Comisia Europeană declanșează procesul de suspendare a fondurilor UE pentru România pentru ca nu s-au luat măsuri adecvate pe deficit – Cronica serii
1. Comisia Europeană (CE) declanșează împotriva României procedurile ce pot duce la suspendarea accesului țării la banii din PNRR și la fondurile de coeziune, având în vedere că nu a luat măsuri adecvate pentru reducerea deficitului buegatar, situat la 9,3% din PIB anul trecut, cel mai ridicat din UE, a declarat un oficial european. Procedura aceasta poate fi oprită dacă România adoptă măsurile necesare, Comisia recomandând ca acestea să fie adoptate în timp util (final de iunie) pentru a putea fi luate în calcul la Consiliul EcoFin de pe 8 iulie, înainte de pauza de vară. (Profit.ro). Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat că fondurile europene nu vor fi suspendate pentru România. (G4Media)
2. Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori. Raportul arată că, la 2.440 de adrese din România, figurează 47.513 de firme, ce însumează datorii la bugetul de stat de aproape 30 de miliarde lei. La o singură adresă din Sectorul 1 al Capitalei sunt înregistraţi peste 2.000 de agenţi economici şi peste 6.000 de persoane fizice autorizate. Oficialii Curţii de Conturi apreciază că ”cele mai multe dintre aceste societăţi comerciale ar trebui să suscite interesul organelor fiscale”, fiind plătitoare de TVA. (News.ro)
3. Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a declarat că este evident faptul că viitorul guvern va ieși cu un pachet de măsuri de care nu va fi mulțumit niciunul dintre partidele care vor alcătui coaliția de guvernare. (Profit.ro)
4. Valentin Lazea, economistul șef al Băncii Naționale, a explicat de ce s-a ajuns în actuala situație economică gravă: „dintr-o combinație de populism al politicienilor, o lipsă de cultură economică crasă a publicului și din prejudecățile cognitive ale celor informați, care a dus la ideea că de multe ori e preferat neadevărul convenabil în fața adevărului neconvenabil”. Lazea a vorbit despre cele 4 reguli de bun simț pe care politicienii români le-au încălcat ani de-a rândul: „Prima regulă este să nu trăiești cu mult peste mijloacele disponibile. Cu alte cuvinte, să nu te întinzi mai mult decât îți este plapuma. Al doilea principiu este a nu crește salariile mai rapid decât crește productivitatea, a treia a nu crește pensiile mai rapid decât cresc salariile (care finanțează de fapt pensile), iar a patra regulă e să nu finanțezi cheltuieli permanente (salarii sau pensii) din venituri temporare cum ar fi împrumuturile. Astea patru reguli ar trebui să le știe orice absolvent de facultate economică”. (Hotnews)
5. Costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o creștere de 16,04%, în trimestrul I 2025 comparativ cu trimestrul I 2024, arată datele Institutului Național de Statistcă. (Profit.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Un judecător federal a blocat temporar aplicarea legii prin care Florida interzice copiilor sub 14 ani să aibă conturi pe rețelele sociale. Judecătorul a considerat că legea este „cel mai probabil neconstituțională”, dar consideră valide îngrijorările părinților și ale legiuitorilor. (AP)
6. Automobile Dacia S.A., parte a Grupului Renault România, a lansat un „program de plecări voluntare” cu prime semnificative, în contextul reorganizării activității pe fondul digitalizării și automatizării din industrie. Programul se aplică exclusiv angajaților care solicită încetarea contractului de muncă prin acordul părților până la 20 iunie 2025, urmând ca ultima zi lucrătoare să fie 30 iunie. Astfel, deoarece la fabrica Dacia din Mioveni continuă procesul de robotizare, angajații pot primi până la 200.000 de lei, dacă aleg să demisioneze. (Libertatea)
7. Larry Glick, omul de încredere al lui Donald Trump, deținând funcția de vicepreședinte executiv al Trump Organization, a aterizat miercuri pe Aeroportul Otopeni, urmând să se întâlnească cu partenerii investitori români ai familiei Trump. În România, Trump Organization intenționează să dezvolte două proiecte de amploare în parteneriat cu omul de afaceri clujean Ștefan Berciu. Primul proiect e prevăzut în București (în zona Otopeni, în vecinătatea terenurilor deținute de omul de afaceri Ion Țiriac) iar cel de-al doilea proiect se va desfășura pe un teren din Cluj Napoca. (G4Media)
8. Bulgaria îndeplinește toate criteriile pentru a adopta moneda euro de la 1 ianuarie 2026, a anunțat Banca Centrală Europeană (BCE), după ce a evaluat progresele făcute de țara vecină pentru îndeplinirea unor diferiți indicatori, de la inflație și până la legislația cu privire la Banca Națională. (Profit.ro)
9. Administrația Trump a anunțat marți că va revoca îndrumarea emisă spitalelor din SUA prin care li se cerea să ofere avorturi de urgență femeilor atunci când acestea sunt necesare pentru a le stabiliza starea medicală. Îndrumare a fost emisă spitalelor în 2022, la câteva săptămâni după ce Curtea Supremă a SUA a anulat dreptul constituțional la avort la nivel național pentru a menține accesul la avort în cazuri extreme, în care femeile se confruntau cu urgențe medicale și aveau nevoie de un avort pentru a preveni pierderea unui organ sau hemoragii severe, printre alte complicații grave. (Hotnews)
10. Peste 6.000 de persoane au colaborat cu Securitatea în „calitate de elevi”, mai mult de jumătate fiind solicitaţi să ofere informaţii despre colegi şi eventual despre profesori, notează notează Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), subliniind că Securitatea nu s-a dat în lături de la recrutarea şi folosirea copiilor cu vârste sub 16 ani. (News.ro)