Cele mai așteptate 33 de cărți ale toamnei anului 2022 – Cronica de carte

1. Printre cele mai așteptate 33 de cărți ale toamnei anului 2022, se numără volume precum „The Marriage Portrait”, de Maggie O’Farrell, „Lucy By the Sea”, de Elizabeth Strout, „Our Missing Hearts”, de Celeste Ng,  „Liberation Day”, de George Saunders și „Madly, Deeply: The Diaries of Alan Rickman”, de Alan Rickman. (Time)

2. „Acolo unde cântă racii”, de Delia Owens, „O vară italiană”, de Rebecca Serle sau „Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)”, de Radu Paraschivescu, alături de cărți de dezvoltare personală, s-au numărat printre cele mai vândute titluri la LibFest, Târg de cArte și Experiențe Culturale, care s-a desfășurat pentru prima dată hibrid, online și offline, la Brașov, între 18 și 21 august. (Citește-mă)

3. Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi –  FILIT a lansat apelul de înscriere în cadrul proiectului cultural „Atelierele FILIT pentru traducători”, organizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Prin intermediul acestui program, cincisprezece traducători din limba română într-o limbă străină vor beneficia și anul acesta de un cadru de întâlnire şi comunicare profesională. (FILIT-Iași.ro)

4. Douăzeci de romane au fost nominalizate pentru Premiului German de Carte 2022 din cele 233 de titluri (un record) apărut între octombrie 2021 și septembrie 2022. Printre autorii nominalizați: Yael Inokai, Daniela Dröscher, Anna Kim, Andreas Stichmann, Heinz Strunk. (Livres Hebdo)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Naradix.ro, platforma dezvoltată de organizația Narada, care face ca învățarea să fie interactivă pentru elevii claselor 0-8 şi care susține efortul de învățare al copiilor pentru recuperarea decalajelor de materie, integrează cursuri gratuite în limba engleză pentru elevi, printr-un parteneriat cu Eucom (Forbes);

-Proiectul „Biblioteca imaginației”, creat de Dolly Parton, a donat până la acest moment 186 de milioane de cărți gratuit copiilor (Open Culture);

-Pentru a sărbători a zecea aniversare a Premiilor literare ale Academiei Britanice, a fost pusă la dispoziția cititorilor o antologie online gratuită cu texte ale scriitorilor premiați sau nominalizați în trecut (Link);

-Biblioteca publică din Brooklyn va acorda fiecărui adolescent din SUA acces liber la cărțile care sunt cenzurate/interzise de școlile americane (Open Culture);

-După atacul asupra lui Salman Rushdie, în Marea Britanie au crescut foarte mult vânzările cărților autorului britanic, mai ales atunci când a fost vorba despre „Versetele satanice” (The Guardian).

6. „Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez (la noi, la Editura Rao), „Viața lui Pi”, de Yann Martel (Editura Polirom), „Sorgul roșu”, de Mo Yan (Editura Humanitas Fiction) și „Preaiubita”, de Toni Morrison, sunt printre cele mai bune 10 cărți clasice care au în centru realismul magic, pe care toată lumea trebuie să le citească. (Mental Floss)

7. Pentru a celebra întoarcerea pe micile ecrane ale Casei Targaryen, cu prilejul lansării serialului „Casa Dragonului” pe HBO Max, editorii Lit Hub au prezentat cei mai buni 50 de dragoni din operele de ficțiune (cărți, filme etc.), pe primele trei locuri dintre dragonii din literatură aflându-se Smaug din „Hobbitul”, de J. R. R. Tolkien (la noi, la Editura Rao), Vrtra din Rig Veda (colecție de imnuri religioase din India antică) și dragonul din Beowulf. (Literary Hub)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află volumul „Where the Crawdads Sings”, de Delia Owens (a 174-a săptămână în top, apărută în traducere românească la Editura Pandora M); la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află, pentru a doua săptămână consecutivă, volumul „I’m Glad My Mom Died”, de Jennette McCurdy, despre relația dificilă a actriței cu mama sa. O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, volumul „Diana, William, and Harry”, semnat de James Patterson și Chris Mooney. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești, de Tudor Dinu, Editura Humanitas

-Micile plăceri ale morții. Un univers, între nimic și tot, de Goran Mrakic, Editura Nemira

-Pistruiata. O pleiadă de stele în suflet și pe piele, de Cecilia Ahern, Editura All

-Cărțile lui Iacob, de Olga Tokarczuk, Editura Polirom

-Rădăcinile cerului, de Romain Gary, Editura Humanitas Fiction

-Banii într-o singură lecție. Cum funcționează și de ce, de Gavin Jackson, Editura Publica

-Amurgul vechii Europe. Trieste ‘79, Viena ‘85, Praga ‘89, de Richard Bassett, Editura Corint

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Editura Simon & Schuster va publica pe 22 noiembrie autobiografia fostului prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu, cu titlul „Bibi: My Story” (Publishers Weekly);

-Scriitoarea Adiba Jaigirdar a câștigat YA Book Prize, premiul pentru cea mai bună carte young adult a anului, pentru volumul „Hani and Ishu’s Guide to Fake Dating” (BookSeller);

-Tess Gunty a primit Premiul de debut în ficțiune Waterstones, aflat la prima sa ediție, în valoare de 5.000 de lire sterline pentru romanul „The Rabbit Hutch” (BookSeller);

-Un editor de cărți pentru copii din Germania a retras de pe piață cărțile cu Winnetou pe fondul disputei cu stereotipurile rasiale, după ce s-a confruntat cu acuzații de rasism (The Guardian);

-Cu ce cărți să începeți lectura, dacă vreți să îl citiți pe Stephen KIng (The Guardian).

Fotografia ediției: Biblioteca Trinity College din Dublin (Irlanda), pe 17 august 2022. Sursa: Stefano Guidi / Getty. 

Ți-ar mai putea plăcea
Romanul FEM, scris de Magda Cârneci, este finalist la PEN America Literary Awards – Cronica de carte
Cele mai așteptate cărți ale toamnei anului 2023, în viziunea Goodreads – Cronica de Carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău