CFR Cluj a câștigat Supercupa României 2020 – Cronica sportivă

1. Aseară s-au disputat meciurile retur din sferturile de finală ale Europa League, respectiv: 

-AS Roma – Ajax Amsterdam 1-1 (Dzeko 72′ / Brobbey 48′; în tur, 2-1)

-Manchester United – Granada 2-0 (Cavani 6′, Vallejo 90′ – autogol; în tur, 2-0)

-Slavia Praga – Arsenal Londra 0-4 (Pepe 18′, Lacazette 21′ – penalty, 77′, Saka 25′; în tur, 1-1; Nicolae Stanciu a fost titular la Slavia și a fost schimbat la pauză)

-Villarreal – Dinamo Zagreb 2-1 (Alcacer 36′, Moreno 43′ / Orsic 74′; în tur, 1-0)

Semifinalele UEFA Europa League sunt Villarreal – Arsenal şi Manchester United – AS Roma. Meciurile se vor disputa în dublă manşă, pe 29 aprilie şi 6 mai.

Rezumatul acestor meciuri, pe Look Sport.

2. Tot ieri, s-a disputat Supercupa României 2020, în care CFR Cluj a învins-o pe FCSB la loviturile de departajare, câștigând primul trofeu în acest sezon, Supercupa României. Cele două formații s-au anihilat reciproc în primele 90 de minute, care s-au încheiat cu scorul de 0-0. La loviturile de departajare, scorul a fost 4-1 pentru CFR, care a transformat toate penalty-urile, în timp ce Perianu și Șut au ratat pentru FCSB. (Look Sport)

3. Aseară s-a jucat al treilea meci din etapa a doua a play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor, în care Rapid a câștigat în extremis la Timișoara, cu ASU Poli, scor 2-1. Scorul era 1-0 pentru gazde în min. 86, dar oaspeții au marcat două goluri în finalul meciului. Au înscris: Ignea 30 / Bălan 87, Sefer 90 +1. (Video)

În clasament, Rapid București și U Craiova 1948 sunt pe primele două locuri, cu 42 de puncte fiecare, urmate de CS Mioveni, cu 38 de puncte. 

4. Astăzi, începe prima etapă a play-out-ului Ligii 1 Casa Pariurilor, cu meciurile UTA Arad – FC Viitorul Constanța (de la ora 17.30) și Astra Giurgiu – Dinamo București (de la ora 20.30).

În clasament, ultimele patru clasate sunt: 13. Voluntari – 16 puncte; 14. Dinamo – 14 puncte; 15. Poli Iași – 13 puncte; 16. Hermannstadt – 13 puncte. 

5. Echipa de handbal feminin Minaur Baia Mare va întâlni formaţia Nantes Atlantique Handball, în semifinalele European League, cu meciuri programate în 8 mai, în România. În cealaltă semifinală se vor duela Siófok KC şi Herning-Ikast Handbold. Finalele sunt programate pe 9 mai, tot la Baia Mare. (News.ro)

6. Astăzi, de la 15:30, la Cluj, vor avea loc primele meciuri din cadrul confruntării dintre România și Italia, din barajul de menținere în Grupa Mondială a Billie Jean King Cup. Irina Bara (26 de ani, 124 WTA) va deschide duelul cu Italia, urmând a juca cu Elisabetta Cocciaretto (20 de ani, 111 WTA). Al doilea duel al zilei le va pune față în față pe Mihaela Buzărnescu (32 de ani, 114 WTA) și Martina Trevisan (27 de ani, 99 WTA). (Gsp.ro)

7. În cadrul turneului de tenis masculin de la Monte Carlo, ieri a fost ziua surprizelor: Novak Djokovici a fost eliminat surprinzător în optimile de finală, fiind învins învins cu scorul de 6-4, 7-5, de britanicul Daniel Evans, locul 33 ATP; de asemenea, a pierdut și Alexander Zverev, în fața belgianului David Goffin, cu 6-4, 7-6(7). Tot ieri, Rafael Nadal a trecut rapid, cu un dublu 6-1, de Grigor Dimitrov. (News.ro)

8. Simona Halep a anunțat că s-a retras de la turneul de tenis de la Stuttgart, care urmează să se desfășoare săptămâna viitoare. Competiția din Germania urma să fie prima pe zgură pentru sportiva noastră din acest sezon, dar Simona încă resimte dureri la umăr și a preferat să nu riște. (Eurosport)

9. Jose Manuel Diaz a trecut primul linia de sosire pe Elmali, în etapa a 5-a a Turului Turciei la ciclism, asigurându-și locul întâi și la general. Rutierul lui Delko a câștigat după un sprint în trei, în care i-a învins pe Jay Vine (Alpecin-Fenix) și Eduardo Sepulveda (Androni Giocattoli). (Eurosport)

10. Anularea Jocurilor Olimpice de la Tokyo poate fi o opţiune, a declarat Toshihiro Nikai, numărul 2 în Partidul Liberal Democrat din Japonia, aflat la putere, dar doar în cazul în care situaţia cu privire la Covid-19 se va înrăutăţi. (News.ro)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 12.00 – ATP Monte Carlo, tenis masculin – Eurosport 2

-ora 15.30 – România – Italia, tenis feminin – Digi Sport 2, Look Sport+

-ora 17.30 – UTA Arad – FC Viitorul, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 20.00 – WTA Charleston, tenis feminin – Digi Sport 2

-ora 20.30 – Astra – Dinamo, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 21.30 – Leipzig – Hoffenheim, Bundesliga – Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport

-ora 22.00 – Lille – Montpellier, Ligue 1 – Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 2

-ora 22.00 – Everton – Tottenham, Premier League – Eurosport 1

-ora 22.10 – Indiana Pacers – Utah Jazz, NBA – Telekom Sport 3

Ți-ar mai putea plăcea
România a pierdut și al doilea meci din Liga Națiunilor – Cronica Sportivă
Simona Halep a fost testată pozitiv cu COVID-19 – Cronica sportivă
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău