Azi începe a doua etapă de vaccinare anti-COVID – Cronica dimineții

1. A doua etapă de vaccinare anti-COVID începe azi pentru populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să se vaccineze public, în cursul acestei zile. Din categoria celor cu grad ridicat de risc fac parte adulţii cu vârsta peste 65 de ani, precum şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate. (Hotnews)

2. Creșterea economică a României ar urma să accelereze anul următor la 6,2%, de la 3,4% anul acesta, susținută de granturile și împrumuturile la care statele membre UE vor avea acces prin programul Next Generation EU, de redresare în urma pandemiei de Covid-19, estimează agenția de evaluare financiară Fitch. Avansul economic al României ar fi al doilea cel mai accelerat dintre cele 11 state membre UE din regiune, după Ungaria, unde este prognozat la 6,9%. (Profit.ro)

3. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, întrebat dacă îşi asumă ca şcolile să devină focare de infectare, că nu are niciun motiv să nu ţină cont de opiniile specialiştilor, iar ei au arătat că acest risc este unul „gestionabil”. La rândul său, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă că o creştere a numărului de cazuri grave de COVID-19 înainte de 8 februarie ar putea duce la revocarea deciziei de reluare a cursurilor cu elevii în bănci în funcţie de rata de infectare şi localităţi. (News.ro)

Promo: În această perioadă în care stăm cu toții mai mult în casă și încercăm să găsim alternative care să ne dezlipească din fața diferitelor ecrane, jocurile THE FUNNY BRAND reprezintă o soluție distractivă pentru toată lumea. Jucate în familie sau cu prietenii, ele sunt o sursă grozavă de râsete și chiote, de conectare cu ceilați și vă oferă șansa de a descoperi lucruri noi și importante despre partenerii de joc, dar și despre voi înșivă, datorită răspunsurilor ce trebuie date la fiecare cartonaș. Mai multe detalii și informații despre jocuri găsiți aici.

4. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunțat că principala problemă pe care o va avea România în perioada următoare nu o va reprezenta capacitatea de vaccinare, ci numărul vaccinurilor pe care ţara le va avea la dispoziţie, în contextul în care numărul de vaccinuri este mic în toată lumea. Voiculescu spune că România va păstra tot timpul un stoc de vaccin pentru cei care au nevoie de rapel şi anunţă că săptămânal, în perioada următoare, vor ajunge în ţară 180.000 de doze noi. (News.ro)

5. Fostul preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru trafic de influenţă şi folosire a influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite, în dosarul legat de vizita în SUA din 2017. Totodată, este urmărit penal, pentru cumpărare de influenţă, fostul consilier parlamentar Gheorghe Dimitrescu, în prezent consul la Bonn. Dragnea ar fi primit foloase necuvenite pentru sine şi pentru PSD, mai exact asigurarea accesului la învestirea preşedintelui SUA Donald Trump şi servicii de lobby şi consultanţă politică. (News.ro)

6. Președintele ales Joe Biden a anunțat proiectul planului de susținere, în valoare de $1900 miliarde. Institulat Planul de Salvare al Americanilor, proiectul prevede, printre altele, plată directă, de către guvern, a $1400 pentru aproape fiecare cetățean, suplimentar față de cei $600, aprobați în decembrie de guvernul Trump, creșterea salariului minim la $15 pe oră și extinderea până în septembrie a perioadei în care evacuările din case sunt interzise din motive de neplată rate/chirii. (CNBC)

7. Autoritățile medicale din Norvegia au modificat ghidul pentru vaccinarea împotriva Covid-19 deoarece 13 persoane au decedat după ce au fost vaccinate. Nu mai este recomandată vaccinarea pentru persoanele în vârstă și cu o sănătate fragilă, medicii concluzionând că efectele secundare, ca febra și greața, ar fi putut genera decesul. Toate cele 13 persoane decedate aveau peste 80 de ani, câțiva chiar peste 90 de ani, și trăiau în centre pentru îngrijirea celor în vârstă. (Link)

8. Franța a anunțat noi măsuri în lupta cu pandemia de coronavirus, extinzând intervalul de restricții de circulație, cuprins între orele 18.00-06.00, în întreaga țară, din cauza pandemiei de Covid, a anunțat premierul Jean Castex. (Link)

9. Guvernul polonez, care a dezaprobat suspendarea conturilor de social media ale președintelui Trump, a anunțat că pregătește o lege împotriva unor măsuri similare luate pe teritoriul Poloniei. ‘Algoritmii sau patronii unor companii nu pot decide care opinii sunt corecte și care nu sunt”, a declarat premierul Mateusz Morawiecki,. “Nu avem nicio înțelegere pentru acte de cenzură”, a mai declarat acesta, comparând situația cu ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă. (TheGuardian)

Una din Cronica Sportivă: Barcelona și Athletic Bilbao vor juca duminică, 17 ianuarie, la Sevilla, finala Supercupei Spaniei. După ce miercuri Barcelona a trecut de Real Sociedad în prima semifinală (a fost 1-1 după 90 de minute, iar calificarea s-a decis la loviturile de departajare), aseară Bilbao a învins-o surprinzător pe Real Madrid cu 2-1, după dubla lui Raul Garcia. 

10. Organizarea Registrului central electronic pentru conturile bancare se integrează perfect în procesul de informatizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi reprezintă transpunerea unei directive europene, dar Fiscul avea acces la informaţii despre conturi şi până acum, a declarat preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu, într-o conferinţă de specialitate. (G4Media)

Fotografia dimineții vine din Coreea de Nord, de la parada militară care a marcat congresul numărul opt al Partidului Muncitorilor. KCNA/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Ciolacu: Ne-a spus și Comisia Europeană, cum poate să trăiască cineva cu o pensie de 1.500 lei – Cronica dimineții
Prima zi a summitului liderilor din UE s-a terminat fără o înțelegere în privința fondului pentru combaterea efectelor pandemiei – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău