Concluzie studiu Medlife: Sunt şanse ca România să fi atins imunitatea de turmă – Cronica dimineții

1. Din cele peste 400 de probe secvenţiate de la începutul valului 5, pe lotul studiat în ultima săptămână, procentul probelor cu noua tulpină Omicron a urcat la 100% şi doar 3 cazuri au fost identificate cu subvarianta BA.2, potrivit unui studiu Medlife. ”Sunt şanse destul de mari ca din a doua jumătate a lunii februarie să asistăm la o scădere constantă a numărului de cazuri, iar valul 5 să se încheie în această primăvară”, mai transmite studiul, care precizează că sunt şanse ca România să fi atins imunitatea de turmă. (G4Media)

2. Aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă ca au primit imagini sau video-uri cu conţinut care înfăţişează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet şi 20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfăţişeze nud sau într-o ipostază sexuală, arată un studiu al Salvaţi Copiii România. Ministrul Educaţiei a declarat, că siguranţa pe Internet este esenţială. (News.ro)

3. “Din punctul meu de vedere, un salariu mic este tot ce înseamnă sub 3.000 de lei net, la momentul în care discutăm acum”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, într-un interviu în care a fost întrebat de la ce sumă în jos consideră un salariu mic în România. (Hotnews)

Din Cronica de Business: Un raport KPMG arată că fintech-urile din Marea Britanie au strâns investiții de $37,3 miliarde anul trecut în 601 de tranzacții. În 2020 investițiile au fost de $5,2 miliarde. Nivelul investițiilor în astfel de companii, la nivel global, a ajuns la peste $210 miliarde, o creștere de 70% în ritm anual. (Bloomberg)

4. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că le cere „colegilor de compromis” din coaliţia de guvernare să nu promită ceea ce nu pot da. El susţine că PSD şi PNL au dispute „pe o himeră”, referindu-se la o lege pensiilor despre care spune că nu există. Cîțu subliniază că PNL este partidul care a crescut cel mai mult punctul de pensie. „Ca să eliminăm din fake news-uri. Partidul Naţional Liberal este cel care a crescut punctul de pensie cu cea mai mare valoare. Nu a fost PSD-ul niciodată. PNL a făcut acest lucru”. (News.ro)

5. Preşedintele demisionar al USR, Dacian Cioloş, a recunoscut, marţi, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că a primit mesaje de la unii colegi care i-au cerut să refacă PLUS, el răspunzându-le că îşi doreşte să rămână unit partidul. ”Cred că se mai poate salva, dar nu depinde de mine”, a mai afirmat Cioloş, precizând că trebuie rezolvate nişte lucruri în USR. El s-a referit şi la anunţul lui Cătălin Drulă, că USR va începe să facă Opoziţie pe bune. ”Dacă Drulă crede că preşedintele face opoziţie, se înşală. Nu aşa se face opoziţie”, a spus Cioloş. (News.ro)

6. Sistemul public de sănătate din Anglia trebuie să se organizeze astfel ca până în iulie nicio persoana să nu mai aștepte mai mult de doi ani pentru o intervenție într-un spital. Anunțul a fost făcut de ministrul britanic al Sănătății. În prezent, 18.600 de pacienți sunt pe lista de așteptare de doi ani, peste 300.000 de peste un an, iar aproape 5,7 milioane așteaptă de mai puțin de un an. (TheGuardian)

Din Cronica de Tehnologie: Marea Britanie vrea să oblige site-urile pentru adulți să verifice vârsta vizitatorilor. Site-urile vor trebui să confirme că utilizatorii au cel puțin 18 ani, fie pe baza cardului, fie apelând la un serviciu specializat în acest domeniu. Sunt prevăzute amenzi de până la 10% din vânzările anuale. (Bloomberg)

7. Persoanele cu hipertensiune arterială, care iau paracetamol pe bază de rețetă, au un risc ridicat de atac de cord și accident vascular cerebral, sugerează un studiu. Medicii ar trebui să analizeze riscurile și beneficiile pentru pacienții care iau acest medicament timp de mai multe luni, au anunțat cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh. Analgezicul rămâne un medicament sigur pentru durerile de cap și febră. (BBC)

8. “The Power of the Dog”, disponibil pe Netflix, și “Dune” sunt cele mai nominalizate filme la premiile Oscar din acest an. “The Power of the Dog” are 12 nominalizări, iar Dune 10. (WashingtonPost)

9. Premierul canadian Justin Trudeau a fost criticat, pentru prima oară, de un parlamentar din propriul partid pentru felul în care a divizat țara în ceea ce privește vaccinarea obligatorie. “Mi-e teamă că politizarea pandemiei riscă să submineze încrederea populației în sistemul public de sănătate. Iar acesta nu este un risc pe care ni-l putem asuma cu ușurință”. Canada se confruntă cu proteste puternice împotriva vaccinării din partea șoferilor de camioane. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: Maria Constantin, Marian Gîtlan şi Darius Şerban vor concura, miercuri, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. Schioarea Maria Ioana Constantin va lua startul în proba de slalom. Prima manşă se dispută de la ora 04,15, iar manşa a doua, de la ora 07.45. În proba de sanie dublu masculin, Marius Gîtlan şi Darius Ştefan vor concura în manşa I, programată de la 14.20. Manşa a doua va avea loc de la 15.35.

10. Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie i-a luat apărarea liderului rus, Vladimir Putin. Acesta a declarat, la un post de radio, că Putin nu e atât de negru cum îl prezintă toată lumea în această perioadă pentru că este cel mai mare ctitor de biserici de la muntele Atos şi Ierusalim. ÎPS Teodosie spune că Putin a făcut mai multe jertfe şi nu trebuie judecat ca un răufăcător. (Digi24)

Fotografia dimineții – Una din fotografiile câștigătoare la concursul anual Wildlife Photographer of the Year People’s Choice Award 2021. Doi lei surprinși de ploaie într-un parc natural din Kenya:

Ți-ar mai putea plăcea
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunțat că renunță la mandat – Cronica dimineții
Laura Codruța Kovesi: Nu intru în politică – Cronica dimineții
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău