Amazon a prezentat o brățară de fitness care scanează corpul și vocea purtătorului pentru o hartă 3D a grăsimii corporale – Cronica de Tehnologie

1. TikTok vrea $30 de miliarde pe operațiunile din Statele Unite, pentru care se bat mai multe companii americane. În cursă, alături de Microsoft, s-a înscris și Walmart, care ar fi dorit inițial să cumpere o cotă majoritară, însă administrația americană vrea ca investitorul principal să fie din zona de tehnologie. (News.ro)

2. Amazon a prezentat o brățară de fitness care scanează corpul și vocea purtătorului pentru a crea o hartă 3D a grăsimii corporale și un raport al stării emoționale. Halo costă $100 și include un abonament lunar opțional de $4 pentru servicii de sănătate suplimentare. (The Verge)

3. Facebook a primit mai multe raportări ale utilizatorilor, care avertizau că paginile și evenimentele grupării Kenosha Guard incită la violență, înainte de incidentul în care au fost împușcați doi oameni. Însă, moderatorii rețelei nu au luat măsuri, considerând că nu se încalcă politicile platformei. Facebook a eliminat pagina grupului abia după incident. (The Verge)

4. Amazon deschide primul magazin sub brandul Fresh, care va avea prețuri mai mici decât Whole Foods și va întâmpina clienții cu facilități precum căruțurile Dash Carts, care elimină coada la casă, și ecranele Echo Show, care pot fi folosite cu comenzi vocale, printre altele, pentru găsirea produselor în magazin. (CNBC)

5. LG lucrează la un smartphone cu două ecrane, numit Wing, care vine cu o abordare complet diferită de ceea ce au gândit ceilalți producători: al doilea ecran se deschide prin învârtire, însă parte a acestuia rămâne ascunsă în spatele ecranului principal. Dacă ecranul principal măsoară 6,8 inch, cel secundar are doar 4 inch și se folosește într-o poziție în care nu e clar cât de util va fi. (Android Authority)

6. Statele Unite încearcă în justiție să obțină controlul a 280 de conturi cu Bitcoin și Etherium, în care hackerii nord-coreeni ar fi depozitat modele furate anul trecut de la două servicii de schimb. Procurorii americani au urmărit două atacuri, prin care ar fi fost furate monede în valoare de peste $2.7 milioane. (ZDNet)

7. Sony va lansa smartphone-ul Xperia 5 II pe 17 septembrie. Dincolo de dotările caracteristice unui flagship (Snapdragon 865, 8GB RAM), acesta va avea un sistem foto compus din 3 camere și un ecran de 6,1 inch, mic după standardele actuale, cu o rată de refresh de 120Hz. (Android Headlines)

8. Acționarul Foodpanda, grupul german Delivery Hero, a cumpărat aplicația InstaShop, care operează în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, cu $360 milioane. InstaShop promite livrări în mai puțin de o oră. (FT)

9. Viteza medie a conexiunilor 5G din Statele Unite este de 50,9 Mbps, doar cu 1,8% mai mare decât viteza medie a conexiunilor 4G din această și chiar sub vitezele 4G din unele țări. Într-un top realizat de Opensignal, conduce Arabia Saudită cu o viteză medie de 144,5 Mbps. (VentureBeat)

10. Cota de piață a căștilor AirPods va scădea anul acesta de la 50% la 35%, conform Counterpoint, deși se așteaptă ca Apple să vândă 82 milioane de unități. Asta pentru că vor lua avans alternativele ieftine, scoase pe piață de companii chinezești mai puțin cunoscute. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
49% din experții în tehnologie cred că aceasta va contribui la slăbirea democrației în următorii 10 ani – Cronica de Tehnologie
New York interzice recunoașterea facială și folosirea tehnologiilor similare în școli – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău