Cronica de Tehnologie – Microsoft vrea să intre pe piața platformelor de ecommerce

1. Șefii YouTube ar fi ignorat cu bună știință conținutul toxic din cadrul platformei și ar fi încurajat angajații care le-au atras atenția în acest sens să facă același lucru. Managerii companiei s-ar fi temut că moderarea clipurilor care conțin informații false și îndeamnă la ură ar putea reduce engagement-ul care ar fi afectat veniturile din reclame. (Profit.ro)
2. Microsoft ia în considerarea crearea unui serviciu de comerț electronic care să concureze cu Shopify. Compania americană ar putea furniza soluții software pentru gestionarea vânzărilor din zona de e-commerce. (The Information)
3. 47% din veniturile globale ale industriei muzicale au fost generate anul trecut de serviciile de streaming. Veniturile obținute din streaming au crescut anul trecut cu 34%, iar numărul abonaților plătitori a fost mai mare cu 32,9%. (Profit.ro)
4. Microsoft închide secțiunea de cărți în format electronic din magazinul oficial de conținut pentru Windows 10. Totodată, Microsoft elimină și suportul pentru ebook-uri din browser-ul Edge. (Thurrott)
5. Apple News+ a înregistrat peste 200.000 de abonați în primele 48 de ore de la lansarea din 25 martie, conform unor surse anonime din cadrul companiei. Asta în ciuda faptului că gigantul american nu a reușit să recruteze marile publicații de peste ocean, The New York Times și The Washington Post. Apple păstrează 50% din veniturile generate de abonamente, iar restul banilor sunt împărțiți publisherilor în funcție de cât timp petrec utilizatorii citindu-le articolele. (Profit.ro)
6. Oamenii de știință cred că prin adăugarea unor lanțuri microscopice de polimeri în combustibili efectele devastatoare ale exploziilor sau actelor de terorism ar putea fi reduse semnificativ. Studiul a fost motivat de atacul din 11 septembrie 2011. (Phys)
7. Google+ a fost închis în mod oficial, compania americană începând procedura de ștergere a conturilor și a datelor personale aferente. Motivul oficial al închiderii anunțate în Decembrie 2018 este numărul redus de utilizatori, însă decizia a fost grăbită de incidentele de securitate descoperite anul trecut și ascunse de Google vreme de mai multe luni. (Profit.ro)
8. Un hacker “white hat” a depășit măsurile de securitate și a accesat datele personale din 30 de aplicații financiare mobile, demonstrând cât de precară este securitatea acestora. Toate aplicațiile erau dezvoltate pentru Android și făceau parte din sectoare precum mobile banking, sănătate și asigurări. (Threat Post)
9. Compania olandeză KPN lansează un serviciu pentru televizoarele inteligente Samsung în care locul STB-ului este luat de o aplicație. Serviciul celor de la KPN, care va fi lansat ulterior și pentru alte smart TV-uri, este al doilea de acest gen din țara lalelelor, după cel lansat în Noiembrie 2018 de Canal Digitaal. (Broadband TV News)
10. Plățile prin SMS sunt așteptate să crească cu aproape 200% în următorii 5 ani. Valoarea cumpărăturilor pe această cale se va tripla, ajungând la $90 miliarde, ceea ce va reprezenta 20% din vânzările de conținut digital. Plata prin SMS va fi foarte populară în India și America Latină. (Digital TV News)
Ți-ar mai putea plăcea
Microsoft Word pentru Android a depășit pragul de 1 miliard de instalări – Cronica de Tehnologie
Serviciul Poștal al Statelor Unite va livra corespondența cu camioane autonome – Cronica de Tehnologie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău