Astăzi începe Bacalaureatul, cu proba la limba română – Cronica dimineții

1. Examenul de bacalaureat începe astăzi, cu proba de competenţe la limba română. 135.655 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru sesiunea iunie-iulie 2019. (News.ro)

2. Papa Francisc a scris, pe Twitter, la puţin timp după plecarea din România, un mesaj pentru români, în limba română. Papa Francisc a cerut iertare romilor, la Blaj, în numele Bisericii, pentru momentele când, de-a lungul istoriei, au fost discriminaţi și maltrataţi. El i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că i-a oferit posibilitatea să se roage alături de cei peste 120.000 de pelerini. (News.ro)

3. Avem aproape 4,98 de milioane de pensionari în sistemul public de pensii, potrivit celor mai recente date ale Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP). Dintre ei, numai 9.575 de români au avut, în aprilie 2019, pensii mai mari de 5.000 de lei. În contrast, aproape 1,5 milioane de români au pensii de maximum 700 de lei pe lună, potrivit datelor. (Economica)

4. Acțiunile Fondului Proprietatea (FP) au atins joi, 30 mai 2019, un nou record, de 1,0150 lei, cu 15% peste valoarea de 0,8830 lei pe acțiune înregistrată la sfârșitul anului trecut și cu 138% mai mult față de 0,4270 lei, prețul de închidere per acțiune la finele lui 2011, anul în care Fondul a fost listat pe Bursa de Valori București. (Profit.ro)

5. Primarul Londrei, Sadiq Khan, a comparat limbajul folosit de Donald Trump pentru a-şi mobiliza susţinătorii cu cel al ”fasciştilor secolului 20”. Astăzi președintele Trump începe o vizită oficială în Marea Britanie. (News.ro)

6. Călătorii care intră în Statele Unite trebuie să furnizeze conturile de social media, adresele de email și numerele de telefon folosite în ultimii cinci ani. Măsura a fost implementată vineri și le va afecta pe cele aproximativ 14 milioane de persoane care călătoresc anual în SUA, precum și pe cei 710.000 de imigranți. (BBC)

7. Unul din cinci membri ai Camerei Lorzilor, din parlamentul britanic, sunt consultanți pentru afaceri private în timp ce își exercita mandatul de parlamentar. (TheGuardian)

8. Apple ar putea anunța, la conferința cu dezvoltatorii care începe astăzi, închiderea iTunes și înlocuirea sa cu trei aplicații distincte, Music, TV și Podcasts. iTunes a fost lansat acum 18 ani ca o soluție pentru combaterea pirateriei dar între timp veniturile din subscripție le-au depășit pe cele din downloaduri. (Forbes)

9. Numărul cazurilor de violență domestică nu a scăzut în statele americane care au legalizat marijuana. Au scăzut însă rănirile serioase care necesitau spitalizări, conform unui nou studiu. (Link)

10. Papa Francisc a fost fermecat de peisajele din România. „Este o frumusețe, nu am mai văzut niciodată așa ceva”. „Din cauza vremii, am fost nevoit ieri să merg cu mașina, 2 ore și 40 de minute. A fost un dar de la Dumnezeu! Am văzut un peisaj foarte frumos, cum nu am mai văzut! Am traversat toată Transilvania! Este o frumusețe, nu am mai văzut niciodată așa ceva! Și astăzi, când am mers spre Blaj, același lucru: foarte, foarte frumos!”, a spus Papa Francisc. (Link)

Promo: STIREA DIMINETII DE LA iCEE.fest: UPGRADE 100. Cu 10 zile avans, festivalul se anunță cel mai mare de acest tip nu doar din România, ci si din regiune. Peste 150 de speakeri confirmati si alte updates, aici http://bit.ly/UPGRADE100FinalCall – Aveți 15% discount la orice tip de bilet cu cod voucher 15Cronica – valid în pasul din Book Now.

Fotografia dimineții – Sursa:

Ți-ar mai putea plăcea
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea a 263 de rachete antitanc Javelin către România – Cronica dimineții
Administraţia Biden a recunoscut că primele etape ale contraofensivei ucrainene nu au fost pe măsura aşteptărilor – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău