Cronica dimineții – Erdogan pierde puterea în marile orașe

1. Mecanismul split TVA ar urma să devină în scurt timp opțional în totalitate, a declarat Daniel Anghel, vicepreședinte al Consiliului Investitorilor Străini (FIC). Comisia Europeană a respins, încă de la începutul lunii Noiembrie, solicitarea României de a-i fi acordată o derogare de la directiva de TVA pentru sistemul split. România a primit termen să transmită până pe 9 Ianuarie ce va face, urmând ca în cazul în care nu renunță la split să fie declanșată procedura de infringement. Termenul a fost ulterior extins până pe 9 Martie. (Profit.ro)

2. Actorul Vladimir Zelenskiy, pentru prima dată aflat pe scena politică, s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale în Ucraina şi îl va înfrunta pe 21 aprilie pe Petro Poroşenko, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea din secţiile de votare. Zelenskiy a obţinut peste 30% din sufragii faţă de 18% pentru preşedintele Porochenko, urmat de fostul prim-ministru Iulia Timoşenko, în vârstă de 58 de ani, conform acestui sondaj realizat de consorţiul „Exit poll naţional” care reuneşte trei institute de sondare a opiniei publice. (News.ro)

3. Conform președintelui principalului partid de opoziție din Turcia, candidații partidului său au câștigat în toate cele trei mari orașe ale țării în alegerile locale de ieri. Vorbind reporterilor de la Ankara, președintele Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kilicdaroglu, a declarat că CHP a câștigat în Ankara, Istanbul, Izmir și în alte orașe, învingând rivalii din partidul AK al președintelui Tayyip Erdogan. Candidatul opoziției pentru primăria din Istanbul a declarat că este „foarte clar” că partidul său a câștigat votul în cel mai mare oraș al țării. „Știu că am câștigat la Istanbul, este foarte clar”, a declarat reporterilor candidatul Ekrem Imamoglu al partidului Partidului Popular Republican (CHP). (Hotnews)

4. Japonia a anunțat numele noii ere imperiale care va începe la 1 Mai: “Reiwa”, ordine și armonie. Actuala era, Heisei, se va termina la finalul acestei luni, când împăratul Akihito, ajuns la 85 de ani, va abdica în favoarea fiului său, prințul Naruhito. (BBC)

5. Piața rezidențială românească se confruntă cu o evoluție stranie, în opinia lui Tatha Ghose, senior Emerging Market Strategist în cadrul Commerzbank, a doua cea mai mare bancă germană. Într-o perioadă în care creditele s-au scumpit, piața locuințelor a consemnat o majorare a prețurilor de vânzare. (Profit.ro)

6. Apple l-a recrutat pe Michael Schwekutsch, fostul VP Tesla, responsabil cu coordonarea grupului de ingineri care a lucrat la ultimul sistem de propulsie electrică dezvoltat de compania condusă de Elon Musk. (Link)

7. Cercetătorii de la Universitatea din Boston au inventat o “formă” care blochează aproape toate sunetele, inclusiv cele ale colegilor de birou. Mai exact, 94% din sunete sunt blocate. (FastCompany)

8. Cel mai de succes post în limba engleză, pe acest an, a fost publicat la finalul lui Ianuarie și a ajuns la 800.000 de share-uri în 6 săptămâni. Postarea este o avertizare asupra prezenței, în Texas, a unui suspect de trafic de copii. (Slate)

9. Autoritățile din Polonia au amendat cu 220.000 euro firma suedeză de marketing digital Bisnode pentru încălcarea prevederilor GDPR. (TechCrunch)

10. Politica unei școli din Carolina de Nord de a obliga elevele să poarte fuste ca parte a uniformei școlare a fost anulată de un judecător federal pentru că încălca clauza de protecție egală din constituției. „Cerința pentru fuste face ca fetele să sufere o povară pe care băieții nu o au, pur și simplu pentru că sunt femei”, a scris judecătorul în hotărârea sa. (BuzzFeed)

Promo: Interviu exclusiv: Prima declarație a lui Andrei Roșu, C.E.O. – Chief Energy Officer la Crosul Companiilor B2Run https://www.youtube.com/watch?v=F5LxgNfYOZ0

Inscrie-te la Crosul Companiilor B2Run și  primești sfaturi practice pentru un plus de energie și motivație la birou. Înscrieri pe www.b2run.ro

Fotografia dimineții:

Ți-ar mai putea plăcea
Pandemia de coronavirus a provocat cea mai extinsă criză economică globală începând cel puţin din 1870 – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Șeful Ford România avertisment dur pentru Guvern: vrem dezvoltarea infrastructurii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău