Cronica dimineții – Facebook dată în judecată de procurorii americani

1. Astazi se votează moțiunea de cenzură a PNL, USR și PMP intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, rușinea României!”, al doilea test pentru Viorica Dăncilă în fața Parlamentului, după moțiunea din luna Iunie. Pentru ca moțiunea să treacă este nevoie de 233 voturi (dintr-un total de 465), însă doar 163 de parlamentari au semnat pentru aceasta, provenind de la USR, PNL, PMP, Pro România, partidul lui Victor Ponta, și alți câțiva parlamentari neafiliați. Cei de la PSD au anunțat că vor fi prezenți în sală doar pentru a fi asigurat cvorumul de ședință și să se poată desfășura votul, dar nu vor vota, ceea ce este de așteptat să facă și parlamentarii ALDE. Ieri, cei de la UDMR, care are 30 de parlamentari, au anunțat și decizia lor, vor fi prezenți în sală, fără să voteze. (Hotnews)

2. Ziua de ieri a șters de pe Bursa de Valori București peste 3,1 miliarde de euro, după o prăbușire a acțiunilor determinată de anunțul ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, de a introduce taxe care vizează în principal băncile, companiile din energie, asigurări și industria telecom. Capitalizarea companiilor de pe piața principală a scăzut cu peste 14,8 miliarde lei, la 145,8 miliarde lei, într-o singură zi. Este vorba de cea mai mare scădere, într-o singură zi, din 7 ianuarie 2009, când bursa a închis cu o depreciere de 12,29% pe indicele principal, în plină criză financiară internațională. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de:
Banca Transilvania: – 19,91%
OMV Petrom -19,97%
BRD -16,62%
Electrica -10,09%
Transgaz -9,64%
Romgaz -9%
Transelectrica -8,77%
Digi -7,69%. (Hotnews)

3. Instanţa supremă a decis aseară eliberarea mai multor persoane în trei dosare celebre în care avocaţii condamnaţilor au invocat ilegalitatea completurilor de cinci judecători care au luat deciziile finale în respectivele dosare de corupţie. Instanța a admis cererile de suspendare a pedepselor în cazul celor trei, urmând ca în Ianuarie să se judece contestațiile în anulare. Este vorba de Dan Şova, condamnat în dosarul CET Govora, eliberat în această noapte, Rudel Obreja, condamnat în dosarul Gala Bute, eliberat în această noapte, și Constantin Niţă, condamnat pentru trafic de influenţă. Şi Elena Udrea şi Alina Bica au făcut cereri prin avocaţii lor. Pentru Elena Udrea, decizia a fost amânată pentru 27 ianuarie 2019. În cazul Alinei Bica nu a fost luată încă o decizie. (Digi24)

4. Procurorul general al Districtului Columbia, locul unde se află capitala Washington, a decis trimiterea în judecată a Facebook pentru că a permis unor terți, prin intermediul firmei Cambridge Analytica, să acceseze datele a milioane de utilizatori. Este prima acțiune legală majoră împotriva rețelei sociale formulată de procurorii americani. Acțiunile Facebook au scăzut cu 7% după acest anunț. (WashingtonPost)

5. În ciuda criticilor formulate de președintele Trump, Rezerva Federală a crescut dobânda de referință cu 0,25%, până la 2,5%. Este a patra creștere a dobânzii pe acest an. Fed a sugerat că anul viitor ar putea fi doar trei măriri, ceea ce a mai calmat bursele deși au închis în scădere (WashingtonPost). Bursele din Asia au deschis în scădere.

6. Pinterest are în plan lansarea pe bursă pentru Aprilie anul viitor, la o evaluare de $12+ miliarde. Compania va genera anul acesta venituri de peste $700 milioane, în creștere cu 50% față de anul trecut. (WSJ)

7. Comisia Europeană a cerut SUA să colaboreze cu cele cinci state membre UE, România fiind una din ele, care încă necesită vize pentru a călători în Statele Unite, informaţia fiind difuzată în contextul în care CE a analizat progresele realizate în ultimul an în ceea ce priveşte reciprocitatea cu Statele Unite pentru regimul vizelor. (News.ro)

8. Nevada devine primul stat american în care femeile domină în cele două camere legislative. Femeile dețin 51% din cele 63 de locuri. (AP)

9. Din top 10 cele mai urmărite programe pe televiziunile americane, doar 3 nu au legătură cu sportul, iar una dintre cele 3 a beneficiat de difuzarea după Super Bowl, cel mai urmărit program în acest an, cu peste 104 milioane de telespectatori. Toate cele 10 programe au fost difuzate în primele 3 luni ale anului. Lista lor o găsiți în link.

10. BBC a publicat lista celor mai bune zece cărți ale acestui an. (Link)

Cronica diminetii este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Armata SUA a părăsit Afganistanul – Cronica dimineții
Planeta a pierdut aproape 100 de milioane de hectare de păduri în ultimii 20 de ani – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău