Cronica diminetii – Aproape 700.000 de londonezi au cerut in strada un al doilea referendum pentru Brexit

1. Aproape 700.000 de persoane au protestat ieri pe străzile Londrei cerând un al doilea referendum pentru Brexit. Dacă cifra se va confirma, protestul va deveni al doilea cel mai mare din istoria Londrei, după cel din 2003, la care 750.000 de oameni au protestat împotriva războiului din Irak. Foto și video in link.

2. Preşedintele american Donald Trump a anunţat că va retrage Statele Unite din Tratatul privind forţele nucleare intermediare, deoarece Rusia a încălcat acordul, însă nu a făcut precizări cu privire la aceste încălcări. Acest acord, încheiat în 1987, care contribuie la securitatea Statelor Unite şi aliaţilor săi în Europa şi Orientul Mijlociu, le interzice Statelor Unite şi Rusiei să deţină, producă sau testeze rachete nucleare cu lansare de la sol, cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri. (News.ro)

3. Astăzi au loc alegeri locale în Polonia, o provocare pentru partidul de guvernământ, Lege și Justiție, la putere din 2015, de a testa electoratul după măsurile radicale impuse în ultima perioadă. (Reuters)

4. Google a introdus traducerea automată în noile telefoane Pixel, prin intermediul căștilor Pixel Buds. În viitor toate căștile optimizate pentru Google Assistant și care vor fi cuplate la un telefon Android vor avea acest serviciu disponibil. (Droid-Life)

5. Amazon a depus actele pentru un brevet care îi va permite asistentului Alexa, bazat pe Inteligența Artificială, să detecteze când suntem răciți pe baza schimbării tonalității din voce. (TNW)

6. Jackpotul la loteria americană The Mega Millions va ajunge marți la $1.6 miliarde, devenind cel mai mare premiu pus vreodată în joc în Statele Unite. La extragerea de vineri, unde premiul ajunsese la $1 miliard, s-au jucat 280 milioane de bilete. (AP)

7. Din cele 226 milioane de televizoare estimate a fi vândute anul viitor, mai mult de jumătate vor fi la standarde ultra-high-definition. Peste 400.000 vor fi 8k, o tehnologie care va fi disponibilă începând cu finalul acestui an. (Link)

8. Netflix a preluat de la BBC drepturile internaționale ale mini serialului Dracula. Produs în trei episoade, fiecare a câte 90 de minute, Dracula va avea premiera în UK, la BBC. (Engadget)

9. Top platforme pay tv in Germania: Amazon Prime Video: 9,9 milioane abonați, Netflix: 5,1 milioane abonați, Sky Deutschland: 4,8 milioane abonați. (Link)

10. Un bărbat din Peru a aflat că soția îl înșală după ce a văzut-o în fotografiile de pe Google Maps/Street View, stând pe o bancă și având un alt bărbat lângă ea. Fotografiile datau din 2013, semn că Google nu le-a mai actualizat în ultimii 5 ani. (Link)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Democrații preiau controlul Camerei, Republicanii păstrează Senatul
Coaliţia de guvernare a decis amânarea ratelor la bănci pentru o perioadă de 9 luni – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău