Casa Albă susține un proiect bipartizan de lege care ar putea duce la interzicerea TikTok – Cronica de Tehnologie

1. După ce Elon Musk i-a intentat proces, OpenAI răspunde acuzațiilor acestuia făcând publice mai multe schimburi de e-mail-uri. Compania spune că Elon Musk ar fi susținut înființarea unei entități pentru profit și că acesta ar fi vrut ca OpenAI să fie alipită la Tesla. (Profit.ro)

2. Mediatek domină piața cipurilor pentru smartphone-uri, cu 117 milioane de unități livrate în ultimul trimestru al anului trecut și urmată de Apple cu 78 de milioane și Qualcomm cu 69 de milioane. La coada clasamentului se află Google, al cărui chipset a fost instalat pe aproximativ 3 milioane de dispozitive. (9to5Google)

3. Cele mai populare soluții AI de generare a imaginilor pot fi folosite pentru a crea ilustrații cu care să fie manipulați alegătorii, conform unui studiu. Midjourney, DreamStudio, ChatGPT Plus și Microsoft Image Creator au permis în 41% dintre cazuri generarea unor astfel de imagini înșelătoare. (CNN)

4. Casa Albă susține un proiect bipartizan de lege care ar putea duce la interzicerea TikTok. Dacă va fi adoptată, legea va forța ByteDance să vândă TikTok, dacă vrea ca aplicația să rămână în continuare în magazinele de aplicații din Statele Unite. (Punchbowl)

5. Aplicațiile de chat care vor să comunice cu Messenger și WhatsApp vor trebui să folosească protocolul de criptare Signal, anunță Meta. Compania va face excepții doar în cazul în care dezvoltatorii dovedesc că protocolul folosit este la fel de puternic precum Signal. (Profit.ro)

6. Apple a închis contul de dezvoltator Epic Games Sweden AB, prin care producătorul Fortnite avea în plan să-și lanseze magazinul de jocuri pe iOS. În înștiințare, Apple spune că Epic nu este o companie demnă de încredere și constituie „o amenințare pentru ecosistemul iOS”. (Profit.ro)

7. Un fost inginer Google, de origine chineză, a fost acuzat că a furat secrete comerciale legate de inteligența artificială pentru două companii chineze. Linwei Ding a fost reținut pentru patru capete de acuzare de furt de secrete comerciale, fiecare pedepsibil cu până la 10 ani de închisoare. (Profit.ro)

8. Spania a blocat proiectul de criptomonede Worldcoin al lui Sam Altman și cere atât oprirea colectării informațiilor personale, cât și încetarea folosirii informațiilor deja colectate. Compania are la dispoziție 72 de ore să demonstreze că respectă ordinul. (FT)

9. Waymo a început să testeze un serviciu de ride-hailing cu mașini autonome, fără șofer la volan, în Austin. La început, acesta va fi disponibil doar propriilor angajați, urmând ca ulterior să fie deschis publicului larg. (Statesman)

10. Meta va implementa inteligența artificială în sistemul de recomandare al clipurilor video din cadrul propriilor platforme de socializare. Testele interne au arătat că AI-ul a adus o creștere a timpului de vizionare cu 8-10%. (CNBC)

Ți-ar mai putea plăcea
Partidul Laburist vrea să ofere internet gratis pentru toți britanicii până în 2030 – Cronica de Tehnologie
Marea Britanie va taxa cu 2% motoarele de căutare, marketplace-urile online și rețelele sociale de la 1 aprilie – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău