Casa din Viscri a regelui Charles al III-lea poate fi vizitată până în octombrie – Cronica de Turism

1. Compania aeriană HiSky ar urma să opereze zboruri pe ruta București – Oradea începând cel târziu din luna octombrie 2024, potrivit unui anunț al Consiliului Județean Bihor. Conform contractului semnat deja între cele două părți, ruta va avea o frecvență de cinci zboruri pe săptămână. În prezent, singura companie care operează zboruri pe ruta București – Oradea este Tarom. (Boarding Pass)

2. Compania aeriană Azerbaijan Airlines va opera zboruri pe ruta București – Baku începând din 3 iunie. Zborurile vor avea loc de două ori pe săptămână în zilele de luni și joi cu avioane Embraer E190 cu o capacitate de 106 pasageri. (Boarding Pass)

3. Casa din localitatea Viscri a Regelui Charles al III-lea a fost redeschisă pentru public până la sfârșitul lunii octombrie și găzduiește expoziția de fotografie „The Darkness Within, Copșa Mică 1988 – 1995”, în cadrul căreia sunt expuse 42 de fotografii realizate de britanicul Barry Lewis pe parcursul vizitelor sale în zonă atât înainte de 1989, cât și în anii următori. (Profit)

4. Castelul Huniade din Timișoara va fi restaurat pentru prima oară în ultimii 30 de ani și va fi pus în valoare ca monument istoric. Printre altele, proiectul prevede restaurarea fațadelor, consolidarea fundației si a zidurilor sau restaurarea arhitecturală conform soluțiilor originale din 1856. (News.ro)

5. Ras Al Khaimah, al patrulea emirat ca mărime din Emiratele Arabe Unite, găzduiește o experiență inedită cu un avion de acrobație Extra 330 care a participat la competiția Red Bull Air Race. Călătoria durează 20 de minute și are loc la înălțimi cuprinse între 600 – 1.800 de metri cu viteze de până la 400 km/h. Prețul unei astfel de experiențe este de 2.399 AED, echivalentul a circa 3.000 de lei. (Urban Adventures)

6. Compania aeriană Ryanair susține că a renunțat la planurile de a crește numărului de zboruri pe aeroportul din Iași din cauza faptului că taxele de aeroport au fost majorate cu 25%. Ryanair afirmă că preferă să extindă zborurile operate din București și Cluj-Napoca. (Airlines Travel)

7. Travelator propune o vacanță în Malta pentru 242 de euro de persoană. Prețul include zbor dus-întors cu Malta Air pentru 69 de euro și 7 nopți de cazare în cameră dublă la Marsascala Luxury Apartment pentru 347 de euro. Perioada călătoriei este 14-21 iunie. (Travelator)

8. Ghidul Michelin dedicat în mod tradițional restaurantelor include pentru prima oară o clasificare pentru hoteluri. Ediția din acest an include recomandări pentru 189 de hoteluri din Franța care au primit între una și trei „chei”, corespunzătare unor sejururi „unice”, „excepționale” și, respectiv, „extraordinare”. (Profit)

9. Numărul total de pasageri pentru croazierele care au avut loc la nivel global în anul 2023 a fost de 31,7 milioane, în creștere cu 7% comparativ cu 2019, ultimul an pre-pandemic, potrivit raportului anual State of the Cruise Industry. Specialiștii anticipează o creștere la 35 de milioane de pasageri pentru anul 2024. (CruiseHive)

10. Lanțul hotelier IHG Hotels and Resorts a anunțat că va lansa un ghid de călătorie bazat pe Inteligență Artificială care va fi integrat în aplicația mobilă IHG One Rewards în a doua jumătate a anului. Turiștii vor primi recomandări personalizate la propriile solicitări, inclusiv despre restaurante care oferă cine la ore târzii sau rezervări la spectacole de jazz. Ghidul de călătorie este dezvoltat cu Vertex AI, platforma AI disponibilă în Google Cloud, și Gemini, chat-ul AI dezvoltat de Google. (Business Traveller)

Ți-ar mai putea plăcea
Cabana Caraiman din Munții Bucegi a fost redeschisă pentru turiști – Cronica de Turism
Brașov, București și Sibiu, principalele destinații de toamnă pentru un city-break – Cronica de Turism

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău