Apple spune că procesul intentat de Statele Unite îi amenință identitatea și principiile prin care se diferențiază produsele sale în piață – Cronica de Tehnologie

1. Statele Unite au dat Apple în judecată, pe care o acuză că a folosit tactici incorecte pentru a-și proteja poziția dominantă. Printre altele, sunt menționate limitări impuse de Apple unor categorii de aplicații și anumitor tehnologii ale produselor sale, dar și îngreunarea renunțării la dispozitivele companiei. (News.ro)

2. În cadrul unei noi vizite la Shanghai, Tim Cook a lăudat China pentru rolul esențial pe care-l joacă în afacerile făcute de Apple. Cook a apreciat lanțul de aprovizionare din China și modernizarea fabricilor de aici. (FT)

3. Apple spune că procesul intentat de Statele Unite îi amenință identitatea și principiile prin care se diferențiază produsele sale în piață. Acesta i-ar putea afecta capacitatea de a crea tipul de tehnologie pe care oamenii o așteaptă de la companie, se arată în comunicatul oficial. (Profit.ro)

4. Acțiunile Reddit au încheiat prima zi la bursă cu o creștere de 48% la $50.44. Astfel, evaluarea complet diluată a companiei este acum aproape de $9.5 miliarde. (Bloomberg)

5. Threads a implementat o versiune beta a suportului pentru fediverse, care face posibilă postarea și pe alte platforme compatibile, precum Mastodon. Profilurile publice vor putea fi descoperite în cadrul celorlalte platforme, iar utilizatorii de acolo vor putea interacționa cu conținutul postat de acestea pe Threads. (The Verge)

Promo: În curând se lansează primul neobank 100% românesc – Salt Bank. Ai posibilitatea de a deveni fondator dacă ești printre primii care își fac cont Salt Bank, odată ce se lansează;

• Printre beneficiile de fondator se numără: un card Mastercard Platinum, puncte care se pot transformă, în timp, în acțiuni, o asigurare de călătorie și multe altele pe care poți să le descoperi în aplicație;

• Înregistrează-te pe linkul https://getapp.salt.bank/5Jb4/qei86jho, să afli primul când se lansează și să îți crești astfel șansele de a deveni fondator;

6. Microsoft a prezentat Surface Laptop 6 și Surface Pro 10, dotate cu unitate de procesare neuronală pentru AI și o tastă specială pentru Copilot. Însă, cele două nu vor fi vândute direct consumatorilor, ci doar companiilor prin canalele proprii de distribuție, în ceea ce poate fi interpretată drept o retrage de pe sectorul consumer. (The Verge)

7. Qualcomm a prezentat Snapdragon 7+ Gen 3, un nou cip pentru smartphone-urile de top. Construit pe un proces de 4nm, acesta permite rularea locală de modelelor lingvistice și aduce un spor de performanță de 15% pentru procesor și 45% pentru placa video, la o eficiență energetică cu 5% mai bună. (9to5Google)

8. Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat în unanimitate prima rezoluție globală privind inteligența artificială, care încurajează țările să protejeze drepturile omului și datele personale și să monitorizeze riscurile aduse de AI. Propusă de Statele Unite și co-sponsorizată de China și de alte peste 120 de națiuni, rezoluția nu are caracter obligatoriu. (Reuters)

9. Google a dezvoltat un sistem, bazat pe AI, care poate prevede inundațiile cu până la șapte zile în avans. Cu ajutorul învățării mecanice, instruite cu date relevante, inclusiv evenimente istorice, măsurători ale nivelului râurilor și altitudinii terenului, cercetătorii companiei au realizat predicții precise ale inundațiilor în 80 de țări, cu o populație totală de 460 de milioane de oameni. (Profit.ro)

10. Podcast-ul lui Joe Rogan de pe Spotify are 14,5 milioane de urmăritori, fiind, de departe, și cel mai popular. Acesta este urmat de TED Talks Daily, Call Her Daddy, Crime Junkie și Stuff You Should Know. În afară de Joe Rogan Experience, niciun alt podcast de pe Spotify nu are mai mult de 5 milioane de urmăritori. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Microsoft a lansat prima versiune beta de Windows 11 – Cronica de Tehnologie
YouTube va organiza clipurile video în tab-uri separate, în funcție de format – Cronica de Tehnologie
3 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău