Ancheta GSP: Florin Niță a fost desemnat “Fotbalistul anului”. Mircea Lucescu e “Antrenorul anului” – Cronica Sportivă

1. Antrenorul Mircea Rednic a fost data afară de la Dinamo, după ce echipa pregătită de el a obţinut şase puncte în 11 meciuri. Noul antrenor al dinamoviştilor este Flavius Stoican. News.ro

2. Sportul românesc va avea un buget de 521.581.000 lei în 2022, aproximativ 105 milioane de euro. O nouă sală polivalentă şi un nou patinoar în Bucureşti sunt printre priorităţile programului de investiţii. Eurosport.ro

3. Florin Niță (34 de ani), portarul echipei Sparta Praga, a fost desemnat “Fotbalistul anului”, iar Mircea Lucescu, “Antrenorul anului”, în ancheta Gazetei Sporturilor. Ancuța Bodnar (23 de ani) și Simona Radiș (22 de ani), campioane olimpice în proba de dublu vâsle la Tokyo, au primit trofeul „Sportivul Anului” la Gala GSP 2021.

4. Premier League a anunţat, luni, că au fost înregistrate 90 de cazuri pozitive de infectare cu noul coronavirus în ultimele şapte zile, la cele 20 de cluburi din campionat, un număr mai mult decât dublu faţă de ultimul raport şi un record de la începutul pandemiei, în martie 2020. News.ro Liga engleză a dat publicităţii în cele din urmă situaţia persoanelor vaccinate în cele 20 de cluburi ale campionatului. Potrivit acestui raport, 84 la sută dintre jucători sunt vaccinaţi cu cel puţin o doză, o proporţie inferioară altor ligi, cum ar fi cea germană, în care 94 la sută dintre fotbalişti şi membri ai staff-urilor sunt vaccinaţi, sau Serie A, cu 98 rată de vaccinare. News.ro

5. Jucătoarea rusă Natalia Vihlianţeva, locul 194 WTA, dar fostă numărul 54 mondial, nu poate participa la primul grand slam al anului, Australian Open, deoarece a fost vaccinată cu un ser, Sputnik V, care nu este recunoscut de autorităţile din statul de la Antipozi. News.ro

6. Spaniolul Carlos Moya, antrenorul lui Rafael Nadal, a fost testat şi el pozitiv cu Covid-19, după ce a revenit alături de elevul său de la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi. News.ro

7. Jucătoarea elveţiană de tenis Belinda Bencic a anunţat că a fost testată pozitiv cu Covid-19, dar speră să poată participa la Australian Open. News.ro

8. Mijlocaşul echipei Chelsea, Jorginho, a revenit la antrenament, după ce iniţial testul său Covid-19 a fost fals pozitiv. News.ro

9. Real Madrid a anunţat două noi cazuri de Covid-19 în lotul său. David Alaba şi Isco se alătură unei lungi liste de jucători care vor rata meciul cu Athletic Bilbao, de miercuri, din campionatul Spaniei. News.ro

10. Echipa Salernitana nu a mai făcut deplasarea la Udine pentru meciul cu Udinese, programat marţi, după ce autorităţile sanitare locale au dispus încetarea activităţii echipei, din cauza unui test pozitiv în lot. News.ro

11. FC Barcelona a remizat, marţi, în deplasare, scor 1-1 (0-0), în meciul cu FC Sevilla, restanţă din etapa a IV-a a LaLiga. Catalanii au evolua în superioritate numerică din minutul 64. Într-o altă întâlnire din aceeaşi etapă, Villarreal a trecut, pe teren propriu, cu scorul de 5-2, de Alaves. Sevilla ocupă locul 2 în clasament, cu 38 de puncte, la cinci puncte de liderul Real Madrid. Barcelona este pe locul 7, cu 28 de puncte, la egalitate cu Valencia, de pe locul 8.

12. Juventus a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Cagliari, în etapa a XIX-a a campionatului Italiei. Într-un alt meci de marţi, Atalanta a remizat în deplasare, scor 0-0, cu Genoa. News.ro

13. Arsenal a învins, marţi, pe teren propriu, echipa Sunderland, scor 5-1, şi s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii Angliei. News.ro

14. Sportivul paralimpic Alessandro Zanardi, fostul pilot de Formula 1, a fost externat din spital după 18 luni şi după ce a fost victima unui grav accident de handbike, într-o cursă din iunie 2020. News.ro

15. Antrenorul echipei Golden State Warriors, Steve Kerr, a devenit selecţionerul naţionalei de baschet masculin a SUA, în locul lui Gregg Popovich. News.ro

16. Francezul Sebastien Loeb, de nouă ori campion mondial, revine în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) şi va evolua pentru echipa M-Sport Ford la Raliul Monte-Carlo, din 20-23 ianuarie. News.ro

17. Antrenorul portughez Vitor Pereira a fost demis de la Fenerbahce Istanbul, formaţie la care revenise în vară. El a mai antrenat echipa între 2015 şi 2016. News.ro

18. Programul transmisiunilor sportive de miercuri:

Venezia – Lazio, Serie A (Digi Sport 2, Look Sport+) – 17.30;

Sassuolo – Bologna, Serie A (Digi Sport 4, Telekom Sport 1, Look Sport 3) – 17.30;

Verona – Fiorentina, Serie A (Digi Sport 4, Telekom Sport 3) – 19.30;

Inter Milano – Torino, Serie A (Digi Sport 1, Telekom Sport 2, Look Sport 3) – 19.30;

AS Roma – Sampdoria, Serie A (Digi Sport 3, Telekom Sport 4, Look Sport 2) – 19.30;

Empoli – AC Milan, Serie A (Digi Sport 4, Telekom Sport 3, Look Sport 3) – 21.45;

Napoli – Spezia, Serie A (Telekom Sport 2) – 21.45;

Granada – Atletico Madrid, LaLiga (Digi Sport 2, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 20.00;

Athletic Bilbao – Real Madrid, LaLiga (Digi Sport 2, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 22.30;

Lorient – PSG, Ligue 1 (Digi Sport 3, Look Sport) – 22.00;

AS Monaco – Rennes, Ligue 1 (Look Sport 2) – 22.00;

Liverpool – Leicester, Cupa Angliei (Digi Sport 1) – 21.45;

Daruşşafaka – U BT Cluj, Liga Campionilor de baschet masculin (Look Sport) – 19.00

Ți-ar mai putea plăcea
FCSB și CFR Cluj au câștigat meciurile jucate ieri, în prima etapă a play-off-ului Ligii 1 Casa Pariurilor – Cronica sportivă
Oţelul Galaţi câștigă la Craiova și este a patra semifinalistă a Cupei României Betano – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău