Cristiano Ronaldo la meciul 1.000 al carierei / 33 de ani de la SuperCupa Europei I Cronica Sportiva

1. Astazi se implinesc 33 de ani de la castigarea SuperCupei Europei de catre Steaua, pe 24 februarie 1987, 1-0 cu Dinamo Kiev, gol Hagi, meci disputat la Monaco. Video-rezumat: https://www.youtube.com/watch?v=a0Pi_lflZ-8

Steaua: Stangaciu – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Barbulescu – Balan, Tudorel Stoica (c), Boloni, Hagi – Lacatus, Piturca. Antrenor Anghel Iordanescu (ajutat de Radu Troi). Balint a intrat in minutul 84, in locul lui Lacatus, iar Majaru in minutul 89, in locul lui Hagi. Vasile Iordache, antrenor cu portarii, a fost reactivat, pentru acest meci, fiind rezerva lui Stangaciu.

Dinamo Kiev: Cianov – Bal, Baltacha, Kuznetov, Demianenko – Evtusenko, Iakovenko, Rat – Zaharov (`77 Morozov), Belanov (`50 Mihailicenko), Blohin. Antrenor Valeri Lobanovschi
Era partida care stabilea practic cea mai buna echipa din Europa si opunea castigatoarea Cupei Campionilor cu cea a Cupei Cupelor.

2. CFR, U Craiova, FCSB, FC Botosani, Astra si Gaz Metan sunt echipele care vor juca in play-off in acest sezon. Dinamo si Viitorul sunt numele cu pretentii ramase in play-out.

3. Coronavirusul loveste si sportul:
Juventus Torino a anunţat, duminică seară, că muzeul său va fi închis până în data de 29 februarie, ca urmare a răspândirii coronavirusului în Italia.

Delegaţia FC Barcelona care va face deplasarea în Italia, la Napoli, pentru un meci din Liga Campionilor, va trebui să se supună unui control pe aeroportul Napoli-Capodichino, pentru a se vedea dacă există cineva cu febră, în contextul răspâdirii coronavirusului în Italia, a anunţat As.

Clubul Ludogoreţ Razgrad a anunţat, pe site-ul oficial, că a solicitat UEFA precizări cu privire la situaţia din Lombardia legată de coronavirus, în contextul în care va juca săptămâna viitoare în Italia cu Inter Milano, în Liga Europa.

4. Alex Ovechkin, vedetă a echipei din Washington Capitals, a marcat al 700-lea gol din cariera sa, devenind al optulea hocheist care ajunge la acest număr în istoria NHL. Alex Ovechkin, în vârstă de 34 de ani, pentru a trece si de fosta glorie a celor de la Capitals din anii 80, Mike Gartner, care are 708 goluri. Recordul absolut în NHL este deţinut de canadianul Wayne Gretzky, cu 894 realizări.

5. Cristiano Ronaldo (35 ani) a jucat, sâmbătă seară, meciul 1000 al carierei. El a marcat pentru a 11-a oară consecutiv, în întâlnirea câştigată de Juventus, 2-1 cu Spal, egalandu-i astfel pe argentinianul Gabriel Batistuta (Fiorentina) – performanţă realizată în 1994 şi pe italianul Fabio Quagliarella (Sampdoria) în 2019

– Lusitanul e la a 73-a apariție pentru Juventus. Celelalte partide le-a prins în tricourile lui Sporting (33), Manchester United (292), Real Madrid (438), Portugalia (164)
– in cele 1.000 de meciuri Ronaldo a marcat 724 de goluri. A înscris de 99 de ori pentru naționala țării sale, de 52 de ori pentru Juventus și de 118 ori pentru Manchester United. Cele mai multe goluri le-a dat pentru Real Madrid: 450, intre 2009 si 2018.

6. Tyson Fury a devenit campion mondial la categoria grea, versiunea WBC, după ce l-a învins pe americanul Deontay Wider prin KO în repriza a şaptea, în meciul disputat la MGM Grand din Las Vegas. Wilder a fost trimis la podea încă din runda 3, iar apoi a avut mari probleme în a-şi reveni. La 31 de ani, Fury rămâne neînvins la profesionişti în 29 de meciuri (28 victorii din care 21 prin KO, o remiză), el reuşind să-i administreze prima înfrângere lui Wilder în 44 de meciuri (42 victorii din care 41 înainte de limită, o remiză).

7. Quaden Bayles, un băiețel australian de 9 ani hărțuit și ridiculizat de colegii săi pentru că suferă de nanism, a primit sprijin din întreaga lume. După ce mama sa a postat o înregistrare emoționantă, în care copilul în lacrimi spune că vrea o frânghie ca să se spânzure, oamenii din toate colțurile planetei s-au mobilizat ca să-i facă viața mai bună lui Quaden. Micutul a fost chemat să conducă pe teren echipa de rugby Indigenous All Stars, la meciul cu New Zealand Maoris, un eveniment sportiv major, desfășurat la Queensland.

Video: https://www.youtube.com/watch?time_continue=32&v=TapghcJWqtc

8. Denisa Mailat a câştigat trei medalii de aur şi una de argint în cadrul Cupei Irina Deleanu, competiţie de gimnastică ritmică ajunsă la cea de-a 19-a ediţie şi găzduită în acest weekend de Sala Polivalentă din Capitală.

9. Etapa 26, ultima a sezonului regulat in Casa Liga 1.
FC Voluntari – FC Hermannstadt 2-0
FCSB – Chindia Târgoviște 1-1
FC Viitorul – Academica Clinceni 0-0
Gaz Metan Mediaș – Dinamo București 1-0
Astra Giurgiu – Sepsi OSK 2-2
Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-2

Luni, 24 februarie
20.00 FC Botosani – Politehnica Iași

10. A inceput Liga 2, etapa 22, cu meciuri foarte tari:
Universitatea Cluj – FC Argeş 1-1
Farul Constanţa – Concordia Chiajna 3-0
CS Mioveni – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 0-2
Sportul Snagov – SCM Gloria Buzău 0-3 / neprezentare gazde
Ripensia Timişoara – Metaloglobus Bucureşti 3-0
Petrolul Ploieşti – Dunărea Călăraşi 2-0
Pandurii Târgu Jiu – CSM Reşiţa 1-4

Luni, 24 Februarie
FK Csikszereda – UTA Arad 17:30

Marţi, 25 Februarie
Rapid – Turris Oltul Turnu Măgurele 19:00
ASU Politehnica Timişoara stă.

Ți-ar mai putea plăcea
CFR Cluj, la prima înfrângere în Liga 1, 1-2 cu Gaz Metan Mediaș – Cronica sportivă
Halep – Buzarnescu in turul 2 la Wimbledon. Azi, 4 romance intra in joc / Cronica Sportiva

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău