Cronica dimineții – Huawei anchetată pentru furt de tehnologie în Statele Unite

1. Moţiunea de cenzură a Partidului Laburist contra Guvernului Theresei May a fost respinsă aseară în Camera Comunelor, cu 325 la 306 voturi (News.ro). Și guvernul premierului grec Alexis Tsipras rămâne la putere în urma obţinerii votului de încredere pe care l-a cerut duminică, după demisia fostului său ministru al Apărării, Panos Kammenos, ceea ce deschide calea soluţionării contenciosului între Atena şi Skopje cu privire la numele Republicii macedonene. (News)

2. Uniunea Europeană îşi doreşte, printr-un proiect de regulament privind protecţia bugetului UE, să limiteze sau chiar să îngheţe finanţarea în cazul ţărilor membre în care există deficienţe generalizate în ceea ce priveşte statul de drept. (News.ro)

3. Microsoft va investi $500 milioane în construcția de case, în șase orașe din jurul sediului central din Redmond, Seattle, pentru a ajuta la reducerea discrepanțelor din comunitate, cauzate de dezvoltarea industriei tech. (NYTimes)

4. Doua despre Huawei: 1. Procurorii americani investighează compania chineză Huawei Technologies, cel mai mare producător de echipamente pentru comunicații din lume, pentru furt de tehnologie de la companii americane, o punere sub acuzare urmând a fi anunțată în curând (WSJ). 2. Germania analizează cum poate interzice ca Huawei să furnizeze  echipamente pentru rețelele mobile 5G. (Reuters)

5. Deutsche Bank a redus estimarea pentru creșterea economiei Germaniei de la 1,3% la 1%. În Iunie anul trecut forecastul pentru creșterea PIB-ului pe 2019 era de 2%. (Link)

6. Banca americană JP Morgan a generat anul trecut un profit cu o treime mai mare decât cel generat de toate băncile germane la un loc, în 2017. (Link)

7. Veniturile generate de jocurile digitale au crescut cu 13% anul trecut, până la $119,6 miliarde. Jocurile pentru mobil au atins venituri de $61,3 miliarde, cele pentru PC de $35,7 miliarde, iar veniturile din jocurile pentru console au ajuns la $12,7 miliarde. (VentureBeat)

8. Xiaomi a pierdut 40% din valoarea pe bursa de la IPO-ul de anul trecut.

9. Aproximativ 70% dintre jurnaliștii arestați worldwide se află în aceste 5 țări:
Turcia
China
Egipt
Eritrea
Arabia Saudită (TheEconomist)

10. În Sambuca, un orășel din Sicilia, Italia, poți cumpăra o casă de 40-150 m2 cu un euro dacă te angajezi să o renovezi în următorii trei ani (costul renovării pleacă de la 15.000 euro). (CNN)

Știrea pozitivă din 2018: Parlamentul european a adoptat o lege care interzice, începând cu 2021, folosirea obiectelor de unică folosință din plastic. (Link)

Fotografia dimineții – Un ofițer inspectează uniforma unui soldat din garda de onoare înainte de ceremonia de primire a președintelui Sloveniei, Borut Pahor, la Cotroceni, Vadim Ghirdă/AP:

Cronica dimineții este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Curtea de Apel Cluj: Este discriminatorie condiţionarea participării la diferite evenimente doar a persoanelor vaccinate şi a celor care prezintă un test PCR negativ – Cronica dimineții
Federaţia Sanitas ameninţă cu declanşarea grevei generale în data de 15 iunie – Cronica dimineții
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău