Cinci jucătoare din România în cel mai recent top 100 WTA. Simona Halep e pe locul 20 – Cronica Sportivă

1. WTA a dat publicităţii, luni, prima ierarhie din anul 2022, în care cea mai bine clasată jucătoare română este Simona Halep, pe locul 20. În Top 100 WTA, sunt cinci românce, iar în Top 200, opt. News.ro

2. Simona Halep a declarat, înaintea primului meci din acest an, într-un interviu acordat WTA Insider, că aşteaptă cu nerăbdare sezonul 2022, pentru a vedea dacă poate face faţă noului val de jucătoare tinere care au apărut în circuit şi au obţinut rezultate foarte bune. News.ro

3. Organizatorii Melbourne Summer Set 1 şi Melbourne Summer Set 2 au anunţat programul de marţi al competiţiei, conform căreia în concurs vor intra mai multe românce. Astfel, de la ora 02.00, pe Rod Laver Arena, în primul meci al zilei, va evolua Irina Begu (62 WTA) în compania favoritei principale de la Melbourne Summer Set 2, americanca Jessica Pegula (18 WTA). Pe terenul 8, în al treilea meci al zilei va evolua Elena-Gabriela Ruse (87 WTA) în compania sportivei australiene Arina Rodionova (152 WTA), în cadrul Melbourne Summer Set 1. În calificările Melbourne Summer Set 2, în meciul 3 de pe terenul 6, Irina Bara (138 WTA) o va întâlni într-un meci pentru un loc pe tabloul principal pe rusoaica Anna Kalinskaia (111 WTA). La Melbourne Summer Set 1, în meciul 4 de pe terenul 8, imediat după confruntarea Ruse – Rodionova, Jaqueline Cristian, numărul 71 mondial, o va întâlni pe estona Kaia Kanepi (73 WTA). Pe terenul 5, în al cincilea meci al zilei, Sorana Cîrstea (39 WTA) va juca împotriva sportivei din Rusia Varvara Gracheva (77 WTA), la Melbourne Summer Set 2. Sportivele din România au programat marţi şi un meci de dublu la Melbourne. În a patra confruntare de pe terenul 12 echipa Simona Halep/Gabriela Ruse va întâlni perechea favorită 2, Bernarda Pera/Katerina Siniakova (SUA/Cehia).

4. Portarul echipei AC Milan Ciprian Tătăruşanu a fost testat pozitiv cu coronavirus, a anunţat clubul italian. Tătăruşanu, 35 de ani, a fost testat acasă, este în stare bună şi va efectua perioada de carantină impusă de protocolul sanitar. De obicei rezervă, fostul internaţional român va rata meciul AC Milan-AS Roma, programat, joi, în Serie A, prima întâlnire din 2022 pentru cele două echipe.

5. FC Voluntari a anunţat, luni, că l-a împrumutat pe fotbalistul Denis Ciobotariu de la CFR Cluj, înţelegere valabilă până la finalul acestui sezon. News.ro

6. Clubul UTA Arad a anunţat, luni, că l-a achiziţionat pe atacantul lituanian Karolis Laukzemis. News.ro

7. Clubul Sepsi Sfântu Gheorghe a anunţat, luni, că a obţinut transferul atacantului Alexandru Tudorie, ultima dată component al echipei Arsenal Tula. News.ro

8. Clubul FC Universitatea Cluj, locul al treilea în Liga 2 Casa Pariurilor, a anunţat, luni, că s-a despărţit de şapte jucători, Carol Taub, Albert Voinea, Daniel Novac, Iaser Ţurcan, Andrei Blejdea, Alexandru Gîţ şi Charles Acolatse. News.ro

9. Clubul Ludogoreţ Razgrad, la care evoluează atacantul Dorin Rotariu, a anunţat, luni, numirea tehnicianului sloven Ante Simundza ca antrenor principal al echipei de pe primul loc al campionatului bulgar. Simundza îl înlocuieşte pe fostul jucător al FC Vaslui Stanislav Genciev, numit ca interimar după ce lituanianul Valdas Dambrauskas a fost dat afară, în octombrie 2021. News.ro

10. FC Sevilla a profitat de înfrângerea echipei Real Madrid şi s-a apropiat de gruparea din capitala Spaniei, după victoria, scor 1-0, obţinută, luni, pe terenul formaţiei Cadiz, în etapa a XIX din LaLiga. La gazde, atacantul Florin Andone a intrat pe teren în minutul 55. Alte rezultate de luni: Villarreal – Levante, scor 5-0, şi Osasuna – Athletic Bilbao, scor 1-3. Andaluzii sunt pe locul 2, cu 41 de puncte, la cinci puncte de liderul Real Madrid, dar cu un joc mai puţin. Betis Sevilla, Atletico Madrid şi FC Barcelona sunt în ordine pe locurile 3-5, cu 33, 32, respectiv 31 de puncte.

11. Clubul AS Monaco a anunţat, luni, că noul antrenor al echipei din Ligue 1 este Philippe Clement. News.ro

12. Formaţia Manchester United a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Wolverhampton, într-un meci din etapa a XXI-a a campionatului Angliei. News.ro

13. Clubul Chelsea Londra a anunţat, luni, că Thiago Silva, 37 de ani, şi-a prelungit cu un sezon contractul, noul acord fiind valabil până la finalul campionatului 2022/2023. News.ro

14. FC Barcelona a anunţat, luni, că jucătorii Pedri şi Ferran Torres au fost testaţi pozitiv cu coronavirus. La gruparea catalană mai sunt în izolare din cauza Covid-19 fotbaliştii Jordi Alba, Alejandro Balde, Sergino Dest, Philippe Coutinho, Ez Abde, Gavi şi Dani Alves.

15. Fostul internaţional brazilian Ronaldo Nazario a fost testat pozitiv cu virusului Sars-CoV-2. El are simptome uşoare ale bolii Civid-19 şi a fost plasat în izolare. Din cauza infectării cu coronavirus, Ronaldo a lipsit, duminică, de la festivităţile organizate cu prilejul împlinirii a 101 ani de la fondarea clubului Cruzeiro, pe care l-a cumpărat recent.

16. Jucătoare cehă Petra Kvitova, locul 17 WTA, a fost învinsă, luni, în turul I al turneului de categorie WTA 500 de la Adelaide, cu scorul de 6-7 (4), 7-5, 6-2, de australianca Priscilla Hon, locul 263 WTA, beneficiară a unui wild card, după un meci care a durat două ore şi 20 de minute.

17. Programul transmisiunilor sportive:

Ponferradina – Espanyol, Cupa Spaniei (Telekom Sport 1, Look Sport+) – 22.00;

Irina-Camelia Begu – Jessica Pegula, WTA Melbourne (Digi Sport 2) – 02.00;

Naomi Osaka – Alize Cornet, WTA Melbourne (Digi Sport 2) – 04.00;

Elena-Gabriela Ruse – Arina Rodionova, WTA Melbourne (Digi Sport 2) – 06.00;

Jaqueline Cristian – Kaia Kanepi, WTA Melbourne (Digi Sport 2) – 08.00;

Sorana Cîrstea – Varvara Graceva, WTA Melbourne (Digi Sport 2) – 10.00;

Beatriz Haddad Maia – Sara Sorribes Tormo, WTA Adelaide (Digi Sport 2) – 12.00;

Elina Svitolina – Anastasia Gasanova, WTA Adelaide (Digi Sport 3) – 02.30;

Daria Saville – Iga Swiatek, WTA Adelaide (Digi Sport 3) – 04.30;

Lucia Bronzetti – Sofia Kenin, WTA Adelaide (Digi Sport 3) – 06.30;

Despina Papamichail – Marie Bouzkova, WTA Adelaide (Digi Sport 3) – 08.30;

Paula Badosa – Victoria Azarenka, WTA Adelaide (Digi Sport 3) – 12.00;

Alison Van Uytvanck – Amanda Anisimova, WTA Melbourne (Digi Sport 4) – 06.00;

Anastasija Sevastova – Caroline Garcia, WTA Melbourne (Digi Sport 4) – 08.00;

Clara Tauson – Anhelina Kalinina, WTA Melbourne (Digi Sport 4) – 09.00;

Andrea Petkovic – Lidmila Samsonova, WTA Melbourne (Digi Sport 4) – 10.00;

ATP Cup, tenis (Eurosport 2) – 08.30;

Rapid – SCM Timişoara, Liga Naţională de baschet masculin (Digi Sport 4) – 17.00;

CSM Ploieşti – CSM Târgu Jiu, Liga Naţională de baschet masculin (Digi Sport 4, Look Sport+) – 18.45.

Ți-ar mai putea plăcea
Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Madrid – Cronica Sportivă
Dinamo câștigă meciul tur al sferturilor de finală din European League la handbal masculin – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău