Cele mai așteptate cărți ale toamnei anului 2023, în viziunea Goodreads – Cronica de Carte

1. Printre cele mai așteptate 55 de cărți ale toamnei anului 2023, în viziunea cititorilor Goodreads, se află volume ale unor autori consacrați precum „The Fraud”, de Zadie Smith, „The Last Devil to Die”, de Richard Osman, „The Exchange: After the Firm”, de John Grisham, „Sword Catcher”, de Cassandra Clare, „Starter Villain”, de John Scalzi, „Holly”, de  Stephen King, și „Elon Musk”, de Walter Isaacson. (Goodreads)

2. Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT a lansat apelul de înscriere în cadrul programului cultural „Atelierele FILIT pentru traducători”. Prin intermediul acestui program, zece traducători din limba română într-o limbă străină vor beneficia de un cadru de întâlnire şi comunicare profesională, în perioada 2 – 6 octombrie 2023 fiind organizate întâlniri zilnice online. (FILIT-Iași.ro)

3. „Venomous Lumpsucker”, volum scris de Ned Beauman, a câștigat Premiul Arthur C. Clarke Award, pentru cea mai bună carte de science fiction publicată în Marea Britanie în acest an. Premiul are o valoare simbolică de 2.023 lire sterline. (The Guardian)

4. Un sondaj realizat în Marea Britanie în luna noiembrie 2022 a dezvăluit că YouTube este cea mai populară platformă online pe care tinerii având vârsta între 14 și 25 de ani o folosesc pentru a descoperi cărți noi (respectiv 34% dintre aceștia), devansând TikTok (32%) și Instagram (27%). Site-urile librăriilor online au fost vizitate de 33% dintre cei care au răspuns. (The Guardian)

5. Cărțile despre inteligența artificială și despre miliardari domină lista lungă a nominalizărilor pentru Cea mai bună carte de business a anului, premiu literar oferit de Financial Times și Schroders, printre cele 15 titluri nominalizate aflându-se „The Coming Wave: AI, Power and the Twenty-First Century’s Greatest Dilemma”, de Mustafa Suleyman, „Blood in the Machine: The Origins of the Rebellion Against Big Tech”, de Brian Merchant și „Billionaires’ Row: Tycoons, High Rollers, and the Epic Race to Build the World’s Most Exclusive Skyscrapers”, de Katherine Clarke. (Financial Times)

6. „Primăvara la Roma a doamnei Stone”, de Tennessee Williams (la noi, la Editura Art), „Poate într-o altă viață”, de Taylor Jenkins Reid (Editura Corint) și „Magicianul”, de John Fowles (Editura Polirom), sunt pe lista celor mai bune 10 romane de dragoste de vară. (The Guardian)

7. Doi dintre protagoniștii celor mai în vogă filme ale momentului, Oppenheimer și Barbie, și-au ales lista cărților preferate. Astfel, actorul Cillian Murphy a ales 10 cărți scrise de bărbați, precum „Cronicarul sportiv”, de Richard Ford (Editura Polirom), „Roșcovanul”, de J.P. Donleavy (Editura Litera) și „Întâlnire în Samara”, de John O’Hara (Editura Rao), în vreme ce regizoarea Greta Gerwig a nominalizat 10 cărți scrise de femei, printre care „Spre far”, de Virginia Woolf (Editura Rao), „Americana”, de Chimamanda Ngozi Adichie (Black Button Books) și „Idioata”, de Elif Batuman (Curtea Veche Publishing).

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, volumul fantasy „Fourth Wing”, de Rebecca Yarros; la categoria NonFiction, pe locul întâi se află, pentru a șasea săptămână consecutivă, volumul „American Prometheus”, de Kai Bird și Martin J. Sherwin, biografia care a stat la baza filmului Oppenheimer. O altă noutate interesantă în top, la categoria ficțiune, respectiv „Happiness”, de Danielle Steel. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal, 31 august 1988–12 decembrie 1989, de Ana Blandiana, Editura Humanitas

-Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă, de Alex Olteanu, Editura Polirom

-12 dramaturgi români, Antologie, Editura Tritonic

-Alexandru al II-lea. Țarul reformator, de Henri Troyat, Editura Corint

-De la zero, de Tembi Locke, Editura Trei

-Parfum de curtezană, de Sawako Ariyoshi, Editura Humanitas Fiction

-Prietenii noștri de la țară, de Gary Shteyngart, Curtea Veche Publishing

-Un cititor în Pădurea de Oglindă, de Alberto Manguel, Editura Trei

-Hitler. Doar lumea era de ajuns, de Brendan Simms, Editura Polirom

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Pe 21 august, de la ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român din Stockholm, va avea loc dezbaterea „Dimitrie Cantemir – un prinţ român în Europa Luminilor”, susţinută în limba engleză, de Ştefan Lemny, fost responsabil al colecţiilor de istorie la Biblioteca Naţională a Frantei, şi de Anna Svenbro, şefa Bibliotecii Nordice din cadrul Bibliotecii Sainte-Geneviève din Paris (News.ro);

-Stephen King a sugerat că ar putea scrie a treia parte din seria de două cărţi „Talismanul”, pe care a scris-o împreună cu regretatul Peter Straub. King a dezvăluit, de asemenea, că o nouă colecţie de povestiri intitulată „You Like It Darker”, care va avea peste 600 de pagini, va fi lansată în 2024 (News.ro);

-Editura Aria va publica în martie 2024 romanul „Diva”, semnat de Daisy Goodwin, care o are ca protagonistă pe cântăreața Maria Callas, la aniversarea de 100 de la nașterea acesteia (BookSeller);

-Volumul muzicianului James Blunt, „Loosely Based On A Made-Up Story” (descris ca volum de non-memorii), va fi publicat de Editura Constable pe 26 octombrie 2023 (BookSeller);

-O listă a celor mai bune cărți despre frontierele interioare (sociale, emoționale și psihologice) (Literary Hub);

-Cele mai bune 39 de romane care au în centru muzica (Goodreads).

Fotografia ediției: O căsuță de cărți din comuna Port d’Envaux, Franța. Sursa: ActuaLitte.

Ți-ar mai putea plăcea
Markus Zusak, Guzel Iahina, Eric-Emmanuel Schmitt și Mircea Cărtărescu, printre invitații FILIT Iași 2023 – Cronica de Carte
Cele mai bune 20 de cărți ale anului 2021, în viziunea Amazon – Cronica de carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău