Cele mai bune 50 de romane clasice sub 200 de pagini – Cronica de carte

1. Editorii Lit Hub oferă o listă subiectivă a celor mai bune 50 de romane clasice care au sub 200 de pagini. Printre titluri propuse se numără ”Șoareci și oameni”, de John Steinbeck, ”Moartea lui Ivan Ilici”, de Lev Tolstoi (ambele la Editura Polirom), ”Foamea”, de Knut Hamsun (Editura Humanitas Fiction) și ”Camera lui Giovanni”, de James Baldwin (Black Button Books). (Literary Hub)

2. Festivalul „Despre lumea în care trăim”, ajuns la a patra ediție, se va desfășura în acest an exclusiv online, între 27-29 martie. Conferențiarii acestei ediții vor fi Radu Paraschivescu, Valentin Naumescu, Ioana Pârvulescu (tema discuției: „Librăriile: de unde și până unde? Din istoria romantică a cărților”) și Sorin Ioniță. (Citește-mă)

3. Scandal în jurul lui Amos Oz, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Israel, decedat în 2018: o carte de memorii a Galiei Oz, una dintre fiicele sale, a șocat țara cu acuzațiile de abuz fizic și emoțional făcute asupra tatălui său. Alți membri ai familiei l-au apărat pe Amos Oz, inclusiv văduva sa, Nili, fiica sa mai mare, Fania Oz-Salzberger și fiul său, Daniel Oz. (New York Times)

4. Dacă visați la viitoarele călătorii, Book Riot vă prezintă opt biblioteci minunate pe care să le vizitați în lumea de după pandemie, printre care Biblioteca Sandro Penna din Perugia (Italia) și Stiftsbibliothek Admont din Austria. (Book Riot)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Cei mai în vârstă cititori ai Bibliotecii de la Lugoj sunt doi bătrâni de 92, respectiv 98 de ani, aceștia fiind printre cei mai activi abonați ai instituției culturale (Ghidul Banatului);

-S-a lansat oficial librăria online Seneca, care încearcă să transforme lunar vânzarea de carte în fapte bune: alimente pentru sute de bunici singuri (Filme-cărți.ro); 

-În Odense, Danemarca, în luna iunie, se va deschide un muzeu inspirat din basmele lui Hans Christian Andersen (Lonely Planet); 

-Un amiral retras din marina americană, care a condus raidul care l-a ucis pe Osama bin Laden, își continuă cariera ca autor pentru copii, urmând să adapteze bestseller-ul său, ”Make Your Bed”, pentru cei mai mici (Associated Press); 

-Volumul ”When Can I Go Back to School?”, scris de Anna Friend pentru a răspunde îngrijorărilor pandemice ale băiatului său de șapte ani, publicat inițial din surse proprii, a fost achiziționat de o editură importantă din Marea Britanie (The Guardian); 

-Crocifisso Dentello, scriitor milanez, a donat, în memoria mamei sale, moartă de cancer, 1000 de cărți Institutului Național al Tumorilor și Institutului European de Oncologie, pentru a fi citite de bolnavii de cancer (ActuaLitte); 

-Najiba Hussaini a murit într-un atentat al talibanilor în 2017. Părinții săi au decis să-i onoreze memoria prin înființarea unei biblioteci memoriale în Nili, Afganistan. În ultimii ani, mai mult de 3,5 milioane de fete au fost înscrise la școlile din Afganistan și o treime din profesorii de aici sunt de gen feminin. (New York Times); 

-Cel mai probabil, librăriile se vor redeschide în Anglia din 12 aprilie (BookSeller); 

-Un ajutor suplimentar acordat industriei cărții a fost anunțat în Germania, în valoare de 50 de milioane de euro (ActuaLitte); 

-Massachusetts Institute of Technology (MIT) oferă peste 2.000 de cursuri gratuite online (Business Insider); 

-De la 1 mai, s-a propus ca rețeaua de biblioteci publice și mediateci a orașului Nantes (Franța) să fie gratuită pentru locuitorii metropolei, datorită creșterii numărului de vizitatori în timpul pandemiei. Abonamentul costa până acum 12 euro pe an pentru rezidenții din Nantes și 24 euro pentru cei care nu locuiau în oraș (ActuaLitte).

6. Editorii The Guardian ne propun un top al celor mai bune 10 cărți despre naufragii, din care nu puteau lipsi volume precum ”Împăratul muștelor”, de William Golding (la noi, la Editura Humanitas Fiction), ”Cartea verii”, de Tove Jansson (Editura Young Art), ”Viața lui Pi”, de Yann Martel (Editura Polirom) și capodopera ”Robinson Crusoe”, de Daniel Dafoe. (The Guardian)

7. Într-o listă a celor mai bune 10 cărți care îi aparțin unuia dintre cei mai cunoscuți scriitori irlandezi ai tuturor timpurilor, Oscar Wilde (1854-1900), se află volumele ”Portretul lui Dorian Gray”, ”De Profundis”, ”Salome” și ”Crima lordului Arthur Saville”. (Interesting Literature)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, respectiv ”A Court of Silver Flames”, de Sarah J. Maas, al cincilea volum din seria ”A Court of Thorn and Roses”; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află tot o noutate, ”How to Avoid a Climate Disaster”, de Bill Gates. O altă noutate intersantă în top la categoria non-ficțiune, ”The Sum of Us”, de Heather McGhee, despre impactul rasismului în economie. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Marile bucurii și marile tristeți, de Augustin Cupșa, Editura Humanitas

-Campania anilor 1916–1918. Drumuri de sânge. Moartea albă. Pe urmele bolșevicilor, de Ioan Dragu, Editura Humanitas

-Gena sportivă. Din tainele științei performanței sportive extraordinare, de David Epstein, Editura Publica

-Remarcabila viață a pielii, de Monty Lyman, Editura Publica

-Rezultatul Rosie, de Graeme Simsion, Editura Polirom

-Iubirea în caz de urgență, de Daniela Krien, Editura Humanitas Fiction

-Nu există culoare dincolo de negru. Scrisori cu autoaprindere, de Forugh Farrokhzād, Editura Tracus Arte

-O istorie a Germaniei moderne, de Martin Kitchen, Editura Humanitas

-Ultima redută a iernii. Legendara misiune de sabotare a bombei atomice a lui Hitler, de Neal Bascomb, Editura Rao

10. Pe scurt, din lumea literară:

-După șapte decenii, Lucky Luke (seria de benzi desenate franco-belgiene), adaugă primele personaje de culoare. „A Cowboy in High Cotton” a fost publicat anul trecut în limba franceză și acum este lansat în limba engleză, având pentru prima oară un protagonist de culoare (New York Times); 

-În Statele Unite, s-a anunțat oficial că vânzările librăriilor au scăzut cu 28,3% în 2020 (ActuaLitte); 

-Editura Faber va publica volumul ”Second Place”, cel mai recent roman semnat de Rachel Cusk, pe 6 mai (BookSeller); 

-Hillary Clinton va adăuga în curând încă un titlu CV-ului: scriitoare de ficțiune. Împreună cu Louise Penny, va publica un thriller politic intitulat ”State of Terror”, în luna octombrie (New York Times); 

-Harper Design urmează să lanseze ”The Collected Works of Jim Morrison”, o antologie de 600 de pagini a scrierilor sale, dintre care aproape jumătate nu au mai fost publicate până acum (BookSeller); 

-Paul McCartney a scris povestea „extraordinară” a vieții sale prin 154 de cântece, care vor fi publicate de Allen Lane, într-o autobiografie de 900 de pagini intitulată ”The Lyrics” (The Guardian); 

-A murit, la vârsta de 101 ani, Lawrence Ferlinghetti, unul dintre cei mai importanți poeți americani, membru de bază al generației Beat, autor al „A Coney Island of the Mind” (1958) (Open Culture); 

-Cel mai recent volum al lui Kazuo Ishiguro, ”Klara and the Sun”, a apărut deja în librăriile americane. New York Times realizează un portret exhaustiv autorului care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 2017.

Fotografia ediției: Nicolae Streian și Isac Isbașa, decanii de vârstă de la Biblioteca Municipală din Lugoj. Sursa: Ghidul Banatului.

Ți-ar mai putea plăcea
Cele mai bune cărți ale anului 2023, în viziunea New York Times și Washington Post – Cronica de Carte
Cele mai apreciate cărți pentru copii din fiecare țară din lume – Cronica de carte
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău