Aramco va plăti $450 milioane consultanților – Cronica de Business

1. Jumbo, cel mai mare retailer de jucării din Grecia, a raportat un avans de 7,8% a profitului net în anul financiar ce s-a încheiat la 30 iunie 2019, datorită creșterii rapide a afacerii din România. (Profit.ro)

2. Profitul companiei online de modă Asos a scăzut cu 70% în cele 12 luni încheiate la finele lui august, până la valoarea de £33,1 milioane, pe fondul dezvoltării agresive. Vânzările, însă, au crescut cu 13% în aceeași perioadă. (BBC)

3. MGM Resorts International, care operează, printre altele, faimosul hotel și cazinou MGM Grand, va vinde hotelul Bellagio și stațiunile Circus Circus pentru un total de $5 miliarde. Compania va prelua înapoi în leasing Bellagio, pentru o chirie anuală inițială de $245 milioane. (CNBC)

4. Startup-ul cu origini românești UiPath, fondat de antreprenorul Daniel Dines, a anunțat achiziția a două companii – ProcessGold din Olanda și StepShot din Estonia. (Startup Cafe)

5. Livrările au automobile ale companiei Skoda au scăzut cu 2,7% în primele nouă luni ale anului, adică un total de 913.700 de unități. Scăderea a fost determinată în special de piața chineză, care a înregistrat un minus de 22,3%. (Reuters)

Bonus:

6. Gigantul saudit Aramco va plăti până la $450 de milioane celor 20 de bănci care îi oferă consultanță pentru listarea la bursă. (Bloomberg)

7. Cifra de afaceri a Huawei Technologies a crescut cu 27% în al treilea trimestru, susținută în special de vânzările de telefoane mobile, însă compania este pe cale să fie afectată de războiul comercial cu Statele Unite, care îi va limita accesul, începând de luna viitoare, la anumite tehnologii. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Boardul Twitter a acceptat în unanimitate oferta și va recomanda acționarilor achiziția companiei de către Elon Musk pentru $44 miliarde – Cronica de Business
Anul acesta, pentru prima oară de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, depozitele din băncile americane ar putea să scadă – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău