Colson Whitehead, laureat al Premiului Pulitzer pentru romanul ”The Nickel Boys” – Cronica de Carte

1. Scriitorul Colson Whitehead a câștigat pentru a doua oară Premiul Pulitzer, la categoria ficțiune, pentru romanul său ”The Nickel Boys”, care se află în curs de traducere la Editura Humanitas Fiction. La categoria biografie, a fost premiat Benjamin Moser pentru „Sontag: Her Life and Work”, iar „The Tradition” al lui Jericho Brown este volumul câștigător la categoria poezie. (News.ro)

2. Știri pozitive de pe tărâmul pandemiei de coronavirus:

-O parte din librăriile Companiei de Librării Bucureşti s-au redeschis din 4 mai (Forbes.ro);

-Muzeul Național al Literaturii Române Iași oferă în format electronic, gratuit, revistele Dacia Literară din perioada 2015-2017 (Link);

-Penguin Random House a donat 30 de cărți în format audio pentru posturile de radio din 110 închisori. De asemenea, editura britanică donează audiobooks și pentru radiourile care deservesc pacienții din spitale (BookSeller);

-Un grup de peste 40 de scriitori din Portugalia scriu, în aceste zile, un roman colectiv din auto-izolare (The Guardian);

-Doi populari autori de cărți despre mâncarea vegană au publicat un volum electronic intitulat ”The Lockdown Cookbook”, care este disponibil contra unei donații simbolice de minimum 1 liră sterlină; banii strânși vor fi trimiși organizațiilor care luptă împotriva pandemiei (BookSeller);

-Biblioteca Publică din New York a publicat un playlist cu sunete și zgomote tipice unei biblioteci (Electric Literature);

-Scriitoarea britanică J.K. Rowling a donat 1 milion de lire sterline în timpul pandemiei (The Guardian);

-Mai multe vedete, printre care Daniel Radcliffe, Dakota Fanning, David Beckham și Eddie Redmayne, vor lua parte la o serie de lecturi video ale primului volum din seria Harry Potter, în cadrul programului Harry Potter at Home (BookRiot).

3. Printre cele 22 titluri noi recomandate pentru luna mai 2020, de către PostModern.ro, se numără cărți precum ”Leopardul zăpezilor”, de Sylvain Tesson, ”Franz Joseph și Sisi. Datoria și rebeliunea”, de Jean des Cars, ”Piranha. Copiii Camorrei”, de Roberto Saviano și ”Minciuna”, de Care Santos. (PostModern)

4. Dacă, pentru moment, călătoriile sunt restricționate, putem vizita o țară prin intermediul cărților despre aceasta; într-o listă cu cele mai bune 10 romane despre Franța, descoperim cărți precum ”Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr (la noi, la Editura Humanitas Fiction), ”Suita franceză”, de Irène Némirovsky (Editura Polirom) și ”Eleganța ariciului”, de Muriel Barbery (Editura Nemira). (The Guardian)

5. Celebritățile care au intrat în direct la televiziuni sau online, pentru a discuta despre pandemie, și-au dezvăluit, intenționat sau nu, și cărțile din propria bibliotecă: Cate Blanchett deține cele 20 de volume ale Oxford English Dictionary; prințul Charles are biografia pictorului din secolul al XVIII-lea, George Stubbs, scrisă de Basil Taylor; actorul Paul Rudd îl citește pe Thomas Hardy – volumul ”Jude neștiutul”. (New York Times)

6. Câteva cărți care se vor publica în perioada următoare:

-Guns N’ Roses şi scriitorul James Patterson vor lansa în septembrie cartea pentru copii „Sweet Child O’Mine” (News.ro);

-Stephanie Meyer va publica o nouă carte din seria Twilight, ”Midnight Sun”, scrisă din perspectiva vampirului Edward Cullen, în luna august (New York Times);

-Biografia la care au contribuit Prințul Harry și Meghan, Ducesa de Sussex, va apărea pe 11 august și va avea titlul ”Finding Freedom: Harry and Meghan and the Making of a Modern Royal Family” (Associated Press).

7. Biblioteca publică din New York a anunțat cele mai împrumutate 10 cărți (în format electronic) din perioada carantinei. Pe primele trei locuri se află “Deacon King Kong: A Novel”, de James McBride, “Becoming”, de Michelle Obama (la noi, la Editura Publica) și “The Dutch House”, de Ann Patchett. (New York Post)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, noul volum al lui John Grisham, ”Camino Winds”; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află ”Untamed”, volumul activistului Glennon Doyle (a 8-a săptămână în top).  (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Acasă în lume, de Vintilă Mihăilescu și Ioana Tudora, Igloo Books

-Antologia George Vasilievici. 1978-2010, Editura Hyperliteratura

-Pizdeț, de Alexandru Vakulovski, Editura Polirom

-Țipă cât poți, de Moni Stănilă, Editura Polirom

-Iarna lui Isidor, de Veronica D. Niculescu, Editura Polirom

-Ghetoul interior, de Santiago H. Amigorena, Editura Litera

-Mama tuturor întrebărilor, de Rebecca Solnit, Black Button Books

-Zăpada însângerată. Memoriile unui soldat german de pe Frontul de Est, de Günter K. Koschorrek, Editura Corint

-Walden sau Viața în pădure, de Henry David Thoreau, Editura Art

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Au fost anunțați câștigătorii Premiilor Edgar pe anul 2020. Printre aceștia: Elly Griffiths cu ”The Stranger Diaries”, pentru cel mai bun roman; Angie Kim cu ”Miracle Creek”, pentru debut; John Billheimer cu ”Hitchcock and the Censors”, pentru cea mai bună biografie (The Edgars);

-Scriitoarea Jacqueline Woodson și ilustratoarea Albertine sunt câștigătoarele Premiilor Hans Christian Andersen, anunțate în cadrul Târgului de carte pentru copii de la Bologna, desfășurat online (Publishers Weekly);

-Poetul Roger Robinson a câștigat Premiul Ondaatje, în valoare de 10.000 de lire sterline,  pentru volumul său, ”A Portable Paradise” (Indian Express);

-Dacă nu l-ați citit încă pe Stephen King și nu știți de unde să începeți, cei de la New York Times vă oferă un ghid ilustrat al celor mai importante cărți ale sale (Link).

Fotografia ediției: Colaj cu copertele a trei cărți laureate ale Premiilor Pulitzer 2020. Sursa: New York Times:

 

Ți-ar mai putea plăcea
Nominalizările pentru Premiile Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei 2020 – Cronica de carte
Cele mai așteptate 48 de cărți de memorii ale anului 2021 – Cronica de carte
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău