Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale – Cronica dimineții

1. ANAF a colectat, în primele două luni din acest an, 72,54 miliarde de lei. Veniturile au crescut în ianuarie cu 5,2%, însă adoptarea cu întârziere a bugetului pe 2025 a însemnat că agenția nu a avut în prima lună un plan de colectare. În februarie, veniturile colectate au crescut cu 16,6%, iar ANAF a depășit planul lunar de venituri cu 2%. (Profit.ro)

2. Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai. El a venit de însoțit de zeci de reprezentanți ai celor trei partide. (Hotnews)

3. Biroul Electoral Central a respins, duminică seară, candidatura independentului Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a precizat că persoanele care candidează la Preşedinţia României trebuie să îndeplinească condiţiile ce rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia respectivă, şi anume să respecte Constituţia şi să apere democraţia. În decizia BEC se face referire la „o atitudine în manifestă contradicţie cu valorile de esenţă ale statului de drept”. Potrivit BEC, candidatul, prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, „a încălcat însăşi obligaţia (…) de a apăra democraţia”. BEC invocă decizia CCR de respingere a candidaturii Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale din 2024, precum şi decizia de anulare a scrutinului. Georgescu poate contesta decizia BEC la Curtea Constituțională. (News.ro)

4. Călin Georgescu a postat, duminică seară, pe X, un mesaj în limba engleză, după ce Biroul Electoral Central i-a respins candidatura la prezidențiale. Georgescu susține că “Europa este acum o dictatură, iar România se află sub tiranie!” (Libertatea)

Din Cronica de Carte: Într-o statistică a numărului de persoane care au citit o carte în ultimele 12 luni, România se află pe ultimul loc în Europa, cu un procent de 30% din populație care a făcut acest lucru. Pe primul loc se află Elveția, cu un procent de 81%, urmată de Estonia și țările scandinave

5. Sute de persoane au protestat violent, duminică seara, în fața sediului Biroului Electroral Central din Centrul Vechi al Bucureștiului, după decizia invalidării candidaturii lui Călin Georgescu. Protestatarii au scos pavele din caldarâm și au aruncat cu ele în jandarmi, au dat foc unui copac, au vandalizat mobilierul unor terase și au aruncat petarde. Forțele de ordine au reacționat cu gaze lacrimogene și au dispersat mulțimea, de aproximativ 1.000 de persoane, în jurul orei 23:30. (G4Media)

6. Președintele Consiliului Național al AUR a spus, duminică seara, la Antena 3 CNN, că există posibilitatea ca George Simion să candideze la președinție „dacă partidul i-o va cere”, în condițiile în care Biroul Electoral Central a invalidat duminică seară candidatura lui Călin Georgescu, susținut de AUR pentru alegerile prezidențiale. (Hotnews)

7. Președintele Donald Trump a sugerat duminică dimineaţă, într-un interviu la Fox News, că Ucraina s-ar putea să nu poată supravieţui împotriva Rusiei, chiar dacă SUA ar merge mai departe cu un sprijin total pentru lupta sa. (Digi24)

8. Aproape două treimi din armele importate de tarile europene NATO în ultimii cinci ani au fost produse de SUA. Importurile de arme ale acestor tari s-au dublat între 2020 și 2024, în comparație cu ultimii cinci ani, ca răspuns la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, potrivit datelor Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm. SUA au furnizat 64% din aceste arme, în creștere față de 52% în perioada 2015-2019. (FT)

Din Cronica Sportivă: Rareş Andrei Toader a cucerit medalia de aur și a setat un nou record naţional la aruncarea greutăţii, în cadrul europenelor de altetism în sală.

9. Aspirina ar putea juca un rol important în lupta cu cancerul. Revista de știință Nature, scrie că oamenii de știință au descoperit, în urma unor experimente pe animale, că aspirina poate încetini răspândirea bolii prin stimularea sistemului imunitar. (Digi24)

10. Miliardarul american Elon Musk a redistribuit pe X trei mesaje în mai puțin de o oră după anunțul invalidării candidaturii pro-rusului Călin Georgescu din ședința BEC de duminică seara. În primul mesaj, Musk preia informația invalidării și comentează: „Este nebunie”. La câteva minute distanță, Musk a preluat o postare a influencerului conservator Mario Nawfal, cu următorul comentariu: „Soroș din nou”. După alte câteva minute, miliardarul american a repostat un mesaj care spunea că „România este în haos” și că „democrația a murit în România”. (G4Media)

Fotografia dimineții arată momentul în care avionul experimental XB-1, primul avion supersonic civil fabricat de o companie privată din America, a spart bariera sunetului:

Ți-ar mai putea plăcea
UNESCO a cerut guvernelor să „reglementeze rapid” utilizarea inteligenței artificiale în școli – Cronica dimineții
Ministrul Muncii: 3,2 milioane de pensionari vor primi ajutorul de 700 de lei în luna iulie – Cronica dimineții