Apple a trimis notificări unor utilizatori de iPhone din 92 de țări, avertizându-i că ar fi putut fi ținta unor atacuri cu spyware – Cronica de Tehnologie

1. Apple a trimis notificări unor utilizatori de iPhone din 92 de țări, avertizându-i că ar fi putut fi ținta unor atacuri cu spyware. Compania a schimbat formularea pentru aceste atacuri din „sponsorizate de state” în „mercenare”, aparent la presiunile Indiei. (TechCrunch)

2. xAI, compania de inteligență artificială a lui Elon Musk, caută să atragă investiții de $3-$4 miliarde. O investiție de până la $4 miliarde ar urma să crească la $18 miliarde valoarea companiei. (Bloomberg)

3. Inteligența artificială generativă ar putea deveni cea mai importantă transformare tehnologică de când a apărut internetul, crede șeful Amazon, Andy Jassy. Într-o scrisoare adresată investitorilor, acesta mai spune că „volumul beneficiilor sociale și de afaceri de pe urma acestor soluții ne va uimi pe toți.” (WSJ)

4. Deși au trecut doar câteva luni de când a lansat primele dispozitive cu M3, Apple se pregătește deja de producerea cipurilor M4. Acestea vor fi împărțite în trei categorii, Donan, Brava și Hidra, iar primele produse care le vor folosi vor fi lansate spre finele anului. (Profit.ro)

5. Magna, companie care asamblează mașini pentru mai mulți mari producători, inclusiv Mercedes, Jaguar și BMW, va apela la roboți umanoizi dezvoltați de Sanctuary AI. Cele două companii vor derula un program pilot în acest sens, dar nu oferă alte detalii și nu spun nici câți roboți vor fi testați. (TechCrunch)

6. AI Pin ($700, $24/lună), dispozitivul care promitea să înlocuiască smartphone-ul și să fie mai practic, este un produs extrem de slab. În jumătate din situații nu funcționează, iar atunci când chiar merge, o face foarte lent. În plus, este lipsit de multe funcții elementare. (The Verge, review)

7. Google a lansat prima versiune beta publică de Android 15, care poate fi instalată doar pe smartphone-urile Pixel. Aceasta nu vine cu multe schimbări vizibile, cea mai notabilă fiind extinderea interfeței grafice a aplicațiilor dintr-o margine în cealaltă a ecranului. (News.ro)

8. Începând din toamnă, Apple va permite repararea iPhone-urilor folosind componente refolosite. La început, doar iPhone 15 va fi vizat de această schimbare, ce are în vedere ecrane, camere foto, baterii, dar nu și sisteme Face ID, deocamdată. (Profit.ro)

9. Huawei construiește un amplu centru de cercetare și dezvoltare pentru cipuri în Shanghai. Compania chineză ar fi racolat deja specialiști cu experiență, care au lucrat pentru TSMC, Micron și Intel, atrăgându-i cu salarii foarte mari. (Nikkei)

10. Compania indiană de ride-hailing Ola își închide operațiunile din Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă. Retragerea internațională va ajuta compania să își extindă serviciile din India, înainte de listarea la bursă. (TechCrunch)

Ți-ar mai putea plăcea
Iranul a oprit cea mai mare parte a internetului – Cronica de Tehnologie
Microsoft va lansa Surface Duo, un smartphone pliabil cu Android – Cronica de Tehnologie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău