Comedia Hopa! A venit Crăciunul are astăzi premiera la cinema – Cronica de Divertisment

1. Comedia „A Sudden Case of Christmas” („Hopa! A venit Crăciunul”) cu Danny DeVito și Andie MacDowell în rolurile principale are astăzi premiera la cinema. Cei doi formează un cuplu care își duce fiica de 10 ani într-o vacanță de vară la bunicul din Dolomiți pentru ca acesta să o anunțe că se despart. Speriată că nu va mai exista un Crăciun în familie, copilul insistă ca toată lumea să sărbătorească Crăciunul în plină vară.

2. Drama „Dancing Queen” poate fi urmărită de asemenea la cinema. O preadolescentă grăsuță se îndrăgostește de un faimos dansator care o invită la o audiție pentru noua echipă de dans. Aceasta acceptă provocarea în ciuda faptului că nu poate dansa.

3. O altă premieră la cinema este comedia românească „Transilvanian Ninja”, în care doi prieteni sunt sfătuiți să urmeze un antrenament de ninja după un conflict cu cei mai temuți oameni din sat. Pe măsură ce capătă experiență la antrenamente, cei doi decid să remedieze problemele provocate de gașca din sat.

4. Documentarul „SuperMan: The Christopher Reeve Story” („SuperMan: Povestea lui Christopher Reeve”) va avea premiera pe platforma de streaming Max duminică, 8 decembrie. Producția spune povestea actorului și activistului Christopher Reeve prin intermediul unor înregistrări personale, nemaivăzute până acum.

5. Comedia fantastică „Beetlejuice, Beetlejuice”, care a avut premiera la cinema în luna septembrie, poate fi urmărită de astăzi pe Max. După o tragedie neașteptată, trei generații ale familiei Deetz se întorc în Winter River. Viața Lydiei este dată peste cap atunci când rebela sa adolescentă, Astrid, descoperă portalul către Viața de Apoi și îl deschide din întâmplare.

6. Noul serial „Star Wars: Skeleton Crew” („Războiul Stelelor: Echipajul de bază”) din universul Star Wars este disponibil pe platforma Disney+. Patru copii fac o descoperire misterioasă pe planeta natală, iar apoi se pierd prin galaxie și pornesc într-o aventură pentru a găsi drumul spre casă.

7. Serialul „The Day of the Jackal” („Ziua Șacalului”) are astăzi premiera pe Disney+. Un asasin singuratic își câștigă existența ucigând pentru cel mai mare onorariu, însă după ultima sa victimă își găsește nașul într-un ofițer tenace de informații britanic. Acesta îl urmărește pe șacal într-o cursă de-a șoarecele și pisica prin Europa.

8. Noul serial „Teacup” va avea premiera pe platforma de streaming SkyShowtime sâmbătă, 7 decembrie. În serial, mai multe persoane din Georgia provincială trebuie să se unească pentru a supraviețui unui pericol misterios. Producția este inspirată de romanul „Stinger” scris de Robert McCammon.

9. Netflix a publicat primul trailer pentru al doilea sezon al serialului „Squid Game”. În noul sezon, Seong Gi-hun este blocat într-o luptă plină de tensiune cu misteriosul Om din Față. Pe măsură ce apar noi jocuri, circumstanțele devin mai periculoase, iar misiunea lui Gi-hun de a pune capăt jocurilor o dată pentru totdeauna devine obiectivul principal. Noul sezon va avea premiera în 26 decembrie.

10. Apple a anunțat că noul serial german „Berlin ER” va avea premiera pe platforma de streaming Apple TV+ în 26 februarie 2025. Serialul are 8 episoade care vor fi disponibile săptămânal și abordează viața haotică dintr-o unitate de primiri urgențe din cel mai aglomerat spital din Berlin. (Apple)

Ți-ar mai putea plăcea
Cinematografele, teatrele și sălile de spectacole se vor putea redeschide de la 1 septembrie – Cronica de Divertisment
Trupele rock Iron Maiden și Kiss vor susține concerte în România în 2022 – Cronica de Divertisment