Cronica dimineții – Apple a ajuns a patra cea mai valoroasă companie a lumii, fiind depășită și de Google

1. Bursa americană a închis ziua pe minus, toți cei trei indici înregistrând scăderi: Dow Jones Industrial a scăzut cu 2,8%, S&P 500 cu 2,47%, iar Nasdaq cu 3%. Apple a avut cea mai slabă zi din ultimii 6 ani, acțiunile scăzând cu aproape 10%. Bursele din Asia au deschis pe minus, indicele Nikkei, al bursei de la Tokio, scăzând cu 3+%.

2. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele prin care a constatat vacantarea posturilor de miniştri de la Ministerul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi de la Ministerul Transporturilor. Administraţia Prezidenţială nu a făcut vreun anunţ privind acceptarea propunerilor premierului Viorica Dăncilă privind persoanele care ar trebui să ocupe aceste posturi, respectiv Lia Olguţa Vasilescu – Ministerul Dezvoltării şi Mircea Drăghici – Ministerul Transporturilor. (News.ro)

3. Apple a pierdut aproape $450 miliarde din valoarea pe bursă comparativ cu vârful atins în Octombrie, când a devenit prima companie listată cu o valoare de $1000 miliarde. Apple a ajuns a patra cea mai valoroasă companie, după Microsoft, Amazon și Alphabet/Google. (Bloomberg)

4. Pentru prima dată în istorie, în 2018 sursele regenerabile au devansat cărbunele din poziția de principala sursă de energie a Germaniei, energia verde fiind responsabilă pentru peste 40% din producția de electricitate. (Profit.ro)

5. În 2017, Google/Alphabet a transferat 19,9 miliarde de euro în Insulele Bermude, un paradis fiscal, printr-o firmă-paravan cu sediul în Olanda, în cadrul unui aranjament care i-a permis companiei să scadă impozitele plătite în străinătate, potrivit unor documente transmise Camerei olandeze de Comerţ. (News.ro)

6. În segmentul mașinilor de lux, Mercedes-Benz a rămas cea mai vândută marcă în Statele Unite, în 2018, pentru al treilea an consecutiv. Diferența față de BMW, al doilea clasat, s-a redus la sub 5000 de mașini. (Bloomberg)

7. Doar 8% din filmele produse anul trecut la Hollywood au fost regizate de femei, cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani. (TheGuardian

8. O echipă de cercetători europeni care a lucrat, sub supravegherea Organizației Mondiale a Sănătății, la un studiu, pe 14.000 de persoane, a ajuns la concluzia că folosirea îndulcitorilor nu conduce la o stare mai bună a sănătății comparativ cu folosirea zahărului. (Quarz)

9. Barca folosită de Abby Sunderland în 2010, când avea 16 ani, pentru a face turul lumii singură, a fost descoperită, în sudul Australiei, la 8 ani de când a fost abandonată. Abby a fost salvată în Iunie 2010 din Oceanul Indian după ce o furtună puternică a distrus echipamentele de comunicații. Barca a fost abandonată în mijlocul oceanului, efortul de a o aduce la țărm fiind prea mare. (USAToday)

10. Știrea pozitivă din 2018: Numărul crimelor din New York City a atins anul trecut cel mai scăzut nivel din ultimii aproape 70 de ani. Comparativ cu 1990, s-au înregistrat de 8 ori mai puține omucideri. (WSJ)

Fotografia diminetii: prima imagine de pe partea intunecata a Lunii

Cronica diminetii este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Nou record atins de bursele europene – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Românii, persoane fizice și juridice, au în conturi aproape 70 miliarde euro
2 comentarii la acest articol
  • Razvan
    ian. 4,2019 la 2019-01-04T13:56:56+02:000000005631201901

    Inca o data felicitari pentru cronica! Imi plac mult imbunatatirile aduse prin stirea pozitiva si fotografia editiei. Sa includeti cate o fotografie emblema in fiecare editie a fost o surpriza foarte placuta pentru mine. Numai bine va doresc!

    • Orlando Nicoara
      ian. 4,2019 la 2019-01-04T19:04:03+02:000000000331201901

      Multumesc!

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău