Averea lui Jeff Bezos a urcat la $137 miliarde – Cronica de Business

1. Compania J2 Evolution, parte a grupului austriac A-Heat, care deține și complexul de wellness Therme din Balotești, a fost autorizată chiar înainte de declanșarea stării de urgență să construiască un ansamblu rezidențial cu 211 apartamente în Pădurea Băneasa, lângă complexul Stejarii, ce-i aparține lui Ion Țiriac. (Profit.ro)

2. Acțiunile Amazon, cel mai mare retailer online din lume, au crescut marți cu peste 4%, la un nou nivel istoric, conferind companiei o capitalizare bursieră de peste $1.100 miliarde. În urma acestei creșteri, averea netă a fondatorului companiei, Jeff Bezos, a urcat la $137 miliarde. (News.ro)

3. SoftBank se așteaptă la pierderi în valoare de $16,7 miliarde în urma investițiilor făcute prin fondul său destinat startup-urilor, Vision Fund, pe fondul pandemiei de coronavirus. (BBC)

4. O sumă totală de €14 milioane va fi contractată, în cuantum egal, de la Banca Transilvania și CEC Bank pentru construcția hotelului Radisson Blu Hotel din Cluj-Napoca. (Profit.ro)

5. Disney a ajuns la o înțelegere pentru o linie de credit în valoare de $5 miliarde de la Citibank, după ce compania a fost puternic afectată de actuala criză. (Yahoo! Finance)

Bonus:

6. JPMorgan Chase se pregătește să se confrunte cu un val de credite neperformante, atât de la persoane fizice, cât și de la companii, astfel că a „pus deoparte” $6,8 miliarde pentru a acoperi eventualele pierderi. (Wall Street Journal)

7. Cifra de afaceri netă a concernului Hornbach Holding AG & Co. KGaA a crescut în anul financiar 2019/2020 cu 8,4%, ajungând la €4,7 miliarde la nivel european. (Bursa)

8. Compania aeriană Wizz Air va renunța la o cincime din forța sa de muncă, adică aproximativ 1.000 de angajați, și estimează un profit sub nivelul bugetat pentru anul fiscal care s-a încheiat în martie. (Financial Times)

9. Compania Euro Auto Plastic Systems, subsidiara locală a gigantului francez Faurecia, cu 115.500 de angajaţi şi vânzări globale de peste €17,8 miliarde, a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 488,9 milioane lei (€103,2 milioane), în uşoară scădere faţă de anul anterior. (ZF)

Ți-ar mai putea plăcea
România în 1993 – Cronica 30
România în 2016 – Cronica 30
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău