Aproape un sfert dintre tinerii români nu lucrează și nu urmează nicio formă de educație – Cronica serii

1. Aproape un sfert dintre tinerii români nu lucrează și nu urmează nicio formă de educație. În 2025, 23% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani nu aveau un loc de muncă și nu urmau nicio formă de educație sau pregătire profesională, arată raportul „Education at a Glance 2026”. Procentul înregistrat în România este cu nouă puncte procentuale peste media de 14% a statelor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. (Digi24)

2. Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, în contextul votului de miercuri din Parlament pentru Guvernul Siegfried Mureşan, că e momentul ca această criză să se încheie şi e momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, la interesul naţional. Alegerile anticipate nu sunt o soluţie, a mai spus preşedintele, el dând asigurări că, indiferent de ce se va întâmpla, România îşi va păstra traiectoria financiară, pentru că există consens politic pe chestiunea asta. (News.ro)

3. Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat că partidele care îl susțin, PNL, USR și UDMR, au agreat o reducere a numărului de parlamentari cu 13%, dar că eventuala scădere „nu va afecta în mod neapărat” și minoritățile naționale. (Hotnews)

4. Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, subliniază că, dacă România vrea să adere la euro până în 2035, trebuie să iasă din procedura de deficit excesiv în 2030, întrucât ulterior mai este nevoie de câţiva ani pentru pregătirea aderării. Nazare consideră că aderarea la euro este o ţintă mult mai bună decât consolidarea în sine, deoarece antrenează şi competitivitatea economiei (News.ro). România poate continua să se apropie de nivelul de trai din Occident doar dacă își ține sub control dezechilibrele macroeconomice, avertizează guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. El spune că reducerea deficitului și politici economice predictibile sunt necesare pentru o creștere durabilă, dar și parcursul către adoptarea euro. (Cotidianul)

5. Președintele Nicușor Dan va mai face o desemnare care se va finaliza cu un eșec, iar apoi, în sfârșit, vom avea un premier care va fi votat. Este scenariul avansat de liderul deputaților UDMR. Csoma Botond spune că șeful statului ar putea nominaliza mai întâi un premier social-democrat, însă nu neapărat pe Sorin Grindeanu, iar apoi să revină la varianta unui tehnocrat. A doua desemnare, spune el, ar avea șanse mai mari să treacă de Parlament. (News.ro)

6. Ilie Bolojan a ținut să sublinieze că titularul discuțiilor oficiale referitoare la relația România-SUA este ambasadorul SUA la București și a precizat că producția onshore de gaze acoperă peste 80% din consumul României, iar odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră, România își va dubla producția. „Nu comentăm informații provenite din surse sau speculații. La nivelul Cancelariei Prim-ministrului României nu a existat nicio discuție cu doamna ambasador Kimberley Guilfoyle. În ceea ce privește reprezentarea diplomatică a SUA în România, interlocutorul oficial este Ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg. (Cotidianul)

7. Centura oraşului prahovean Comarnic, una dintre investiţiile importante de infrastructură rutieră realizate pe Valea Prahovei, se deschide joi, 1 octombrie, de la ora 14.00, la aproape trei ani de la începerea lucrărilor, anunţă Consiliul Judeţean Prahova. Potrivit sursei citate, şoseaua ocolitoare este destinată să preia traficul extrem de intens de pe DN1, cel mai circulat drum din ţară. (News.ro)

8. România se află pe primul loc în UE în ceea ce priveşte ponderea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani care stau în locuinţe supraaglomerate, cu un procent de peste 60%, în 2025, faţă de o medie de 27% consemnată la nivelul UE, ţara noastră fiind urmată de Letonia şi Bulgaria, potrivit datelor Eurostat. (News.ro)

9. Potrivit unui raport McKinsey, aproximativ 11 milioane de lucrători americani ar putea fi nevoiți să își schimbe locul de muncă până în 2035, ca urmare a dislocării cauzate de inteligența artificială. Tranziția va fi dificilă pentru mulți dintre aceștia, șase din șapte lucrători urmând să se confrunte cu o recalificare substanțială și cu o scădere a veniturilor, conform analizei realizate de McKinsey. Raportul prezintă diverse modalități prin care autoritățile federale, statale și locale ar putea sprijini lucrătorii în acest proces de tranziție, inclusiv prin furnizarea unor date mai detaliate și actualizate privind piața muncii și prin finanțarea programelor de recalificare. (Bloomberg)

10. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a fostului candidat la Preşedinţie Călin Georgescu, acuzat de înşelăciune în valoare de 1,1 milioane de euro, şi a omului de afaceri Ionel Rusen. Decizia este definitivă. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Peste 61.000 de cazuri de violenţă domestică în primele şase luni şi o creştere de 110,9% a nerespectării ordinelor de protecţie în ultimii 4 ani – Cronica serii
Rata de promovare la Bacalaureat a crescut la 75,2%, după contestații – Cronica serii