ce chiar Casa Albă a contractat serviciile companiei deținute de Elon Musk, care este acum consilierul lui Donald Trump. (FT)
10. Waymo a primit un permis temporar pentru a cartografia drumurile care duc la Aeroportul Internațional San Francisco. Permisul pare să semnaleze începutul unei strategii prin care mașinile autonome ale companiei deținute de Alphabet vor putea opera în zonă. (TechCrunch)