Bolojan: Măsurile de redresare funcţionează, veniturile cresc, iar cheltuielile scad – Cronica dimineții

1. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că „măsurile de redresare” pe care le-au luat până acum autoritățile „funcţionează”, veniturile bugetare cresc și cheltuielile scad, astfel că „România e pe calea cea bună”. Șeful guvernului spune că în trimestrul al III-lea, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, „veniturile bugetului de stat au crescut cu 12,5%”. Bolojan anticipează că deficitul bugetar va scădea la 6,2% în 2026. (Hotnews)

2. România va avea în acest an un PIB real de 271 miliarde dolari, valoare care poziţionează economia locală pe locul 38 în lume într-un clasament condus de SUA, China şi Germania. Spre comparaţie, Cehia e pe poziţia a 35-a, iar Polonia e lider regional, pe locul 20, arată o analiză a BestBrokers, bazată pe datele FMI. Realizatorii raportului spun că PIB-ul real a fost calculat pornind de la PIB-ul nominal din ultimii 10 ani (date FMI) şi de la cifrele privind inflaţia/ deflaţia. Mai exact, a fost deflatat PIB-ul nominal. Astfel, România a ajuns în coasta Portugaliei şi a Cehiei dintr-un total de 135 de ţări analizate. (ZF)

3. Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, a declarat că un studiu realizat recent de o instituţie de învăţământ superior arată că asiguraţii români suportă din propriul buzunar 30% din cheltuielile necesare serviciilor de sănătate de care beneficiază, procent mult mai mare decât în alte ţări europene. În acest context, Moldovan se declară un susţinător al asigurărilor complementare de sănătate. (News.ro)

4. România este printre cele mai scumpe pieţe din regiune, din punct de vedere al carburanţilor, şi a doua cea mai scumpă, dacă facem raportare la toţi vecinii (cu excepţia Ucrainei). Din datele cele mai recente ale Oil Bulletin al Comisiei Europene şi date din presa ţărilor non UE (Serbia şi Republica Moldova), noi suntem, în medie, a doua cea mai scumpă piaţă la benzină şi motorină (aproximativ la fel ca Ungaria), după cea sârbă. (G4Media)

5. Directorul și dirigintele trebuie să monitorizeze respectarea timpului maxim de 1 oră pentru elevii din primar și 2 ore pentru gimnaziu și liceu și anual se va colecta feedbackul elevilor și al părinților față de utilitatea și eficiența temelor pentru acasă, potrivit proiectului de ordin privind temele pentru acasă în învățământul preuniversitar, pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. (Edupedu)

Din Cronica Sportivă: CSM Oradea a trecut pe teren propriu de gruparea turcă Aliaga Petkimspor, scor 77-71, și s-a calificat în Top 16 FIBA Europe Cup la baschet masculin.

6. Ucraina a primit miercuri o nouă propunere de pace din partea Statelor Unite, care prevede, printre altele, cedarea unor teritorii către Rusia şi reducerea cu jumătate a armatei sale. Propunerea include „recunoaşterea (anexării) Crimeei şi a altor regiuni cucerite de Rusia” şi „reducerea armatei la 400.000 de persoane”, a indicat această sursă. Ucraina ar trebui, de asemenea, să renunţe la toate armele sale cu rază lungă de acţiune. (News.ro)

7. Nvidia a raportat venituri de 57 miliarde de dolari pentru al treilea trimestru al anului fiscal 2026, încheiat pe 26 octombrie, în creștere cu 22% față de trimestrul anterior și cu 62% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net a urcat cu 65% în ritm anual, la 31,9 miliarde de dolari (1,30 dolari/acțiune). (Profit.ro)

8. China a redevenit principalul partener comercial al Germaniei, devansând Statele Unite, ale căror schimburi comerciale sunt afectate de războiul comercial, potrivit cifrelor oficiale. În perioada ianuarie-septembrie, schimburile comerciale – suma importurilor și exporturilor – între Germania și China au atins 185,9 miliarde de euro, în ușoară creștere cu 0,6% față de anul precedent, în timp ce cele cu Statele Unite au scăzut cu 3,9%, la 184,7 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Oficiului Federal de Statistică (Destatis). (Profit.ro)

9. Meta va exclude australienii cu vârsta sub 16 ani de pe Facebook şi Instagram începând cu 4 decembrie, cu şase zile înainte de intrarea în vigoare a unei legi radicale care interzice adolescenţilor accesul la reţelele de socializare. (News.ro)

10. Un test de sânge realizat printr-o simplă înțepătură în deget ar putea detecta riscul apariției unor boli cu până la 10 ani înainte de primele simptome, arată un studiu recent. Cercetătorii susțin că profilurile moleculare extrase dintr-o picătură de sânge pot oferi o imagine extrem de detaliată a fiziologiei unei persoane. Tehnologia ar putea permite identificarea timpurie a unor afecțiuni precum diabetul, cancerul sau demența, deschizând calea către prevenție personalizată și intervenții mult mai rapide. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Un evreu ultraortodox discută cu un soldat israelian într-o stație de autobuz din aproprierea graniței cu Fâșia Gaza. Abir Sultan/EPA:

Ți-ar mai putea plăcea
Numărul kilometrilor de autostrada care vor fi finalizați anul acesta a scazut la 100 – Cronica dimineții
Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025 – Cronica dimineții