Astronomii au descoperit vapori de apă pe o exoplanetă de tip Neptun – Cronica Spațială

1. Astronomii au descoperit vapori de apă în atmosfera exoplanetei TOI-421 b asemănătoare cu Neptun și situată la circa 245 de milioane ani-lumină distanță de Pământ. Descoperirea a fost realizată cu telescopul spațial James Webb, iar scopul inițial a fost de a testa o teorie potrivit căreia exoplanetele care au temperaturi de peste 580 de grade Celsius au atmosfere mai „curate”, întrucât metanul nu poate exista la temperaturi atât de înalte. Teoria a fost confirmată prin analiza exoplanetei TOI-421 b descoperită în 2020, care are o temperatură de circa 730 de grade. Datele arată că atmosfera acesteia este alcătuită, pe lângă vapori de apă, din monoxid de carbon și dioxid de sulf, însă nu au fost identificate metan sau dioxid de carbon. (Astronomy, Space)

2. Compania japoneză privată ispace a anunțat că landerul Resilience a intrat în 6 mai pe orbita Lunii, iar aselenizarea va avea loc cel mai devreme în 5 iunie, în funcție de rezultatelor unor analize care vor fi realizate în perioada următoare. Landerul include 6 echipamente, printre care un instrument experimental de producere a hranei și microroverul Tenacious care va avea rolul de a colecta regolit. (ispace)

3. Casa Albă a propus un buget cu 24% mai mic pentru NASA. Dacă va fi aprobat, bugetul va avea ca efect renunțarea la stația lunară Gateway din cadrul proiectului Artemis pentru revenirea pe Lună și la misiunea Mars Sample Return de colectare de roci de pe planeta Marte, dar și reducerea bugetului alocat pentru operațiunile uzuale ale Stației Spațiale Internaționale. (White House)

4. Observatorul spațial SPHEREx și-a început misiunea de a cartografia universul după câteva săptămâni de pregătiri. În prezent, observatorul spațial realizează circa 3.600 de fotografii pe zi pentru a oferi cercetătorilor informații despre originea universului, galaxii și ingredientele vieții din Calea Lactee. (Jet Propulsion Laboratory)

5. Cercetătorii au descoperit că Vesta, al doilea cel mai mare asteroid din centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter, are un interiorul mult mai uniform decât se credea până acum și este lipsit de un nucleu. Concluzia se bazează pe o reanalizare a datelor colectate de sonda spațială Dawn, după ce anterior astronomii considerau că Vesta are unele caracteristici tipice planetelor. (Astronomy)

6. Un grup de astronomi a observat discuri protoplanetare la cel mai înalt nivel de detaliu de până în prezent. Cu ajutorul observatorului astronomic Atacama Large Millimeter/submillimeter Array din Chile, astronomii au observat în premieră structura 3D a 12 discuri protoplanetare, din care se vor forma planete în viitor. (Max Planck Institute for Astronomy)

7. China va extinde stația spațială Tiangong de pe orbita Pământului, care în prezent are litera formei T și este formată din trei segmente. Autoritățile nu au confirmat când vor lansa noi module, însă afirmă că extinderea este necesară a urmare a creșterii semnificative a numărului de experimente pe care cercetătorii chinezi le realizează pe orbită. (SpaceNews)

8. NASA a anunțat că va continua încercările de a restabili contactul cu sonda spațială Lunar Trailblazer până la jumătatea lunii iunie. Sonda a fost lansată în 26 februarie, însă NASA a pierdut contactul radio cu aceasta la numai 12 ore de la lansare. Sonda avea ca obiectiv să ajungă pe orbita Lunii și să caute apă pe satelitul natural al Pământului. (SpaceNews)

9. India a amânat pentru anul 2027 prima misiune cu echipaj uman în spațiu. Planificată inițial pentru 2022, misiunea a fost amânată succesiv, iar agenția spațială va efectua trei zboruri de test fără echipaj uman înainte de prima misiune pentru a se asigura că toate echipamentele tehnice duncționează în parametri corespunzători. (Space)

10. Un studiu realizat de cercetători de la University of California susține că în trecutul geologic Luna a fost foarte asemănătoare cu Io, satelitul planetei Jupiter și cel mai activ corp ceresc din sistemul solar din punct de vedere vulcanic. Cercetările arată că, acum 4,25 miliarde de ani, Luna era acoperită în mare parte de lavă vulcanică, ce a acoperit parțial inclusiv numeroase cratere vizibile și în prezent. (Space)

Ți-ar mai putea plăcea
Cercetătorii au descoperit că planeta Marte a avut activitate hidrotermală în trecutul geologic – Cronica Spațială
Astronomii au confirmat până acum existența a peste 5.000 de exoplanete – Cronica Spațială