Azi, Armenia – România, în preliminariile CM 2022 | Ieri, România – Germania 0-0 la CE U21 – Cronica sportivă

1. Naționala U21 a României a terminat la egalitate, aseară, cel de-al treilea meci jucat la Campionatul European de Tineret, scor 0-0 cu Germania. Echipa României a avut inițiativaîn partidă, dar nemții au mizat pe un egal și au avut câteva ocazii serioase și un penalty ratat. Germania se califică astfel în sferturile competiției, iar România U21 rămâne acasă, deși nu a pierdut nici un meci și a avut același număr de puncte (5), precum echipele calificate, Olanda și Germania. (Lead.ro)

2. În celelalte meciuri disputate ieri la Euro 2021 U21, s-au consemnat următoarele rezultate:

-în grupa A (grupa noastră), Olanda – Ungaria 6-1

-în grupa B, Italia – Slovenia 4-0 și Spania – Cehia 2-0

S-au calificat astfel în sferturile competiției: Germania, Olanda, Spania și Italia.

Astăzi, se joacă următoarele meciuri:

-în grupa C, Danemarca – Rusia și Islanda – Franța, ambele de la 19.00;

-în grupa D, Croația – Anglia și Elveția – Portugalia, ambele de la 19.00.

3. Astăzi, de la ora 19:00, România dispută cel de-al treilea meci pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal (Qatar 2022), împotriva Armeniei, în deplasare. În clasament, România se află, după 2 etape, pe locul al patrulea, cu 3 puncte, pe primele trei locuri aflându-se Germania și Armenia, cu 6 puncte, respectiv Macedonia de Nord, cu 3 puncte. În celelalte meciuri care se vor juca astăzi, Germania va întâlni Macedonia de Nord, în vreme ce Liechtenstein va juca împotriva Islandei, ambele partide începând la ora 21.45.

4. Celelalte meciuri care se vor disputa astăzi în calificările pentru Campionatul Mondial din Qatar din 2022, toate de la ora 21.45, sunt:

-în grupa B, Grecia – Georgia și Spania – Kosovo; 

-în grupa C, Lituania – Italia și Irlanda de Nord – Bulgaria;

-în grupa D, Bosnia – Franța și Ucraina – Kazahstan;

-în grupa F, Austria – Danemarca, Moldova – Israel și Scoția – Insulele Feroe;

-în grupa I, Andorra – Ungaria, Anglia – Polonia și San Marino – Albania. 

5. Aseară, în primele meciuri din etapa a treia a calificărilor pentru CM 2022, s-au consemnat următoarele rezultate:

-în grupa A, Azerbaijan – Serbia 1-2 și Luxemburg – Portugalia 1-3

-în grupa E, Belgia – Belarus 8-0 și Țara Galilor – Cehia 1-0

-în grupa G, Gibraltar – Olanda 0-7, Muntenegru – Norvegia 0-1 și Turcia – Letonia 3-3

-în grupa H, Cipru – Slovenia 1-0, Croația – Malta 3-0 și Slovacia – Rusia 2-1

6. Perechea Horia Tecău/Marcelo Arevalo (România/El Salvador) s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului Miami Open, după ce a trecut de favoriții principali, Sebastian Cabal/Robert Farah, scor 7-6 7-6. Ei vor evolua astăzi contra perechii engleze Daniel Evans/Neal Skupski. (News.ro)

7. David Cosma Cristofor este singurul pilot legitimat la un club din România care a prins finala cursei la clasa lui, în cursa de karting de pe circuitul de la Sarno, cel mai modern din Europa. Din cei peste 100 de piloti de la Mini, David a terminat pe locul 15. (Eurosport)

8. Meciurile dintre FC Porto şi Chelsea din sferturile de finală ale Ligii Campionilor se vor juca la Sevilla, a anunţat UEFA. Datele meciurilor (7 aprilie şi 13 aprilie 2021) şi orele de start (22.00) vor rămâne aceleaşi. (News.ro)

9. Etapa a 14-a a Ligii Florilor la handbal feminin a programat marți, la Sf. Gheorghe, primele trei partide: Minaur Baia Mare a câștigat lejer 32-24 disputa cu Activ Ploiești, Măgura Cisnădie a câștigat și ea disputa cu SCM Craiova, 21-19, iar Gloria Buzău a învins-o la limită, cu 23-22, pe Gloria Bistrița. În clasament, CSM București are 37 de puncte, fiind urmată de Minaur Baia Mare, cu 34 de puncte, și de SCM Rm. Vâlcea, cu 30 de puncte. (Gsp.ro)

10. Vedeta echipei naționale de fotbal din SUA, Megan Rapinoe, a declarat într-un editorial că sportivele transgender nu sunt o amenințare pentru sportul feminin, că adevărata amenințare este reprezentată de lipsa resurselor financiare și de hărțuirea sexuală. Editorialul a venit ca un răspuns la o serie de legi propuse în diferite state americane, care ar împiedica fetele transgender să concureze în sporturile feminine de la nivel de tineret și universitar. (The Week)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 19.00 – Armenia – România, preliminariile CM – Pro X

-ora 19.00 – Germania – România, Euro 2021 U21 – TVR 1

-ora 19.00 – Olanda – Ungaria, Euro 2021 U21 – TVR 2

-ora 20.00 – WTA Miami, tenis feminin – Digi Sport 2

-ora 22.00 – ATP Miami, tenis masculin – Eurosport 2

Ți-ar mai putea plăcea
Zi cu derby CFR – Craiova (20:30) si handbal in Liga Campionilor (18:00) I Cronica Sportiva
România a învins Kosovo, în preliminariile EURO 2024 – Cronica Sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău