Ana Bărbosu a cucerit bronzul la individual, în cadrul europenelor de gimnastică – Cronica Sportivă
1. Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat medalia de bronz la individual compus, în cadrul europenelor de la Leipzig.
2. Clubul polonez Rakow a anunţat că Bogdan Racoviţan şi-a prelungit contractul până în vara anului 2026.
3. Elena Gabriela Ruse, locul 80 WTA, a fost eliminată în runda secundă de la Roland Garros. Ea a pierdut cu spaniola Paula Badosa, locul 10 WTA, scor 3-6, 6-4, 6-4
4. Steaua Bucureşti a anunţat că antrenorul echipei de polo, Bogdan Rath, a demisionat din funcţie. News.ro
5. Dinamo Bucureşti a anunţat transferul handbalistului Andrei Buzle, care a jucat ultima dată la CSM Constanţa.
6. La câteva zile după ce Al-Ittihad a câştigat titlul, Karim Benzema a fost încoronat cel mai bun jucător din campionatul Arabiei Saudite. News.ro
7. Nou-promovata FC Argeş a anunţat transferul fundaşului kosovar Leard Sadriu.
8. Universitatea Cluj va efectua un stagiu de pregătire în Austria, în perioada 24 iunie-5 iulie. News.ro
9. Fundaşul Jonathan Tah a semnat pe 4 ani cu Bayern Munchen.
10. Lionel Messi şi Luis Suarez au marcat câte două goluri şi Inter Miami a învins Montreal, cu 4-2, pe teren propriu, în Major League Soccer (MLS).
11. Naţionala de tineret a plecat în Austria, unde va sta în cantonament pâna la 9 iunie. ”Tricolorii mici” vor participa apoi la Euro U21. News.ro
12. Oklahoma City Thunder şi-a asigurat locul în finala NBA, după o victorie, 124-94, pe teren propriu, în faţa celor de la Minnesota Timberwolves.
13. Perechea Irina Begu/Yanina Wickmayer (România/Belgia) s-a calificat în turul doi al probei de dublu, din cadrul turneului de la Roland Garros. Ele au trecut de Harriet Dart/Kimberly Birrell (Marea Britanie/Australia), scor 7-6 (5), 3-6, 6-2.
14. Programul transmisiunilor de vineri:
- 12:00 – Tenis – Roland Garros – Euro Sport 1 și 2
- 21:00 – Cupa Regelui – Arabia Saudită – Al Ittihad – Al Qadsiah – Prima Sport