Belarusul este singura tara fara restrictii in sport I Cronica Sportiva

1. Stephon Marbury, fost jucător din NBA, a anunţat că a ajuns la un acord cu un producător chinez pentru furnizarea a 10 milioane de măşti pentru oraşul New York. Potrivit New York Post, Marbury a declarat că fiecare mască îl costă 2,75 dolari, o sumă de cel puţin două ori mai mică decât cea cerută de firmele care comercializează acelaşi tip de măşti în New York. El a precizat că i-a venit ideea de a cumpăra măşti pentru New York atunci când a aflat că nu există suficiente pentru cadrele medicale şi că autorităţile cumpără măşti la preţuri foarte mari.

2. Reluarea meciurilor de fotbal la 3 mai, aşa cum sperau conducătorii Serie A, este nerealistă, apreciază ministrul italian al Sporturilor, Vincenzo Spadafora, potrivit lequipe.fr.Reluarea meciurilor de fotbal la 3 mai, aşa cum sperau conducătorii Serie A, este nerealistă, apreciază ministrul italian al Sporturilor, Vincenzo Spadafora, potrivit lequipe.fr. Spadafora a precizat că va propune, luni, prelungirea interzicerii competiţiilor sportive la toate nivelurile pentru întreaga lună aprilie, măsură ce va fi extinsă şi asupra antrenamentelor, necuprinse în nicio decizie restrictivă, în perspectiva că JO de la Tokyo se vor desfăşura. Ministrul a afirmat că pregăteşte un plan de relansare extraordinară de 400 de milioane de euro, de care va beneficia inclusiv sportul amator, pe care îl consideră unul dintre motoarele renaşterii.

3. Fundaşul echipei Tottenham, Toby Alderweireld, a donat tablete unor spitale şi cămine de bătrâni, relatează bbc.com. Potrivit sursei citate, belgianul a plătit deja pentru zeci de tablete şi alte astfel de obiecte sunt pe cale să ajungă la oamenii care sunt izolaţi. “Deja primim mesaje de la oameni care acum pot să discute cu familiile lor. Tabletele au fot un real ajutor. Nu am făcut asta pentru o reacţie, ci pentru a ajuta”, a declarat Alderweireld.

4. Pugilistul britanic Anthony Yarde a anunţat că tatăl său a murit din cauza coronavirusului, deşi era un bărbat în formă şi nu avea alte probleme de sănătate. Yarde le-a cerut oamenilor să stea în casă pentru a evita propagarea Covid-19. În Marea Britanie s-au înregistrat până în prezent aproape 20.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 1.228 de decese.

5. Selecţionerul Spaniei, Luis Enrique, le-a mulţumit cadrelor medicale care luptă împotriva coronavirusului şi a făcut un apel către spanioli să rămână acasă, relatează L’Equipe.

6. Fotbalistul echipei Napoli, Arkadiusz Milik, a decis ca restaurantul său din Katowice să prepare şi să livreze mâncare la spitalele din oraş. Jucătorul este acum la Napoli, dar îşi ajută oraşul natal prin intermediul restaurantului Food & Ball, care oferă mâncare spitalelor din Katowice. “Să protejăm sănătatea”, este mesajul de pe pagina de Instagram a restaurantului. În Polonia s-au înregistrat până în prezent peste 1.700 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 20 de decese.

7. Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a jucat sâmbătă un meci de hochei pe gheaţă, la Minsk, el spunând că acest sport este “un remediu antivirus”, relatează presa internaţională. “Coronavirusul este doar o nouă psihoză, de care vor profita unii oameni şi care le va face rău altora. Lumea civilizată înnebuneşte. Este o stupiditate totală să închizi graniţele. Panica poate fi mai dăunătoare decât virusul în sine”, spunea Aleksandr Lukaşenko săptămâna trecută. Belarus se numără printre puţinele ţări care nu au impus restricţii pentru prevenirea propagării coronavirusului. Până acum, s-au înregistrat în această ţară 94 de cazuri de infectare cu Covid-19. În Belarus meciurile de fotbal şi de hochei pe gheaţă se dispută în continuare cu public. Unii fani aleg să poarte măşti.

8. Vicepreşedintele Federaţiei Germane de Tenis, Dirk Hordoff, spune că este aproape sigur că turneul de la Wimbledon (29 iunie – 12 iulie) nu se va disputa, informează lesoir.be.

9. Vicepreşedintele Federaţiei Germane de Tenis, Dirk Hordoff, spune că este aproape sigur că turneul de la Wimbledon (29 iunie – 12 iulie) nu se va disputa, informează lesoir.be.

10. In Gazeta Sporturilor, doi nutritionisti recomanda cateva reguli in aceasta stare de izolare:
– „Consumul de proteine este foarte important pentru menținerea masei musculare”.

– „Reduceți cantitățile de carbohidrați (paste, orez, cartofi) fără a renunța însă la acest gen de alimente. E indicat să scădeți cantitățile la 2/3 sau chiar la 1/2 din cât consumați înainte, în funcție de energia consumată la antrenamentele de acasă”.

– „E de evitat consumul de dulciuri, băuturi alcoolice și carbogazoase. Zaharul e tentant, mai ales în aceste perioade de izolare, dar rămâne marele inamic”

Ți-ar mai putea plăcea
S-au scumpit arenele pentru Euro 2020 cu 40% I Cronica Sportiva
Ana Bogdan s-a calificat în finala turneului de la Parma – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău