Cele 22 cărți favorite ale lui Vincent Van Gogh – Cronica de Carte

1. Muzeul Van Gogh din Amsterdam a adus la cunoștința publicului lista celor 22 cărți preferate ale pictorului olandez, care era și un mare cititor. Printre acestea, se numără Macbeth și Regele Lear, de Shakespeare, Mizerabilii, de Victor Hugo, Tartarin de Tarascon, de Alphonse Daudet și Biblia. (Van Gogh Museum)

2. Într-un bilanț literar al anului trecut, în ceea ce privește cele mai relevante cărți ale autorilor români, realizat de Marius Chivu pentru revista Dilema veche, se consideră că ”2019 a fost anul literaturii femeilor”, fiind în același timp ”un an foarte bun pentru proza scurtă”. Câteva dintre cărțile menționate: Un secol de poezie română scrisă de femei – volumul I (1990-2019), selecţie de Alina Purcaru şi Paula Erizanu, Melancolia, de Mircea Cărtărescu, Părinţi de Diana Bădica, Bafta, devla şi haramul. Studii despre cultura şi religia romilor, de Mirel Bănică. (Dilema veche)

3. Într-o listă publicată de Scena 9, criticul literar Mihai Iovănel oferă, în schimb, o listă de cărți proaste apărute în 2019, printre care volume semnate de Irina Binder, Iv cel Naiv, Gabriel Chifu, Sorin Lavric și Klaus Iohannis. (Scena9)

4. Sâmbata viitoare, pe 18 ianuarie, la Tucano Coffee (București, AFI Park 4&5), va avea loc a 11-a ediție a Târgului de carte cu prețuri mici și voie bună Shop my library. Organizatorii anunță că toate cărțile vor avea prețuri între 5 și 30 lei. (Eveniment)

5. Volumul lui Jonathan Coe despre referendum și Brexit, ”Middle England”, a primit Premiul Costa pentru Cel mai bun roman al anului 2019. Romanul va apărea în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea lui Radu Paraschivescu. (The Guardian)

6. Cea mai vândută carte în format de hârtie din 2019, în SUA, a fost ”Where the Crawdads Sing”, de Delia Owens, cu peste 1,8 milioane de exemplare, devansând volumele ”Becoming”, de Michelle Obama și ”Dog Man: For Whom the Ball Rolls”, de Dav Pilkey. (Publishers Weekly)

7. Printre cele mai așteptate 33 de cărți ale anului 2020, în viziunea celor de la Goodreads, bazată pe preferințele cititorilor, se numără volume semnate de Isabel Allende, Hilary Mantel, Elena Ferrante, Suzanne Collins și Marie Kondo. (Goodreads)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, rămâne pe locul întâi cea mai vândută carte a anului 2019, ”Where the Crawdads Sing”, de Delia Owens (a 69-a săptămână în top, la noi, la Editura Pandora M); la fel, la categoria Non-Fiction, pe locul întâi este ”Educated”, de Tara Westover (a 98-a săptămână în top, Editura Publica). Între noutățile săptămânii, avem două cărți de ficțiune: ”The Wives”, de Tarryn Fisher (thriller) și ”Such a Fun Age”, de Kiley Reid (roman de debut). (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, de Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Editura Polirom;

-Academia politică de la Aiud. Deținuți politici în România anilor ’80, de Borbély  Ernő, Dalia  Báthory, Andreea Cârstea, Editura Polirom;

-Bărbatul cu haină roșie, de Julian Barnes, Editura Nemira;

-Călătoriile doctorului Doolittle, de Hugh Lofting, Editura Corint Junior

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Scriitorul francez Gabriel Matzneff, în vârstă de 83 de ani, se află în centrul unui scandal sexual, după ce a scris mai multe cărți despre relaţii sexuale cu minori și a fost incriminat și în noul volum semnat de Vanessa Springora. Mai multe edituri și librării au retras de la  vânzare toate cărţile autorului, iar autoritățile s-au autosesizat (News.ro);

-Simon Sebag Montefiore va scrie o versiune pentru copii a bestseller-ului ”Jerusalem: The Biography” (apărută la noi cu titlul Ierusalim, la Editura Trei). Noul volum va fi publicat în octombrie 2024 (BookSeller);

-De pe 1 ianuarie 2020, cărți precum ”Muntele vrăjit”, de Thomas Mann, ”Douăzeci de poeme de dragoste și un cântec de deznădejde”, de Pablo Neruda și ”Patima de sub ulmi”, de Eugene O’Neill, au intrat în domeniul public (Hyperallergic);

-John le Carré a primit Premiul Olof Palme, în valoare de 100.000 de dolari, pentru ”contribuțiile sale la democrație”. Autorul britanic a anunțat că va dona întreaga sumă organizației Médecins Sans Frontières (The Guardian).

Fotografia ediției: Tabloul Piles of French Novels, de Vincent Van Gogh, 1887. Sursa: OpenCulture.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Cele mai bune 100 de cărți young adult ale tuturor timpurilor – Cronica de carte
”Un gentleman la Moscova”, de Amor Towles, volumul preferat de cluburile de carte – Cronica de Carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău